O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Profesioniștii păstrează povestea vie

M-am născut într-un tărâm de poveste. Munți ce fac concurență soarelui în strălucire, dealuri verzi ce spun poveștile mâinilor bătătorite la munca câmpului. Vârfuri de clăi de fân ce se ridică privirii și salută cuiburile de berze, care rabdă trecerea timpului, fără să se plângă sau să dispară. Da…un tărâm de poveste. Sunt pene și creioane ce au știut să pună în fața noastră inima acestui loc. Sunt oameni, care în loc de litere s-au folosit de suflete pentru a încerca să redea simpla frumusețe. Eu nu am acest talent. Eu pot să spun simplu: m-am născut în Maramureș!

Satul românesc este piatra de temelie a acestei frumoase țări, atât de tânără în unitatea ei. Pentru mine, înseamnă copilărie. Fiind doar a doua generație încălțată, mi-am petrecut mult timp la țară. Am gustat verile dulci sau amare și le păstrez și acum cu drag în amintire. Traiul la oraș, diplomele căpătate în școli, au venit doar ca o prelungire a rădăcinii mele, acea bine agățată de opincă.

Satul e simplu când îl privești cu ajutorul unui monoclu. Și despre această simplitate vreau să vă vorbesc. Nu îmi permit să descâlcesc ițele vieții cotidiene, vieții colective. Până la urmă, altul e scopul ce vreau să-l ating prin aceste rânduri. Vreau doar să vă fac o mică introducere, pentru a putea intra în realitatea rece mai bine pregătiți. Privind acum satul, detașată și de departe, îmi amintesc turla bisericii și în jurul ei câteva zeci (poate sute) de acoperișuri. Simbolistica și strategia poziționării bisericii atât de potrivit, aveam să o deslușesc mult mai încolo. Copil fiind știam doar, că oriunde te uiți și din orice parte privești, îl găsești pe Dumnezeu. În schimb, ce am înțeles de atunci, a fost importanța acelor acoperișuri. Sub ele era esența și suflul oricărui cătun. Am rămas cu această nostalgie, a caselor în inima muntelui, sprijinite de garduri, ca două brațe întinse, pregătite să îmbrățișeze toate sufletele care se întorc cu dor la copilărie.

Din motive subiective și obiective, au trecut ceva ani, până am avut din nou ocazia să mă întorc pe acele meleaguri. Mi-am împachetat vise, amintiri și am pornit spre colțul meu de Rai. Imaginile ce aveau să mi se înfățișeze în fața ochilor m-au scos rapid din nostalgie și m-au împins forțat, în realitate. O realitate urâtă, unde domnea, spre limita dictaturii, kitsch-ul. Frumosul peisaj al Maramureșului a fost masacrat de apariția, parcă peste noapte, a unor monstruozități de case, așezate alandala. Construcții fără căpătâi, care mai de care mai înalte, mai late, mai strâmbe, vopsite în culorile curcubeului. Unde dispăruse simplitatea, căldura, tradiția? Unde era respectul pentru locul acela binecuvântat? Mi-am înghițit amarul ce mi se pusesese ca un nod în gât și mi-am continuat drumul.

Casa bunicilor mă aștepta la fel, bătrână și uzată, mirosind a amintiri și dragoste. Era invadată din toate părțile de buruieni, de locuințele vecinilor, care deveniseră domni. M-am resemnat. Vorba aceea, De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Am plecat să îmi revăd o bună prietenă, cu speranța că măcar ospitalitatea și bunătatea oamenilor a rămas intactă. Inima mi-a săltat de bucurie când am ajuns la ea acasă. O căsuță parcă dezlipită dintr-un album al amintirilor. Pe dinafară, părea aceeași casă a bunicilor, doar încă neîncărunțită. Respectul pentru arhitectura autentică se vedea peste tot, indiferent din ce unghi o priveai. Însă totul era îmbinat perfect. Când am pășit înăuntru, copilul de ieri a început să chiuie de bucurie. Pentru o clipă mi s-a părut că o revăd pe bunica așteptându-mă să iau loc lângă ea la masă. Păstra amprenta atât de familiară a trecutului, însă era definită de viitor și adaptată cu adevărat pe nevoile zilnice ale unei familii. Ergonomia spațiului, iluminarea corespunzătoare (profitând la maxim de lumina naturală), designul interior, toate te făceau să te simți cu adevărat acasă. Era o construcție minunată ce se completa firesc cu curtea, o oază de liniște, cu miros de iarbă proaspăt cosită. S-au adunat mai mulți gospodari alături de noi și profitând de vremea frumoasă de afară, ne-am pus la un pahar de vorbă în foișor.

-Ai o casă minunată! Pe drum încoace am fost foarte neplăcut surprinsă, văzând cât de haotic s-a construit. Fiecare cum l-a tăiat capul sluțind acest tărâm de poveste… Tu cum ai reușit? Ai păstrat izul tradiției și ai îmbinat confortul și modernul într-un mod așa de natural.

Crezi că m-a dus capul pe mine să fac asta? Nici vorbă! Am apelat la un birou de proiectare. Personal, după ce m-am documentat, am ales AIA Proiect. Mi-a plăcut portofoliul lor, promiteau calitate și profesionalism de la prima vedere și ofereau servicii oriunde în România, implicit și aici la noi, în Maramureș. Așa că am pus mâna pe telefon și i-am sunat. Ce aveam de pierdut?

sigla-AIA-2016-300x153
AIA Proiect- Birou de proiectare

Eu când mi-am făcut casa nu a trebuit să-mi zâcă nimeni cum și ce să fac! Mi-am rădicat-o sângur așa cum o făcut și tata și moșu’, Dumnezău să-i ierte! spuse unul dintre comesenii noștri, făcându-și cruce întru iertarea celor doi pomeniți.

Ion a luVasile intervine:

Lasă mă muierea să gate ce are de zâs! Le știi tu pe tăte! Eu mi-am betegit șalele lucrând pe la italienii ceia, ani de zile. Am venit înapoi și mi-am țâpat o namilă de casă cu tri etaje. Tătă, tătă făcută după capul meu, ăsta prost. Amu iarna nu mai găt în a căra lemne pentru foc și tot cu zece cojoace pe mine trăbe să stau și să-mi suflu în dăjete să mă încălzăsc. Femeia mi s-a betegit și ea, nu mai poate sui scările. No, amu zî și tu? Ce haznă am de truda mea? Casa asta îi faină tare! Se vede că îi făcută de oameni cu carte!

Mulțam unchieșule Ion, mă bucur că-ți place, continuă prietena mea aruncându-mi o privire complice. Lucrurile nu sunt așa complicate pe cât par. După cum spuneam, am sunat la AIA Proiect și le-am spus că vreau să îmi construiesc o casă. Am vrut să o fac pe sufletul meu așa că am optat pentru un proiect de casă personalizat. M-a ajutat foarte mult să răsfoiesc prin colecția de proiecte , pusă la dispoziție pe site-ul lor. Au început cu mine, așa-zisa consultare inițială, adică am discutat, mi-au ascultat foarte bine doleanțele și mi-au oferit sugestii și soluții (la care, sincer, nu m-aș fi gândit niciodată), în final obținând exact ce mi-am imaginat și ceva în plus. Am crezut că treaba e ca și rezolvată. Aveam terenul, aveam proiectul. Trebuia doar să pun prima piatră la fundație.

Eu știu că parcă îți trebuie să obții autorizația de construire, de la primărie, dacă nu mă înșel.

Ce autorizație? mă întrerupe unchieșul Gheorghe (cel atotștiutor). Tare vă mai place vouă să vă complicați! Eu v-am zâs! Mi-o zâs tătuca: Vezi Deorde palma aiasta de pământ? De azi înainte îi a ta! Fă bine, și așează-te, ca tăt omul, la casa ta și fă-ți o rânduială. După cum te-o duce capul și te-or țâne puterile!…Și așa am făcut! M-am dus ș-am cătat un loc unde să nu te bată soarele drept în cap, zâua în amiaza mare, am săpat o groapă, cât să intre trei cruci pe lungu’ din alea mari de la băserică și am cărat pietre de la râu și m-am pus pe treabă! Și căpriorii mi i-am făcut sângur cu mâna mea! Apoi mi-am luat femeie, ce mi-a făcut coconi unul mai răsărit ca altul! D-zeu să o țâie! Strajnică muiere!

-Dă-i dracului de căpriori! îl aud pe Nilă Moromete prin gura lui Toader a Mariei de peste deal. Ăia nu-s tumna așă musai!

Cum nu-s musai mă?!

Calmați-vă, dragii mei! intervine la timp gazda noastră. E adevărat, altfel se făceau mai demult aceste lucruri. Acum legile s-au schimbat și pentru a putea construi o casă trebuie să îndeplinești anumite formalități. Nu m-aș fi descurcat nicidecum de una singură. Insă cu ajutorul profesioniștilor lucrurile au mers ușor și cu foarte puțină bătaie de cap din partea mea. O să încerc să vă explic, cronologic și pe scurt, ce trebuie făcut până la obținerea autorizației de construire, de care aminteai adineaori. În primul rând trebuie să scoți un certificat de urbanism de la primăria de care aparține terenul tău. În acel certificat se solicită niște avize de amplasament de la rețele și studii de specialitate (studiu geotehnic, ridicare topografică). Totodată, în certificat sunt date și reglementările urbanistice din unitatea teritorială în care se încadrează terenul pe care vrei să construiești. De exemplu: regim de înălțime maxim admis, retrageri față de limitele de proprietate (nu poți să te lipești de casa vecinului, doar că acolo vrei tu să poziționezi casa). O dată obținute avizele și studiile cerute, se depun la primărie împreună cu proiectul de casă, pentru obținerea autorizației despre care vorbeam. După care te poți apuca de lucru! Toate aceste lucruri le-am aflat pentru că mi-a făcut plăcere să interacționez cu echipa. Nu era obligatoriu să le știu, se ocupau ei de toate. Dar, ținându-mă la curent cu fiecare etapă și comunicând deschis le-am învățat fără să vreau. Mi-a plăcut mult dinamica dintre ei. Știți, e foarte importantă colaborarea. În special între arhitect și inginerul care proiectează rezistența (proiectul tehnic de rezistență). Arhitectul este artistul, el îți pune pe hârtie visul, dar scheletul îl face inginerul. Eu am apelat la ajutorul arhitectului și pe partea de design, până la urmă casa aceasta era a amândorura, era copilul nostru. Mi s-a părut normal să-l creștem împreună!… No, da uite cum m-am luat cu vorba! M-am lăsat dusă de val, că sunt tare mândră de rezultat și cred că v-am zis mai multe decât ați fi vrut să știți! Hai să vă mai torn niște țuică, că plâng paharele pe masă!

Toarnă, Măriucă, toarnă! Ca dintr-al tău! Mie oricum domnii ăștia de la București tare mi se pare că complică lucrurile. Eu nici ora nu mi-o dau după ei. Când înainte, când înapoi când soarele tăt așe urcă pă cer! Cine să-i mai înțeleagă? Poate voi tinerii! concluzionă unchieșul Gheorghe, dând peste cap paharul de țuică.

Am râs cu toții și ne-am continuat seara în povești și voie bună. Am mai petrecut o săptămână, încărcându-mi bateriile cu peisajele unice, bandajându-mi sufletul cu oameni dragi. Mi-a rămas totuși în minte discuția avută. Da, poate tot acest limbaj tehnic și rigid sună strident în urechile celor prea obișnuiți cu rânduiala veche. Și e clar că primăriile din satele maramureșene dau autorizațiile de construire, tot din tratate cu reguli de mult apuse (altfel nu-mi explic imaginea de bazar ce s-a creat în ultimul timp). Dar ce frumos ar fi, dacă măcar urmașii lor ar apela la profesioniști, când vine vorba de construirea unei case!

Pentru că doar ei, profesioniștii, pot păstra povestea vie. Prin știință și talent, pot prelua suflul satului românesc, să-l treacă granițele progresului, păstrându-i autenticitatea. Pot rescrie basmul, neschimbându-i morala. Doar profesioniștii pot face lucrurile să crească fără a-ți omorî copilăria!

Modele de proiecte de casă, realizate de AIA Proiect

*

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.

*am folosit pe parcursul textului regionalisme și ortografia fonetică, de dragul povestirii și pentru a crea o imagine cât mai autentică a satului maramureșean.

Mona

6 thoughts on “Profesioniștii păstrează povestea vie

  1. Satul bunicilor mei nu a fost urâțit cu căsoaie noi și urâte. Doar că mai are un pic și moare odată cu ultimii bătrâni. Nu știu care-i mai ușor de îndurat… dar probabil că durerea-i grea oricum.

    1. Așa e. Oricare ar fi cauza, pierderea unei bucăți din tine doare. Și se suprapune și cu frustarea. Pentru că ar fi așa de ușor să fie altfel! Dar oamenii distrug sau lasă să moară valori ale sufletului și identității noastre, orbiți de simpla ignoranță sau nepăsare! O noapte liniștită, îți doresc!

  2. Superba naratiune ! Felicitari si mult har în continuare ! Déjà se întrevede, o mare câstigatoare ! 🙂
    Esti superba ardeleanca, mândra maramuresanca !

    Sa-ti fie satul binecuvântat,
    Pamânt cu oameni vrednici, iubitori,
    De Dumnezeul Sfânt, Adevarat,
    Stapân peste Viata, ploi, vânt si ninsori..

    https://www.youtube.com/watch?v=jtVeVKwIZbo&t=156s

    Sa fii iubit si fericit, Suflet frumos !

  3. Pruncul Dragostei Hristos, S-a nascut, a crescut, S-a maturizat si traieste (înca) în inimile si Sufletele iubitoare de Adevar absolut, purtat de putinii sfinti autentici, ambasadori purtatori ai valorilor curate, autentice, sufletesti si spirituale ale poporului român, nascute în satul traditional românesc în urma cu doua milenii, care (înca) mai pastreaza mici si rare sclipiri, *scântei* ale Luminii Naturale, Absolute, alb-stralucitoare, orbitoare, eliberatoare, pe care consumismul si lacomia întunericului sistemului puterilor economico- financiare, politico-religioase mondiale, au transformat-o în lumina artificiala, efemera, iluzorie, relativa, înselatoare, orbitoare si ucigatoare de milioane de Suflete inocente tinute în labirintul obscur al celor ce L-au scos pe Dumnezeu si Familia Sfânta din ecuatia vietii, facând legi si porunci potrivnice Dumnezeului *UNIC* Atotputernic si Adevarat Creator al acestei paradoxale taine, capodopera universala si minunnata MINUNE numit OM…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top