Mi-ai lăsat moștenire privirea

Azi ai plecat. Te-ai uitat la mine și dus ai fost. Nu cred că ți-ai luat privirea cu tine. Cred că mi-ai lipit-o mie de inimă și tu ți-ai luat zborul, lăsând în urmă viața asta. Era necesar să-ți lași privirea. Altfel cum ai fi putut să pleci? Dacă ai fi văzut ce a creat joaca ta de-a supereroul, ți-ai fi aruncat capa și ai fi făcut cale întoarsă.

Eu asta știu că a fost de fapt. O simplă joacă. Erai un pic sătul să-ți tot reglezi greutatea lanțurilor, care te țineau pe pământ și ai vrut să zbori. Nu pot să te văd ca un înger sau ca o pasăre care domnește peste văzduh. Pentru mine, ești supereroul care zboară.

Ai părăsit multe în zborul tău spre soare. Știu că nu a fost alegerea ta, dar m-am certat destul cu D-zeu că mi te-a luat. Acum încerc să mi-l fac din nou prieten. Din motive egoiste. Însă asta e altă discuție, pentru altădată sau niciodată.

Azi e despre tine, supereroul meu.

Mi-ai fost tată prea puțin timp. Și după unele standarde, mai ales din partea unor voci prea încărcate cu estrogen, nici nu prea mi-ai fost. Ai îngroșat liniile unei tipologii. Absent uneori, muncă multă, alcool, tăcere.

Ce nu știu mulți e că mi-ai oferit cel mai mare dar. Mi-ai oferit privirea ta, ochii tăi. Nu mă refer la acea alelă care mi-a determinat culoarea lor, nu. Încerc să fiu metaforică, deși azi sufletul meu numai de metafore nu-i arde.

Când te-am luat in brațe și am fost martoră la stingerea ta, te-am detestat. Îmi povestisei, cu puțin timp în urmă că ți-ai văzut bunicul murind. Un om pe care îl respectai. Că a fost cea mai traumatizantă experiență din viața ta. Și că, eu, copilul tău, nu trebuie să trec niciodată prin asta. Că îmi promiți că vei face totul pentru a nu se întâmpla asta.

Și ce a urmat? Ai ales să pleci în brațele mele, strângându-mi mâna atât de tare, că și acum mă dor amprentele degetelor tale. Da, te-am urât, te-am blestemat! M-am întrebat: de ce? Nu am mai crezut în promisiuni și-n D-zeu.

Și apoi, la fel ca iubirea pentru tine, în suflet mi-a pătruns privirea ta. Mi-am amintit cum te uitai la mine. Frica, panica, neputința și iubirea.

Dar știi ceva eroul meu? Acum știu că a fost mai mult de atât.

Mi-ai lăsat-o moștenire. Din acea zi nenorocită, 28 mai 1997, am văzut cu alți ochi lumea. Am privit-o și prin ochii tăi. Un simplu om, cu calități și defecte. Cu iubire neîmpărtășită. Cu înțelepciuni acumulate. Cu capa lui cea plină de putere, care te-a ajutat să te ascunzi printre nori.

Nu, nu te voi ridica în slăvi. Ai fost un simplu om.

Dar îți voi mulțumi pentru că mi-ai lăsat în ultimele clipe puterea de a vedea. Și am văzut.

Am văzut ca lumea nu se învârte în jurul meu. Că faptul că dai naștere unui copil, nu te face părinte. E al naibii de greu să fii părinte! Că omul e om. Nu poate visa la perfecțiune, darămite să o atingă. Că fericirea e simplă și ordinară de aceea nu apare niciodată in calea celor avizi de extraordinar. Că tot universul ți se poate nărui in cinci minute și cu toate acestea viața nu se oprește. Nu pentru tine. Pentru că, tu nu contezi. Așa că, fă bine să contezi pentru cineva! Dă-ți silința să fii cât de bun poți cu toată imperfecțiunea ta!

Mi-ai domolit egoismul, dar nu glasul.

Mi-ai omorât speranța, dar nu visele.

M-ai făcut să cred în iubire, dar să nu consider că e ca-n povești.

Și da, mulți mă văd o cinică. Dar viața nu e roz cu floricele. Aș detesta-o, dacă ar fi așa! Tu, supereroul meu mi-ai arătat că am puterea să aleg cum o privesc. Totul poate dispărea în următoarea secundă. Datorită ție știu că asta nu însemnă că e și sfârșitul.

Mi-am făcut viața frumoasă datorită tie, datorită privirii tale!

Zboară lin printre nori, tată! Știu că nu ai privit nicio secundă înapoi. Cum ai fi putut?

Privirea ta ți-a rămas lipită de inima mea.

Sursa foto: pinterest.ro

42 thoughts on “Mi-ai lăsat moștenire privirea

  1. Tatii nostri biologici pamântesti se odihnesc, acasa, la TATAL NOSTRU al tuturor…ceresc !
    Frumos omagiu celui plecat,
    o mostenire frumoasa ti-a dat
    iar ochii ce vad sentimentele tale
    ne-aprinde din ceruri Lumina în “vale”…

    O zi buna, cu liniste si pace în Suflet, draga Mona !,

    1. Ne rămân în inimă amândouă. Îmi pare rău că ai cunoscut și tu această durere.
      O zi frumoasă îți doresc!

  2. Impresionante cuvinte de despărțire! Cu toții trecem prin această încercare, dar se vede că tu ai tăria să o faci cu luciditate, tot o moștenire genetică, bănuiesc.

    1. Mulțumesc mult, Petru!
      Au trecut ceva ani până când am reușit să văd din nou. A fost nevoie de timp pentru a-mi recăpăta tăria și luciditatea. Și deja a trecut prea mult…
      O zi frumoasă îți doresc!

    1. Te îmbrățișez și eu! Regret că ai cunoscut deja ce înseamnă această pierdere. Niciodată nu suntem pregătiți, dar parcă doare mai tare un pic când zborul lor e prea devreme.
      O zi minunată! ?

  3. Te-a iubit si…nu ma-ndoiesc ca , TE-A IUBIT MAI MULT DECAT SI-A IUBIT VIATA CACI , TU AI FOST ….VIATA LUI ! Respect…

  4. Să-i fie zborul lin! Parcă taţii pleacă altfel şi ne lasă ce-au ascuns pe pământ. Şi tatăl meu a plecat demult şi tatăl fetei mele a plecat…lasând în urmă tocmai ce nu a arătat căt a trăit.

    1. Mulțumesc!
      Da, nu știu de ce se întâmplă așa. Aleg să plece prea devreme cu orea multe lucruri nespuse.
      O zi frumoasă îți doresc!

  5. Emoţionat, o realtate dureroasă de care nu o putem eviat, pentru că nu ţine de noi. Mi-a plăcut textul, dar mai ales respectul păstrat de tine prin cuvintele scrise cu emoţie, mă repet!

    1. Iți mulțumesc din suflet! Deși au trecut atâția ani, pentru mine parcă a fost ieri. Durerea s-a dus, dar iubirea a rămas și nu mi-o poate lua nimeni.

  6. Am citit titlul ales de tine si… gandul mi-a fugit imediat la tatal meu. Pentru ca, exact asa a fost, mi-a lasat privirea. Din toate punctele de vedere. Pe masura ce citeam, nu m-am mirat sa vad ca vorbeai de tatal tau. Dar, recunosc, inca am ochii plini de lacrimi. Multumesc, Mona! Ai creat un moment divin.

    1. Mulțumesc, Mirela! Un tată ne lasă mereu ceva aparte, o scânteie în noi, o iubire greu de definit.
      Te îmbrățișez!

  7. Offf, nu știu ce să spun … mai ales că eu am o relație … de fapt nu prea mai am o relație cu tatăl meu, deși mai este printre noi. Mi-e prea greu să comentez la acest articol, foarte frumos scris de altfel.

    1. Fiecare avem ale noastre, să mă exprim așa. Nu toate pot fi povești frumoase sau dorite. Regret că ai fost nevoită să lași o parte din tine în afara vieții tale de acum, dar ceea ce trăiești și vei trăi sper să fie plin de liniște și bucurie!
      Îți mulțumesc, Otilia!

  8. Ai un dar de a răscoli amintiri pe care m-am semețit să cred că le-am îngropat în uitare, deși nu erau vindecate… Mulțumesc destinului că îmi oferă șanse să nu plec cu ele povară.

    1. Da, amintirile devin mai lesne de purtat când nu le îngreunăm cu durere, regret, revoltă și multe altele. Noi și cu ele mereu.
      Îți mulțumesc foarte mult!

  9. În spatele acceptării, în spatele puterii, în spatele amintirilor…stă încă pitulită durerea. O astfel de despărțire lasă în urma sa un dor nesfârşit. Tu, draga mea, erai un copil. De fapt şi eu eram tot un copil…indiferent de vârstă, eram copilul lui. Îmi pare rău! Odihnească-se-n pace!
    Tăticul – ce cuvânt frumos!
    Te îmbrățişez!

  10. Cand a murit tata, aveam 22 de ani si tocmai hotarasem sa divortez… Am facut inmormantarea si dupa 2 ani am reusit sa divortez. Dar intre timp am fost foarte suparata pe tata, pe Dumnezeu, pe mine.Desi stiu ca nu aveam ce sa fac, ca el a iubit alcoolul, inca ma intreb cum ar fi fost daca si-ar fi vazut macar o secunda nepotii si fata cea mica maritata.

  11. M-ai lasat fara cuvinte…Nu stiu ce sa zic…doar atat: Scrie…scrie…lasa-ti sufletul sa cante lacrimand…lacrimile se vor transformi in comori de cuvinte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 lucruri pe care le fac atunci când nimeni nu mă privește

Ideea acestui articol îi aparține Denisei, care ne-a invitat să ne jucăm în scris și să recunoaștem public anumite lucruri pe care le facem când suntem singuri. Sunt convinsă că și voi aveți astfel de secrete, iar unele dintre ele așa vor și rămâne. Însă pe altele le pot împărtăși cu voi și sper să vă facă plăcere să le aflați. Mulțumesc, Denisa!

Stăpânul inelelor la Miercuri descoperim (quiz)

Oare câte persoane din comunitatea noastră, comunitatea O carte nescrisă, nu au văzut filmele Stăpânul inelelor sau nu au citit cărțile? Sunt convinsă că numărul este foarte mic. Tocmai de aceea, m-am gândit că vă va face plăcere ca săptămâna asta la Miercuri descoperim să faceți un quiz cu întrebări despre această trilogie, atât de […]