O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Literatura, pentru voi, este…

Literatura ca utopie

Travaliul încet al unor scriitori în devenire.

Ce este literatura?

“Literatura este prelungirea necesara eu-ului pentru a supravietui, spatiul-timp in care zero se confunda cu infinitul si imaginatia e la ea acasa.” – Daniela Toader

“Literatura este, pentru mine, putința de a trăi veşnicia înainte de vremea cuvenită tuturor sfârşiturilor ființei mele.” – Simona Poclid

“Literatura este mirare și promisiune. Mirarea de-a fi, de-a exista. Promisiunea că vei rămâne.” – Mona Rusinescu

“Literatura este un Everest, un drum pe care mulți poposesc dar puțini ating absolutul. Toate poticnirile, însă, pot face un întreg în care se vor regăsi unii, alții, căci fără citire de inimă bună, literatura va fi doar o fecioară din pădurea adormită care nu-și va primi niciodată sărutul de trezire la viață.
Literatura, mie, mi se arată pură, prea pură pentru a o murdări cu negru pe poale. Eu tind spre Everest, însă, cu siguranță, poposesc doar în poienițe unde oamenii vor citi, de fapt, în bucuria sufletului meu, devenind, împreună, un întreg. Literatura e ca o casă unde-ți odihnești totul și primești în vizită pe oricine, fără să te deranjeze în același timp. E suficient să dai pagina și să treci în altă încăpere.” – Adriana Tîrnoveanu

“Frumosul unui popor şi cheia spre nemurirea conştiinței.” – Diana-Maria Fleșeriu

“Literatura mi-e cămară de dulcețuri și murături, mi-e șevalet unde-mi pun plânsul și râsul, le amestec și le pun pe pânză, dar în general timp de douăzeci și patru de ore mi-e miracol și oxigen. Mi-e nevoie și hrană, catharsis, mi-e semnul întrebării și al exclamării în același timp.” – Em Sava

“Literatura este refugiul către o lume fantastică, în care orice este posibil.
Este acel loc în care eroii poveștilor pe care le citim sunt ceea ce poate ne-am dori să fim dacă am îndrăzni puțin.
Este o lume plină de frumusețe în care fug în fiecare zi câte puțin, ca să îmi reîncarc bateriile, să pot visa în continuare.
Este visul care îmbracă realitatea în haine noi, purtabile.” – Monica Costin

“Literatura e lumina lanternei de sub plapuma copilăriei, raza care a desenat calea dintre lumea de afară și lumea din sufletul meu, în ambele sensuri. Am primit și primesc cu inima deschisă atâtea povești, iar de-o vreme învăț să dăruiesc, la rândul meu, alte povești. Literatura mi-a fost mereu un al treilea părinte.” – Cora Martin

“Literatura este un voiaj extraordinar care te poartă spre lumi neobișnuite, lumi întâlnite, lumi paralele, lumi nemaiauzite, spre miezul universului și dincolo de el. Adeseori e o poarta deschisă doar spre o frântură de cunoaștere, pentru că oricât te-ai strădui să asimilezi, ajungi invariabil să-ți dubitezi cunoștințele limitate. Fiecare pagină dată, a fiecărei cărți citite înseamnă de fapt o transcendere a necunoscutului imediat sau îndepărtat. Alteori este un îndemn la visare și doruri, un suspin sau o îndoială. Câteodată un zâmbet.” – Monica Tonea

“Literatura este Îmbrățișarea curată, prin Cuvânt, a Frumosului cu Adevărul, pe pânza subțire a realității până dincolo de înțelesuri. Îmbrățișare în care îmi găsesc adăpost, lumină și tovărășie. Literatura este șezătoarea sufletelor noastre, acolo unde înțelegem că niciodată nu suntem singuri.” – Simona Prilogan

“Literatura – echilibristică pe vârful gândului ce lasă în urmă putere cuvântului.” –Anca Horj

Literatura este…

[wpvideo 2HokLYCi]

Voi cum ați defini literatura?

Mona

8 thoughts on “Literatura, pentru voi, este…

  1. Dupa mine, literatura este Universul infinit prin care omul rational-sentimental se misca spatio-temporal, purtat de atractia gravitatiei IUBIRII irezistibile a cunoasterii de sine, a propriei origini si identitati, explorator si creator de noi si noi si superbe microuniversuri, cu care interactioneaza mai mult sau mai putin, pe cont propriu sau împreuna cu Dumnezeu, la expansiunea si evolutia macrouniversului spre desavârsirea paradoxala absoluta a acestei capodopere paradoxale si minunate a CREATORULUI *ABSOLUT* al geniului uman.
    O duminica magnifica, draga Mona !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top

O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție
Răsfoiește Cartea mea nescrisă și poveștile să îți fie bucurie!

Această informație nu va fi niciodată dată unei terțe părți!