O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Când acasă nu mai e acasă

Am plecat de acasa, casa parintilor mei, cand am inceput facultatea. Aveam 18 ani. Majoritatea dintre voi cred ca au trait acelasi lucru. Eram entuziasmata! Abia asteptam sa scap din oraselul meu mic, sa merg intr-o alta lume. Sa nu mai o am pe mama mereu pe cap, sa nu mai fiu verificata, intrebata, controlata. Cu toate astea aveam si un sentiment de tristete, de abandon. Bine, nu as fi recunoscut nicicum asta, dar in sufletul meu existau multe sentimente contradictorii.

Oricum, pasul a trebuit facut si am inceput un alt capitol al vietii mele. A fost greu si surprinzator la inceput. Eu, singura la parinti, cu camera mea de cand ma stiam, acum nevoita sa impart spatiul meu cu alte trei persoane, baie la comun, sa stau la rand sa-mi fac o portie de cartofi prajiti. Multe schimbari, dar privind in urma a fost foarte frumos!

Greu si frumos, cam ca toate in viata.

In primii ani mergeam in fiecare vacanta acasa. Gaseam camera mea incremenita in timp. Fiecare colt imi povestea ceva, ma regaseam si imi incarcam bateriile. Eram acasa.

Cu timpul am mers tot mai rar. Lunile de vara mi le petreceam lucrand, in tara si in strainatate. Vacantele celelalte mi se pareau prea scurte. Asa ca a devenit rapid o obisnuinta sa merg doar de sarbatori. Mai ales dupa ce m-am casatorit in anul trei. Facultatea mea fiind de sase ani am avut multe vacante si oportunitati de a merge acasa pierdute.

Nu retin exact momentul, dar dupa ce am nascut prima mea Minune am mers toti trei pentru doua saptamani acasa. Abia asteptam! Imi era dor de mirosul adolescentei mele, de gustul mancarii gatite de mama mea. Voiam sa-mi vad Minunea jucandu-se cu jucariile mele pastrate cu sfintenie de mami. Sa il plimb pe unde obisnuiam eu sa merg, sa respir iar aerul oraselului meu.

Si a venit timpul sa raman singura in camera mea. Am simtit-o atat de departe! Ma uitam la un poster ce ramasese lipit si nu imi aminteam cand am facut asta. Ma simteam straina printre lucrurile mele. Am intrat in fiecare camera sa simt. Si am retrait amintiri, m-am revazut copil, l-am revazut pe tati, plecat prea repede de langa noi, am zambit la fluturasii din stomac amintindu-mi prima iubire. Apoi am mers si i-am spus Dragului meu: Abia astept sa mergem acasa!

Acasa nu mai era acasa…

Acasa era unde eram noi trei, acum patru. Acasa a inceput sa insemne unde eram eu. Eu cea de atunci. Azi acasa e unde sunt eu cu Minunile si Dragul meu. E locul unde poate nu fiecare colt stie o poveste despre mine, dar unde sufletul meu se odihneste si imbratiseaza linistea. Acasa e unde ma cunosc, ma descopar, cresc.

Fetita si adolescenta s-a intors acasa la mama. Femeia isi cladeste cuibul ei.

Si pana la urma despre asta este vorba. Sa invatam sa ne bucuram de trecut. Sa-i multumim, sa-l respectam. Dar sa simtim, sa iubim, sa respiram in prezent!

Prezentul trebuie sa devina acasa. Si cu liniste si implinire sa speram la viitor.

Avem, parca prea mult, tendinta sa ne legam de un loc. Sa stim ca e al nostru, sa simtim ca apartinem undeva. Insa toate acestea palesc daca in fiecare zi te pierzi pe tine. Tu esti constanta si axul principal in viata ta. Nicio perna, niciun suvenir nu iti vor putea spune mai multe. Totul se gaseste in sufletul tau. Casa parinteasca va fi mereu un refugiu pentru copilul din tine. Acasa devii tu. Unde esti, cine esti la un moment suspendat in timp.

Va propun sa va priviti copil (adolescent) si sa va definiti trei lucruri ce va faceau sa va simtiti acasa. Retraiti-le, simtiti-le! Pe urma priviti calmi in voi si definiti trei lucruri ce azi va fac sa va simtiti acasa. Coincid sau nu, nu are importanta. Important e sa fiti sinceri cu voi. Veti realiza ca nu va lipseste nimic. Tot ce ai nevoie pentru a te simti acasa, e de tine!

Acasa nu e acasa daca tu esti un calator si nu iti rezervi timpul de a calatori si prin tine. De a te cunoaste!

Sursa foto: Relaxare via Pinterest

superadmin

One thought on “Când acasă nu mai e acasă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top