O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Uneori îmi e greu

Uneori îmi e greu. Frumos și greu. Cu doi omuleți care depind de mine pentru toate.

Mi-e dor uneori să am brațele libere măcar o zi. Mi-e dor să merg la baie fără audiență. Mi-e dor să fac o baie de o oră. Mi-e dor să mă uit nestingherită la un serial. Mi-e dor să citesc o carte, fără să o apăr mereu de niște mânuțe foarte dibace în a-i rupe paginile. Mi-e dor să ies o seară în oraș. Mi-e dor să dorm în brațele Dragului meu. Mi-e dor de liniște. Mi-e dor să mă descarc când mă enervez, să înjur dacă asta simt. Mi-e dor să mănânc seara o înghețată sau ciocolată, fără să mă ascund.

Mi-e dor de mine, cea de dinainte. Când dormeam toată noaptea. Când nu știam ce sunt alea scutece, ce alimente ai voie să dai sau nu unui copil, ce sunt vizitele la pediatru. Când aveam zile în care nu făceam nimic. Când starea de oboseală nu era ceva firesc și permanent. Când îngrijorarea și frica erau și ele ceva ocazional. Când mă dădeam liniștită jos din pat și umblam desculță, fără a fi nevoită să parcurg o cursă cu obstacole (piese de lego, mașinuțe etc). Când puteam fi punctuală. Când puteam să-mi fac planuri. Când corpul îmi aparținea.

Mi-e dor de noi, Dragul meu și cu mine. De nopțile pierdute unul în brațele celuilalt, pierduți în iubire și povești. De o seară romantică în doi. De certurile noastre și de împăcări. De o plimbare seara, ținându-ne de mână. De noi, doar noi doi.

Uneori îmi e greu. Și atunci mi-e dor…

Însă peste ani îmi va fi dor de greul acesta atât de frumos până la urmă 🙂

Sursa foto:tiredness via Pinterest

Mona

3 thoughts on “Uneori îmi e greu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top