Ei

Azi Facebook-ul mi-a reamintit de această fotografie. E bun și el la ceva, din când în când. Și dorul a început să doară…

M-am pierdut în ochii lor calzi, care au văzut atâtea, dar s-au transformat într-o oglindă pentru sufletul meu.

Le-am sărutat mâinile bătătorite, fine ca mătasea când atingerea lor îmi era mângâiere.

Am inspirat mirosul lor, de trudă și ploaie și pământ. Parfum fin de liniște și iubire.

Și dorul a început să doară…

Au bunicii harul acesta. De a ști să nu fie totul, dar să fie destul. Să lase loc iubirii pentru părinți, dar să împletească o altfel de iubire. Îmbină răbdare, înțelepciune, uneori răsfăț. Îți oferă modelul de a îmbătrâni frumos.

Mă uit la poză și zâmbesc. Cum stau ei cuminți, privind direct în aparat și zâmbind natural. Pentru că ei erau cu adevărat obișnuiți cu zâmbetul. Făcea parte din ei. Mereu. Și-au început și și-au încheiat fiecare zi cu un zâmbet. Timp de cincizeci de ani împreună. Și când ea a hotărât să plece mai repede, el a petrecut-o cu lacrimi care la sfârșit și le-a șters, tot de pe un zâmbet abia zărit.

Mă doare dorul, însă sunt și fericită că i-am avut. Că am fost a lor.

Trăiți-vă iubirea în veșnicie, dragii mei…

9 thoughts on “Ei

  1. Durerea “dorului” e binefacatoare, chiar daca lasa-n suflet gusturi dulci-amare. Caci stii ca vine-o vreme, când îi vei întâlni, le vei vedea surâsul, în zâmbet de copii…
    O seara minunata, draga Mona !

  2. Probabil ca o sa par traditionalist/ conservator, desi nu sunt, dar parca oamenii din trecut aveau ceva in ei. Nu stiu ce, imi e greu sa inteleg, poate este doar nostalgie dar bunicii nostri aveau ceva in ei ce parca noi nu mai avem. Si ei au trecut prin atatea. Doua razboaie, comunism…etc. Ne-am pierdut sufltul, cumva.

    1. Așa am și eu uneori senzația. Eu cred că îi vedem noi cu inima. Sau poate nu. Alteori mă gândesc că ei îl aveau pe Dumnezeu și noi ne chinuim să-L ascundem. Nu știu.
      O zi frumoasă îți doresc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 lucruri pe care le fac atunci când nimeni nu mă privește

Ideea acestui articol îi aparține Denisei, care ne-a invitat să ne jucăm în scris și să recunoaștem public anumite lucruri pe care le facem când suntem singuri. Sunt convinsă că și voi aveți astfel de secrete, iar unele dintre ele așa vor și rămâne. Însă pe altele le pot împărtăși cu voi și sper să vă facă plăcere să le aflați. Mulțumesc, Denisa!

Stăpânul inelelor la Miercuri descoperim (quiz)

Oare câte persoane din comunitatea noastră, comunitatea O carte nescrisă, nu au văzut filmele Stăpânul inelelor sau nu au citit cărțile? Sunt convinsă că numărul este foarte mic. Tocmai de aceea, m-am gândit că vă va face plăcere ca săptămâna asta la Miercuri descoperim să faceți un quiz cu întrebări despre această trilogie, atât de […]