De vorbă cu fericirea #4

Aveam atâtea întrebări. Am vrut să ne pierdem în povești, astfel ținându-te cât mai mult timp, alături de mine. M-am așezat confortabil în meditație și am mâzgălit frenetic, întrebare după întrebare. Nu știu de ce, azi, mai mult ca oricând, trăiam graba și frica de lipsă de timp. Am atâtea de spus, n-am timp de pierdut. Vreau să învăț azi, acum, cum să fiu fericită. Acum te vreau, nu mâine. M-am panicat. Dacă, nu reușesc să te țin lângă mine? Dacă, totul e în zadar și pur și simplu, nu ne vom împrieteni? Dacă, dacă…
Mi-am modificat poziția. Mă dureau simțurile amorțite și sufletul îmi era prea la vedere. Îmi lipsea orice fel de protecție și mă vedeam prea clar. Am căutat să mă așez într-un confort general. Să fiu alături de ceilalți. Eram convinsă că iubești băile de mulțime. Dacă era să te găsesc, dacă îmi era dat să îmi fii alături, acolo era soluția. În colectiv. Și am pus pauză întrebărilor și am început să scriu citeț cu litere mari, lucruri de făcut, pentru a mă identifica cu restul. Slujbă, casă, mașină, telefon, termopane, centrală, concedii în străinătate. Cuvintele îmi alergau pe coală și în marșul lor entuziast își pierdeau sensul, eu îmi pierdeam scopul. Am plâns. Eram obosită. Nu vroiam să accept că înzestrările mele, nu puteau să se șteargă în comun. Mi-am luat povara individualității mele și m-am pus să dorm. Să uit. Să accept lipsa ta și dorul de tine.

M-a trezit momentul creionat într-un tablou de Duminică dimineața. Două suflețele mă pupau, zâmbind într-o “Bună dimineața!”, perfect spusă. Auzul îmi era încântat de sunetul ce îl făceai, pregătind cafetiera. Și sufletul a început să îmi zâmbească. Foaia scrisă de cu seară dispăruse. În locul ei era un început de zi, plin de răspunsuri. Te găsisem. Te simțeam!

Azi mi-ai vorbit fără cuvinte. Azi am învățat să ascult. Azi nu mai îmi e frică să mă înfășor într-o eșarfă roșie plină de bine, când mulțimea se îmbracă în nuanța de gri a grijilor și a lipsurilor. Ești a mea și te simt!

De vorbă cu fericirea #1

De vorbă cu fericirea #2

De vorbă cu fericirea #3

Sursa foto happiness via Pinterest.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 lucruri pe care le fac atunci când nimeni nu mă privește

Ideea acestui articol îi aparține Denisei, care ne-a invitat să ne jucăm în scris și să recunoaștem public anumite lucruri pe care le facem când suntem singuri. Sunt convinsă că și voi aveți astfel de secrete, iar unele dintre ele așa vor și rămâne. Însă pe altele le pot împărtăși cu voi și sper să vă facă plăcere să le aflați. Mulțumesc, Denisa!

Stăpânul inelelor la Miercuri descoperim (quiz)

Oare câte persoane din comunitatea noastră, comunitatea O carte nescrisă, nu au văzut filmele Stăpânul inelelor sau nu au citit cărțile? Sunt convinsă că numărul este foarte mic. Tocmai de aceea, m-am gândit că vă va face plăcere ca săptămâna asta la Miercuri descoperim să faceți un quiz cu întrebări despre această trilogie, atât de […]