O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Când e vorba de suflet nu sunt Dorian  Gray!

Citesc peste tot și văd în jurul meu, suflete tinere, bătrâne. Unele disperate de a se agăța de acel teribilism copilăresc, altele de a se îmbătrâni prematur. Oameni maturi copilăroși, copii copți înainte de vreme. Și m-a lovit așa întrebarea, cum o face de obicei, fără avertismente, brutal, așteptând răspunsul pe loc.

Și tu, drăguțo, ce suflet ai?

Reflex, răspund: tânăr. Nu mă duce capul la mai mult. Și când vorbesc cu mine vocabularul meu e foarte redus, uneori folosesc doar interjecții. Că, na! Sunt eu, mă cunosc și nu am nevoie de conversații dantelate pentru a mă pricepe. Dar bine, bine! Tânăr?! Când eu mă văd atât de înțeleaptă! Când împart sfaturi de viață cu ușurința unui yoghin. Sau cu zen-ul lui, în fine…

Mi-am căutat tabloul în pod, că am zis că am luat-o razna. Și apoi, am realizat ceva…Când e vorba de suflet nu sunt Dorian Gray!

Voi folosi multiple artificii feminine pentru a-mi ascunde vârsta. Mă voi lupta cu fiecare fir alb de păr, ce se va încăpățâna să apară. Cu micile riduri de expresie, nu prea, că prea îmi place să râd. Pe cele mari le voi birui! Ei fir-ar! Mă voi lupta! Dar cu sufletul e o altă poveste!

Sufletul e al meu. E singurul ce nu poate fi mințit, ascuns, retușat, cosmetizat. Nu fața de mine! Așa că lui îi dau libertatea de a îmbătrâni. Cu tot frumosul din această evoluție. Să crească de la an, la an. Să devină mai înțelept. Să capete experiență. Să îl doară pe ici pe colo, neexistând tratamente minune. Să se încovoaie uneori de greutăți. Să râdă, așa pentru el, de neghiobia celor tineri, care la 20+ le știu deja pe toate. Să învețe mereu, din orice bun și rău. Vreau să îl las să se bucure de viața asta. Să ia ce e mai bun din ea.

La naiba, cu toate iubirile neîmplinite, suferințe atroce, tragedii, drame, nedreptăți! Ia suflete ce poți din toate și crește! Nu fi un tânăr etern și niciun bătrân morocănos gata să moară! Fii tu! Azi! Acum! Însumat cu cel de ieri. Cu perspectiva zilei de mâine.

Fir-ar ea de viață! E grea și frumoasă! E imprevizibilă, nedreaptă și îmbucurătoare! E ea! E capricioasă ca o muiere și o necunoscută. O duduie pe tocuri, care ar prefera să umble în teniși. E o ea! Ei și? Tu, suflete, mergi pe drumul tău! Tinerețea fără bătrânețe și viața fără de moarte nu a fost scrisă pentru tine. Și dacă ar fi să mă întrebi pe mine, nu se termină chiar ca în basme… Așa că suflete ce mai aștepți? Îmbătrânește! Râzi ca un copil când trebuie, iubește ca o adolescentă cu mintea unei vampe, fii înțelept și acceptă-ți prostia…și multe altele, pe care, încă, trebuie să le învăț!

Nu… Când e vorba de suflet nu sunt Dorian Gray!

Sursa foto

Mona

5 thoughts on “Când e vorba de suflet nu sunt Dorian  Gray!

    1. Doar din această cauză nu aș avea cum, pentru că sunt “doar” o femeie? 🙂 Și eu le-aș numi tangențiale. Nu suntem chiar așa de diferiți, pe cât ne place să credem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top