O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Hârtia…

Acum m-am întors de la Doamna Mira. Îmi privesc camera și o perdea de lacrimi îmi învelește ochii. Sufletul încă îmi e plin de căldura salonului dumneaei. Îmi e greu să exlic cum un om, un simplu om, îți poate oferi viața prin poveste cu miros de prăjitură abia scoasă din cuptor. Azi nu voi împărtăși cu voi cuvintele dragii mele, ci vă voi spune cu mare emoție ce am descoperit în cufărul ei cu amintiri.

D-na Mira se simțea foarte bine, o poftă de viață puse stăpânire pe ea sau poate își dorea să umple un dor. Ca o mamă, cu cuibul gol de prea multă vreme, se refugie în bucătărie și se puse pe pregătit toate bunătățile posibile. Rumenea dragoste și o garnisea cu zahăr și blândețe. Între timp, eu răsfoiam un album cu instantanee dintr-o viață trecută, poze îngălbenite de timp, dar care îmi vorbeau prin zâmbete și priviri.

La un moment dat, am descoperit o mică bijuterie păstrată cu sfințenie. Era o bucată de hârtie sub formă de triunghi, atât de fină încât mi-a fost și frică să o iau în mână. Marginile îi erau decupate cu grijă, dându-i aspectul de dantelă. La colțuri erau desenate flori multicolore cu prelungiri verzi care mângâiau cuvintele. Slovele se înșirau ordonat, întregind această mică operă de artă. Aveam în mână un triunghi delicat brodat cu iubire. Am început să citesc cu inima tremurând de drag:

“Pus-am mâna pe condei

Și condeiul pe hârtie

Și cu drag încep a scrie

Carte cui îmi place mie”

Continua cu cuvinte scrise mărunt, parcă scrise în șoaptă. Întrebări de bine, detalii de prin bătătură, vești despre toți ai casei și unele curiozități despre vecinele de peste gard. Cursiv, simplu, parcă erai așezată pe o bancă împreună cu autoarea și stăteai la o poveste Duminica. Încheia în același stil:

“Aseară vântul bătea

Și doru mă apuca

Mi-a bătut atât de tare

Ca să-ți scriu ție scrisoare.”

Să ai grijă draga moașei, să te păstorești și să nu uiți de Doamne Ajută!

D-na Mira mi-a explicat că era una din multele scrisori primite de la bunica ei, când a fost plecată la facultate. Le-a păstrat cu sfințenie și uneori le recitește în amintire.

Acum, în camera mea gândurile mă învârt în caruselul nostalgiei. Câtă răbdare și muncă i-a trebuit bunicii d-nei Mira, doar pentru a da acel aspect al hârtiei. O scrisoare e doar o scrisoare, dar dacă inima ta o umple cu iubire și dor, atunci se transformă într-o îmbrățișare. Ecranul telefonului mi s-a luminat. Am citit mesajul încheiat cu un emoticon care voi să arate dorința de a mă lua în brațe și am zâmbit. Mi-am imaginat-o pe D-na Mira tânără, deschizând plicul care conținea vești de acasă și iubire brodată pe marginea hârtiei. Am recitit mesajul de pe telefon și nostalgia vremurilor demult apuse a pus stăpânire pe mine.

Azi voi adormi cu imaginea unei bătrâne, care la lumina lămpii își decupa dorul și își scria iubirea pentru nepoata ei plecată la școli înalte…

Mona

2 thoughts on “Hârtia…

    1. Și mie îmi pare rău că nu mai sunf scrisori. Brodate sau nu. În liceu eram în clase diferite eu și prietena mea bună din generală. Și am început să ne scriem scrisori. Ni le dădeam în mână în pauze. Și acum le recitesc cu drag. Acele gânduri și destăinuiri s-au păstrat peste ani. Un mesaj, fie el și din inimă se pierde așa ușor…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top