O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Când vom crește mari

Era ziua mea acum câțiva ani. Am primit de la Dragul meu un cadou. Ceva simbolic. Eram tineri, încercam să ne clădim viitorul. Și astfel, a apărut o expresie pe care o foloseam destul de des: “Când vom creste mari”. Orice neajuns întâmpinam, știam că se va rezolva “când vom creste mari”. Așa și cu cadoul meu. Era ceva ce urma să se materializeze “când vom  creste mari”. E vorba de această mașinuță.

Mi-a dăruit-o zâmbind, spunându-mi:” Azi îmi permit să iți fac cadou mașina ta preferată doar ca jucărie, dar când vom crește mari îți voi cumpăra una adevărată 🙂 ”

Era un vis frumos. O mașină sport, mașina celor lipsiti de griji, tineri și dornici să-și trăiască viața la maxim. De multe ori am privit-o și m-am lăsat purtată de ea cu cea mai mare viteză. Zburam la volanul ei și depășeam orice problemă, grijă sau îndoială. O conduceam spre maturitate. Era vehiculul ce mă ducea spre momentul când voi fi mare.

Ce însemna atunci, pentru noi, asta?

Însemna că era necesar să avem anumite lucruri pentru a ne împlini viața și a ne considera, la rândul nostru, împliniți.

Trebuia să deținem o mașină (de preferat aceasta, pentru că o plăceam eu), trebuia neaparat parcată în curtea casei noastre, unde aveam să ne întoarcem în fiecare seară, după ce am terminat încă o zi la serviciu, bineînțeles acel serviciu care ne oferă toate satisfacțiile, atât financiare, cât și sufletești.

Nu aveam un termen precis pentru când vom crește mari. Nici ce vârstă trebuia să avem. 30, 40 sau 50 de ani. Nu era clar, dar știam că se va întâmpla.

Și au trecut anii. Ani în care am folosit în continuare expresia atunci când nu am putut să avem ce ne doream.

Până într-o zi…

Într-o zi când am deschis ochii și lângă mine dormea liniștit puiul meu. În burtică dădea din piciorușe (felul lui de a spune: “Bună dimineața!”) a doua mogâldeață care așteapta să vină pe lume. Și deodată, m-am simțit mare! M-am simțit mai împlinită ca oricând.

Nu avem mașina dorită. Singurul vehicul cu roți din casă e căruciorul. Îl conducem, pe rând, cu multă fericire în suflet. Dacă vom avea cândva mașina, sigur, nu va mai fi una sport. Acum călătorim prudent și cu centura pusă prin viață. Doar inima ne prinde viteză nebănuită, pentru că e plină de iubire. Casă nu avem, nici acum, dar avem ACASĂ.

Iar mașinuța visurilor mele nu mai reprezintă un simbol și un vis. Suntem deja mari. Ea a devenit ce era menită să fie de la început: o jucărie. E jucăria visului nostru împlinit.

Iar, când vom crește mari s-a transformat într-un firesc toate la timpul lor!


Vă invit și pe pagina de Facebook pentru mai multe nescrise 🙂

Poze nescrise puteți vedea pe contul meu de Instagram 🙂

Și nu ezitați să faceți parte din poveste, lăsându-mi un comentariu.

Mona

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top