O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Pentru puiul meu

Dragul meu puiuț,

Iartă-mă pentru că:

1. Te-am dorit enorm dar nu te-am vrut. Nu știam ce o să însemni pentru mine, pentru tatăl tău, pentru viața noastră. Erai o simplă entitate care exista doar în mintea mea și nu reușeam să te materializez. Îmi era teamă de tot ce vei aduce nou în micul nostru univers și aveam o frică nejustificată că vei “strica” buna orânduială a lucrurilor.

2. Nu te-am iubit de la început. Pentru mine ai fost ceva neașteptat. Cuvântul MAMA nu însemna nimic pentru mine, nu mă definea și mai mult, nu mă caracteriza. Când creșteai încet, încet în burtică nu simțeam încă nimic din ce îmi spunea toată lumea că ar trebui să simt, mă simțeam doar nepregatită și credeam că nouă luni e o perioadă lungă și o să am timp să mă obișnuiesc… să încep să simt ceva, dar au trecut într-o clipită și eu eram doar paralizată de un sentiment de panică.

3.Nu reacționez la fiecare plâns al tău cu un zâmbet și cu o voce liniștitoare. Știu că tu pui mic fiind, nu știi altfel să comunici, decât prin plâns, și de fiecare dată când o faci ai nevoie de mine și vrei să te simți în siguranță. Nu reușesc să-ți ofer asta mereu. Uneori zâmbetul îmi îngheață pe fața obosită, ochii nu te privesc mereu blând ci împăienjeniți de nesomn iar vocea uneori îmi trădează iritarea că abia m-am așezat să mănânc pentru prima dată în zi și tu tăceai de doar zece minute.

4. Nu o să reușesc să iți explic în cuvinte cât de mult însemni acum pentru mine, pentru tatăl tau, pentru viața noastră. Am început să trăiesc în momentul când ți-am auzit prima dată plânsul. Ai pus în ordine micul nostru univers și i-ai dat sens. Am învățat ce înseamnă iubirea necondiționată și datorită ție cuvântul MAMA are semnificație. Continui să îmi fie frică, frică că nu o să reușesc să te ocrotesc de lumea și viața ce te așteaptă, frică de faptul că nu o să pot să fiu mereu lângă tine, că vom învăța să comunicăm altfel și poate nu o să-ți aud chemarea.

Dar dragul meu puiuț, iți promit că de fiecare dată când mă vei chema, când vei avea nevoie de un zâmbet sau de o voce liniștitoare sau doar să te simți în siguranță, mama va fi acolo! Iți promit că nu voi avea nevoie de cuvinte să-ți spun cât te iubesc ci că voi încerca să-ți arăt în fiecare zi…

Cu multă dragoste,

MAMA

Sursa foto: aici

Mona

One thought on “Pentru puiul meu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top

O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție
Răsfoiește Cartea mea nescrisă și poveștile să îți fie bucurie!

Această informație nu va fi niciodată dată unei terțe părți!