O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Gândește-te la un când…

Când simți momentul atât de tare, încât lacrimile se opresc. Nu mai pot curge pe obraji. Nu mai are rost. Se scurg în suflet și încearcă să spele durerea. Dar sufletului nu-i pasă. El își strigă în continuare suferința. Când trupul și sufletul chiar devin Unul. Orice gând, orice trăire te fac să tremuri, să doară. Respirația nu-ți mai aparține, bătăile inimii îți produc groază, pentru că îți amintesc că timpul trece în continuare. Ai vrea să tragi de orice arcuri, sfori, mecanisme doar să-l faci să meargă înapoi, doar câțiva pași. Când momentul îți era necunoscut, când zâmbetul încă avea o definiție, când binele contura concretul, când Divinitatea îți înmâna șansa la fericire.

Aproape fiecare dintre noi am trăit o dată în viață acest “când”. O tragedie, o veste, o despărțire, un început(?), ceva a năvălit în viața noastră și am putut să privim momentul. Acela! În care ne doream să fim în neființă, să fie doar un vis urât, să ne amorțim simțurile. Când, de multe ori la propriu, te târăști, neavând puterea să privești în sus, darămite să te ridici! Când genunchii refuză să se îndoaie în rugăciune. Doar pumnul se strânge în neputință. Și mintea imploră hazardul.

Acest moment m-a vizitat de două ori. Am încercat, multe nopți, să uit. Să mă vindec. Să reînvăț să sper, să cred. Am căutat în disperare fericire, iubire, aprobare. Aș fi făcut orice să nu știu când. Să nu pot spune cu atâta precizie când am devenit matură, când fetița s-a hotărât să mă părăsească. Când am devenit incompletă și conștientă că în mine încape multă durere. Da…aș fi fost în stare de orice să nu mai știu.

Dar viața are un mod de a te trage după ea. Chiar dacă ești in ne(simțire). Pas cu pas înaintezi, în vârstă, în viață…

Acum nu mai vreau să uit cu aceeași disperare. Acum, de fiecare dată când simt că nu mai pot, când îmi știrbesc speranța sau mă împiedic în micile drame cotidiene, îmi vine în minte un gând:“Mai ții minte când?” Acel moment când am putut să dor așa de mult îmi amintește că pot. Nimic nu mai are forța de a mă doborî chiar așa. Poate doar un alt moment la fel. Deși sper să nu mai cunosc niciunul, știu ca pot să-l depășesc. Însă, ca precauție, mă rog mereu ca momentul meu să fi trecut!

Așadar tu, cel ce citești, gândește-te la un când al tău. Amintește-ți cum ai fost și mângâie locurile ce în sfârșit nu mai dor așa tare. Fii mândru/ă de tine! Orice durere simți acum, orice luptă duci e mult mai ușoară decât “când-ul” trăit. Așa că poți! Va fi bine!

Iar dacă acum ești în plină conversație cu el, dacă acum e momentul tău, eu și mulți alții suntem dovada vie că pas cu pas se poate. Vei învăța să exiști din nou!

Sursa foto: crying via Pinterest

Mona

3 thoughts on “Gândește-te la un când…

  1. Când viața ta e plină de “când”-uri… înveți nu să trăiești din nou, ci să te transformi. S-o iei de la capăt iar și iar. Durerea ce-o simți devine parte din tine, e combustibilul tău. Puterea ta. Din cărbune devii diamant. 😉 💎

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top