O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Cine e vinovatul: vinul sau fotbalul?

 

Și totul a început la un pahar de vin, pardon, o sticlă. Atât de ordinar.

Ea avea o mișcare a șoldurilor, să o numesc, obraznică. O permanentă invitație de întâlnire sub așternuturi. El o observase, dar se făcea că nu există, încercând să-și țină în frâu simțurile.

Într-o după-amiază, ca oricare alta, mergând unul lângă altul, atingându-și doar fugar umerii, ea își forțează norocul. Printr-o întâmplare, foarte bine calculată și gândită, mișcarea de balans se amplifică și coapsa ei atinge coapsa lui, schimbându-le direcția pașilor.

Nici sticlei de vin, care îi aștepta, într-un mod la fel de neprevăzut în frigider, nu-i veni să creadă. Au savurat-o în povești, foarte des întrerupte de hohote de râs. La un moment dat, tot ea, joacă totul pe o carte. Poate licoarea bahică a avut și ea un rol important, nu am de unde să știu…poate. Cert e, că zarurile s-au aruncat.

“Hai să evadăm! Să mergem în gară și să luăm primul tren. Să prelungim aceste clipe pentu o noapte și ceva în plus.”

Și au evadat. Un tren i-a dus spre începutul vieții lor. Un oraș le-a oferit liniștea și șansa să se cunoască, să se descopere.

-Mi-e foame!

-Hai să căutăm un restaurant să mănânci ceva.

-Putem lua o pâine și un pateu. Le mâncăm împreună, cocoțați în pat, în timp ce te ascult.

Și El s-a îndrăgostit de Ea!

-Nu contează unde dormim nici ce mâncăm. Vreau să vorbim, să te ascult, să râzi. Îmi place mult să te aud râzând.

-Păi trebuie să am motive să râd, nu o fac ca zăluda, din orice. Și poate voi vorbi prea mult și te voi plictisi. Nu mai ai unde să te ascunzi. Suntem departe de casă.

-Te voi face eu să râzi, cu orice ocazie. Și de plictisit, da, poate se va întâmpla. Dar atunci vom schimba subiectul. Voi fi sincer. Și vom găsi noi rezolvarea.

Și Ea s-a îndrăgostit de El!

-Îmi place fotbalul. Nu îl mai urmăresc demult, dar îmi place.

-Și mie! Am avut, în adolescență, un jucător preferat. Bine, mai mulți, dar ăsta devenise special pentru mine.

-Hai, nu mă înnebuni! Tu? M-ai făcut curios.

-Ei, tu nu știi nimic despre mine, încă. Dacă o să ai răbdare, poate. Îmi plăceau: Papin, Maradona, Gullit și van Basten. Dar, de departe, jucătorul meu preferat era Lăcătuș.

-Du-te, tu! Hai că m-ai suprins. Totuși, cum puteau să-ți placă Gullit și van Basten, când în Finala Cupei Campionilor din ’89, fiecare au marcat câte două goluri, susținuți de Rijkaard, împotriva Stelei lui Lăcătuș?

-Detalii. Au reușit asta, deoarece erau buni, nu-i așa?

Și s-au îndrăgostit!

14 ani mai târziu, întrebarea mea este: Cui ar trebui să îi mulțumesc, vinului sau fotbalului? Sau, poate mersului meu de rață…

Sursa foto: pinterest.ro

Mona

12 thoughts on “Cine e vinovatul: vinul sau fotbalul?

  1. Fotbalul cred că are ceva aparte :)) la noi a fost un meci Juventus-Barcelona :)) minunată povestea…sper ca toate rândurile să îți devină o carte scrisă

  2. Bon jour,
    Ni le vin, ni le foot … il y a des connexions qui ne s’expliquent pas .. c’est le mystère … 🙂
    Max-Louis

  3. Asa-i ca e amuzant ! 🙂 Totusi, “sarpele” este esenta vietii rational-sentimentale prin care percepem si distingem binele de rau, având posibilitatea alegerii libere între cele doua aspecte. Evolutia fiintei paradoxale rational sentimentala numit om, nu ar fi fost posibila în absenta “sarpelui”, iar daca el nu era, nici evolutie nu era, nici “vin” nici “fotbal” nu era, nici porumbelul nu zbura, nici dragostea nu se simtea, nici visul,nici credinta, nici speranta,nici muzica, si în final…nici DRAGOSTEA !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top