O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Iubirea albastră

“Lasă-mă să mă contopesc cu tine. Să ne întrepătrundem și să ne combinăm albastrul. Te voi mângâia cu vântul și îți voi oferi viața văzduhului. Vei fi a mea pe veci, voi fi al tău mereu.”

Așa îi murmura cerul, mării, cu promisiuni ascunse-n norii răzleți și speranțe purtate de pescărușii-n zbor.

“Tu mă vrei calmă și netedă. Îmi vrei oglinda pentru a te putea admira în ea. Nu îmi cunoști adâncurile și misterul. Rămâi acolo sus și sărută-mă cu ploaia, răscolindu-mă cu iubirea purtată de vânt.”

Priveam spre linia ce îi unea pe cei doi, separându-i. Și visam la dulcea iubire albastră. Atât de la-ndemână, în ochii privitorului. Rămase și cerul să se admire în netezimea mării, desenând nori sub forma misterelor învelite de ea.

Mona

9 thoughts on “Iubirea albastră

  1. Paradoxal cum vede fiecare,
    Iubirea în nuante si culoare,
    Însa nu cred ca dragostea Adevarata,
    Va fi de muritori vreoadata exprimata.
    Ea depaseste limita gândirii,
    Si-al celor cinci perceptii ale firii.
    Nicicând materia n-o poate atinge,
    Caci Ea e foc mistuitor si…frige !

    O seara fericita si sa fii iubita în culoarea dorita, draga Mona !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top