O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Păpușarul îndoielii

Mi s-a întâmplat un lucru ciudat. Sau cel puțin așa mi s-a părut mie.

Pornisem din nou la pas pe drumul meu. Am făcut o pauză într-o oază de liniște și calm, dar viața te îndeamnă să înaintezi. Oricât ai vrea să zăbovești în partea perfectă a poveștii tale, picioarele nu te ascultă. Au ritmul lor, o cadență ce șoptește neîncetat: înainte, înainte. Așadar am pornit. Cu un automatism de invidiat.

Am ajuns la o răscruce de drumuri. Clișeic și ordinar. Însă ni se întâmplă tuturor. Nimeni nu are doar o linie dreaptă în față. Doar dacă preferăm să purtăm ochelari de cal. Dar dacă ne lăsăm ochii liberi, ei vor vedea mii de cărări, de posibilități. Am încremenit în indecizie. La dreapta, la stânga, tot în față? Stăteam bătând pasul pe loc și așteptam un îndemn sau o împingere, ceva.

Nărăvașele membre s-au pornit, din nou, neținând cont de zbuciumul meu. Am pornit la dreapta, habar neavând înspre ce mă îndrept. A început să se lase încet întunericul. Frica încolțea în inima mea și aș fi vrut să fac cale întoarsă. Întorceam mecanic capul, străduindu-mă să întrezăresc lumina ce o lăsasem în urmă.

b1db1ae096b152eb2f7da0ab47616dad

Tot mergând, fără să privesc, am simțit la un moment dat, că niște ițe încep să se înfășoare în jurul meu. Mi s-au încolăcit în jurul brațelor și a corpului, dar cel mai tare s-au strâns în jurul capului și a gâtului. Nu mai puteam face nicio mișcare voluntară, doar pașii își continuau ritmul. Am început să mă zbat, să strig. Frica se transformase în groază.

Când pânza de lacrimi din ochi a dispărut, am zărit un bărbat cu o înfățișare impunătoare. Stătea la câțiva metri în fața mea. Era foarte înalt, nu-l puteam vedea în totalitate, neputând să-mi ridic privirea așa sus, din cauza tuturor sforilor care îmi limitau mișcările. Mintea a văzut în schimb mai multe. Aveam în față un păpușar, iar spre mirarea mea, eu eram păpușa lui. Mă manevra cu o măiestrie demnă de invidiat. Am început să strig:

“Dă-mi drumul! Cine ești? De ce faci asta?” cuvintele mele se loveau, aparent, de niște urechi surde. El continua să mă oblige să privesc înainte, în timp ce îmi continuam drumul. O șoaptă îmi ajunse la urechi: “Privește în față, doar în față…”

L-am lăsat o perioadă să mă conducă după bunul lui plac. Firea mea nestatornică însă, începu din nou să se revolte. Voiam să scap din sforile lui. Să fiu din nou liberă. Atunci am început să mă zbat și să țip în disperare, de data asta cu sufletul.

“De ce am pornit pe drumul ăsta?! Vreau să mă întorc. Am greșit! Vreau înapoi!”

Păpușarul păru să mă audă de data asta. Își odihni preț de câteva bătăi de inimă, mâinile și începu să îmi vorbească.

“Niciun drum nu poate fi doar drept și lin. Vei întâlni multe răscruci, va trebui să alegi. Și nu, nu vei ști dacă ai făcut alegerea bună sau nu. Eu sunt păpușarul îndoielii. Apar în calea oamenilor care refuză să privească înainte și își tot întorc gândurile spre trecut, spre cum ar fi fost dacă. Sunt foarte priceput. Dacă te lași o vreme în seama mea, vei învăța din nou să privești cu adevărat viitorul în față și vei renunța la a-ți păstra privirea ancorată în ce ai lăsat în urmă. Ai încredere. Continuă alături de mine și deschide-ți ochii și sufletul. Scutură-te de îndoieli. Privește în față, doar în față…”

La ultimele cuvinte păpușarul se folosi și de talentul lui de ventriloc, deoarece le-a șoptit cu vocea mea, cu gândul meu. M-am liniștit. Am mers mai departe fără să opun rezistență. Încet, raze de lumină apărură să îmi mângâie cărarea. La un pas mai sprinten mi-am dat seama că ițele dispărură. Eram liberă. Nu știam de câtă vreme, dar știam că inima îmi bătea conducându-mă spre necunoscut. Doar amintirile conțineau trecutul.

Cum ar fi fost dacă și toate îndoielile au rămas agățate de sforile păpușarului. Eu pășeam calmă pe drumul meu, privind în față, doar în față…

Foto: pinterest. com

Mona

22 thoughts on “Păpușarul îndoielii

    1. Corect! 🙂 Amintirile sunt foarte prețioase. Oricum face ce face viața și te scoate și dintr-un sens giratoriu. Cumva, nu ai altă soluție decât să mergi înainte. O zi frumoasă, Petru!

  1. După ce am citit textul tău, nu știu cum, pur și simplu mi-am adus aminte de o bucățică dintr-o poezie a lui Romulus Bucur: ”când voiam să rezist tentației de a mă întoarce aruncam în aer poduri în urma mea.”

  2. Papusarul isi cunoaste rolul, iar cu adevarat liberi devenim cand nu mai avem indoieli. Am ramas pe ganduri in legatura cu propriile mele ite.

  3. Toată viața e un șir de alegeri. Unele bune, altele mai puțin bune. Sunt ale noastre și trebuie să ni le asumăm. Însă drumul bun e unul singur: niciodată înapoi. Înțelept păpușarul tău, Mona!

  4. “Nimeni nu are doar o linie dreaptă în față. Doar dacă preferăm să purtăm ochelari de cal. Dar dacă ne lăsăm ochii liberi, ei vor vedea mii de cărări, de posibilități.” Minunata exprimare a realitatii!
    Ieri citeam, tot pe blogul tau, povestea melcului care se lipise de picioare. Astazi am citit povestea papusarului care-tti legase trupul si bratele. Sunt impresionata de puterea acestor povesti si de… ceea ce sta scris printre randuri.

    1. Mulțumesc din suflet, Mirela! Povestirile mele nescrise (cum mi-a plăcut să le numesc) sunt felul meu de a vedea viața învelit în metafore. Mă bucur când sunt citite cu adevărat!

    1. Mă bucură foarte mult când rândurile mele ating un alt suflet. Îți mulțumesc! O zi minunată să ai și să privim tot înainte!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top