O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Iarna pe uliță

Iarna asta am fost la săniuș cu băiețelul meu. A fost prima dată când s-a dat cu sania. Nu am avut pârtie, ne-am dat într-o parcare care era puțin în pantă. În schimb, în jurul nostru totul era alb și ningea așa de frumos!!! M-am bucurat eu mai mult ca el (evident, el având doar un an) și am devenit nostalgică… Mai țineți minte iernile și săniușul când eram copii? Cu câtă nerăbdare așteptam primii fulgi de nea! Era de ajuns să ningă puțin și chiar dacă nu se așeza zăpada, deja îmi scoteam săniuța și fugeam afară! Câtă fericire și încântare!

Când mergeam la bunici, ieșeam cu sania pe uliță. Nu circulau atâtea mașini și nici nu ne păsa că lângă, curgea un pârâu, în care unii dintre noi, mai aterizam după niște manevre de Schumacher. Credeți că mergeam acasa? Nu! Stăteam așa uzi și nici că ne păsa de frig sau de foame. Eram multi copii, de multe ori ne adunam câte douăzeci și care mai de care, să ne dăm cu cât mai multă viteză. Nu aveam sănii interesante sau scumpe. Aveau “tălpi lucioase/ Vârfurile-ntoarse/ Pod de scândurele/ Să tot stai pe ele.” ☺ Dar, credeți-mă, cine știa să le conducă, era o persoană foarte importantă și bine văzută.

După o zi, în care nu făceam altceva, decât să ne jucăm în aer liber, ajungeam și noi acasă. De obicei, eram udă din cap până-n picioare, pe alocuri înghețată. Bunica mă punea să mă dezbrac cât mai repede și mă așezam la masă să mănânc. Săraca, de multe ori nu avea timp să-mi gătească, cine știe ce mâncare. Dar atunci am mâncat cea mai bună mămăligă cu brânză, din viața mea!!! Și, de obicei, terminam cu o cană fierbinte de lapte cu ou. Ce vremuri!

Nu mai am vârsta aia, nu m-am mai bucurat de săniuș, nu am mai mâncat de mult o mămăligă cu brânză ca la bunica si nici bunica nu mai este…

Acum iarna mă bucur dacă nu ninge, că nu se face polei pe jos sau mizerie pe trotuare. Mă bucur dacă nu e foarte frig, ca să nu înghet până ajung acasă și să nu-mi vină o factură exorbitantă la gaz.  Nici la schi nu am mai fost de ceva ani. Tot timpul am găsit scuze…lipsa timpului, a banilor, că nu am cu cine…

Dar acum lucrurile încep să se schimbe. Puiul meu, mă ajută să-mi reamintesc bucuria! Vreau să-i ofer și lui măcar o parte din copilăria pe care am avut-o eu. Va avea și el bucurii mărunte și eu voi fi lângă el și îmi voi aminti să fiu copil.

Și mai sper, să știe să se joace în aer liber, să știe să se murdărească și să aibă o copilărie de vis.

P.S. Așa a început îmbunătățirea mea. Datorită unui omuleț, ce m-a făcut să iubesc din nou viața, ce m-a învățat să mă joc, din nou. Și am început să joc, Jocul cunoașterii  ? Între timp, mă bucur de doi băieței minunați. Am fost cu toții la săniuș. Am ajuns în sfârșit, la schi! Și chiar dacă iarna asta, avem șanse mici să ne bucurăm de zăpadă, ne vom găsi alte mici bucurii, ce se vor transforma în amintiri.

Bucurați-vă de trecut, trăiți cu drag de viață în prezent, pentru a crea minunate amintiri! Și dacă aveți parte de zăpadă, musai mergeți la săniuș!

Sursa foto:aici

Mona

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top