O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

O clipă suspendată în timp

O clipă iți poate schimba viața. În bine sau în rău. Dacă te afli în partea nepotrivită a momentului, faci cunoștință cu tragedia. Se întâmplă peste tot în lume, în fiecare moment. Tragedia își întinde umbra peste tine, peste prezentul și viitorul tău. Este perfidă și de neînțeles.

Pierderea cuiva drag te încremenește. Rămâi suspendat, undeva între lumi, cu mii de întrebări și regrete. Le adresezi cu disperare Cerului, ridici pumnul amenințător, îți îngenunchezi sufletul, te hrănesti cu lacrimi, dar degeaba! Niciun răspuns nu vine, nicio explicatie mângâietoare nu își face apariția. Rămâi cu durerea, tristețea și dorul. Continuarea firească a vieții celorlalți atinge pragul sfidării. Crâmpeiele de fericire zărite în jurul tău, îți sfredelesc sufletul și îți delimitează nedreptatea.

Când o persoană dragă pleacă pentru totdeauna, nu pleacă niciodată singură. Ia o parte din tine, poate pentru a-i ține companie și o scânteie din sufletul tău, pentru a-și face lumină, poate…

În clipa aceea blestemată, tu simți că ai pierdut totul. Dar, mai ales, controlul. Controlul asupra propriei tale vieți, controlul asupra ta. Vei încerca cu disperare să-l recapeți. Începând cu deciziile luate în ziua respectivă. Cu ce să te îmbraci, dacă să manânci sau nu, pe cine să anunți prima dată. Mai târziu, vei pluti în (ne)simțire, până când acceptarea își va face apariția. Unii dintre noi, nu o vom cunoaște niciodată, însă majoritatea ne împrietenim cu resemnarea. Viața noastră va continua, pas la pas, cu ea.

Ne vor rămâne mereu amintirile, nostalgia Întregului și speranța revederii.

Azi, un gând și o lumânare se îndreaptă spre ei. Ei, cei din amintiri sau din poze prăfuite. Noi cei resemnați le suntem datori măcar cu o amintire. Divinitatea ne rămâne datoare cu o explicație, și ziua de mâine ne așteaptă să ne continuăm Firescul.


Vă invit și pe pagina de Facebook pentru mai multe nescrise 🙂

Poze nescrise puteți vedea pe contul meu de Instagram 🙂

Și nu ezitați să faceți parte din poveste, lăsându-mi un comentariu.

Sursa foto: pixabay

Mona

One thought on “O clipă suspendată în timp

  1. Cum se scrie un oftat? Cât de bine, de complet și de sfâșietor ai cuprins tot. ❤️ Mi-e, asa de frica de momente de astea! ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top