O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Legenda unei altfel de iubiri – Astăzi scriem împreună

În ultimul articol v-am invitat la joacă! Am mai scris noi împreună Povestea unei poze și a ieșit foarte frumos! Vă amintiți?

Ei bine, sper să vă placă la fel de mult și această nouă povestire scrisă cu ajutorul vostru! Vă mulțumesc tuturor pentru comentariile frumoase și pline de emoție. Sper să le fi făcut dreptate!

Înainte de a intra în poveste să ne amintim de cuvintele lui Zola, cele care v-au fost inspirație.

Dacă oamenii s-ar iubi unii pe alții doar un pic, ar fi atât de fericiți!

Émil Zola – Germinal

Comentariile primite de la voi le-am scris cu bold pe parcursul întregului text, pentru a fi ușor de detectat.

Acestea fiind spuse,

bine ați venit în poveste!


Legenda unei altfel de iubiri

Se spune că acum mulți ani, când încă timpul era ascuns în aripi de fluture, Iubirea rătăcea prin lume. Nu putea fi văzută, deoarece era adânc ghemuită în buzunarul Suferinței. Însă, ea vedea multe în drumul ei. O lacrimă mai aspră îi roase un ochi de lumină, prin care putea zări lumea.

La un popas de un suspin, văzu în fața ei o priveliște ce îi tăie răsuflarea. O întindere albastră și nemișcată încerca să învelească pământul cu cerul. Atât de ireală, atât de încremenită în splendoare, încât Iubirea nu își putu stăpâni un țipăt de mirare!

Și atunci, Marea își stropi albastrul cu raze de soare și Vântul o văzu pentru prima oară…

În zadar încercă Iubirea să se lase acoperită de Suferință, existența ei în lume începu să fie simțită. La început, ca o simplă adiere care creă o mică undă caldă pe albastrul inert până atunci.

Apoi, fluturii au început să bată tare din aripi și un infinit de secunde căzură peste pământ și timpul începu să nu le mai dea oamenilor răgaz.

În tot acest timp, Iubirea privea rătăcită apele tot mai învolburate ale mării și fiecare creastă de val nou format îi aducea povești rătăcite din lume. Frânturi de vise și de gânduri de care nu știuse vreodată că ar exista.

Gândul cald al unei femei frumoase începu să-i murmure: credeam de așa de multe ori că iubirea e grea. Că doare. Că nu e pentru noi. Că poate am pierdut-o și nu o să mai găsim alta la fel. Că e doar pentru alții, mai norocoși. Ce uităm e că iubirea e în toate. E suficient să privești un bebelus. El s-a născut din iubire și s-a născut iubind. Se vede clar în ochii lui, toată dragostea din lume e acolo. Așa că de ce ni se pare iubirea grea, când ea e atât de firească? Când ea e în toate din jurul nostru?

Zâmbea gândul purtat de vânt, zâmbea și Iubirea. Făcu un pas, dorind parcă să simtă nisipul, să inspire cioburi de viață. Vântul se liniștise și el și își admira tăcut iubita. Oglinda ei le dărui amândurora șansa să se lase copleșiți de emoție. Firimituri de soare începură să danseze și inimile dornice să simtă, putură citi:

De am iubi în taină câte-un pic,
Iubirea o rugăciune ar deveni.
S-ar înălța din sufletul smerit,

Ca un altar cu flori de dor împodobit.

De am iubi în taină câte-un pic,
Gândul din inima răpită
Ar picura pe al vieții condei plin de idei,
Stropi de iubire răvășită.

De am iubi în taină câte-un pic,
Visul poet ar deveni și-ar scrie
Pe luna ce tainele ne știe,
Despre iubirea ce arde în neștire.


De am iubi în taină câte-un pic,
Am povesti amorul
Printre cuvinte înrourate
De lacrima ce se ascunde printre șoapte.

De am iubi în taină câte-un un pic,
La poarta sufletului fericirea ar bate.
Ca ea în lume nu-i nimic,
E visul oricărei inimi ce în noi se zbate.

Toate începură atunci să bată iubire. Doar una mai strânsă într-un pumn de neființă îngenunche în fața vieții și trimise o rugăciune fantasmei de pe mal.

Vorbind despre iubire, ne-nchipuim că știm.
Căci încă din pruncie-am învățat să ne iubim
Pe noi, pe cei ce sunt ai noștri, ori mai apoi devin…
Dar în oglinda dragostei creștine, vedem că e puțin.

Și de iubesc străinii, sau cred eu că-i iubesc,
La un percept, mărturisesc, tot mă împotmolesc:
„IUBEȘTE-L CA PE TINE ÎNSUȚI, PE CEL CE ȚIE ȚI-A GREȘIT!”
Ziceam că știu și pot, dar Doamne, mi-am închipuit.

Auzind toate acestea, vântul nu stătu pe gânduri și purtă un dialog drept răspuns, sub forma unor lacrimi sărate împrumutate din albastrul care deja făcea parte din el.

Cândva omul a locuit lângă Iubirea Absoluta, iar fericirea pe care o trăia continuu, nu se poate descrie!

Trăirea era atât de puternică încât s-a impregnat în fiecare celula a lui și el a transmis-o generațiilor următoare fără să-și de seama….

Urmașii lui nu-și pot aduce aminte de ea, dar o doresc inconștient….

De aceea suntem însetați de iubire și niciodată nu o să fim pe deplin multumiți…

-Dar nu despre asta este vorba! Să-ți povestesc ceva. Zilele trecute așteptam în fața magazinului de pâine cu gemenii în căruț. Coadă mare și prefer să stau afară cu ei. Intră între timp o fată blondă, slabă cu un cățel de talie mică în brate. Nimeni nu zice nimic. Când ajunge în față, îi dă drumul jos. Iși ia ce dorește și iese afară cu câinele în lesă. Îi spun că este pasibilă de amendă și începe să mă jignească că nu am eu vaccinuri câte are câinele ei, că este mai curat ca mine și să am grijă cum vorbesc cu ea. Apoi mă întreb de unde mi se tot îmbolnăvesc la stomăcel copiii. Unde era iubirea ei pentru semeni? Unde?!

-Vezi tu, cineva spunea cândva că nu există iubire, ci doar dovezi de iubire. Mi s-a părut superficial și ipocrit.

Pentru că străduindu-ne, uneori peste măsură, să oferim aceste “dovezi”, pierdem esența.

Mai mult, căutăm reciprocitate și facem troc cu un sentiment incomensurabil.

Avem oare fiecare “rezerva” noastră limitată și ne e teamă că dacă o oferim se epuizează?

Dar când primim, se reface stocul?

Oamenii ar fi foarte fericiți dacă s-ar iubi puțin și nu s-ar mai judeca deloc. Dacă s-ar compara cu alții prin prisma lui “a fi” și nu al lui “a avea”.

Un pic de iubire și de acceptare nu a omorât pe nimeni.

-Sunt de acord! Încercăm să învăţăm despre fericire, o disecăm, o analizăm, căutăm “remedii” şi facem eforturi de a urma nişte etape care promit că, la final, vom fi fericiţi. Uităm însă cât de la îndemână e totul, şi cât de simplu. Nu e nevoie decât de o inimă deschisă spre ceilalţi. Aşa putem oferi şi primi în acelaşi timp.

-Să ne gândim și la toți copiii din lumea asta, inclusiv la cei atipici, de exemplu cei care au autism. Până la urmă autismul cred că asta atrage, iubirea. Cunosc câțiva copii care suferă de această boală și asta fac ei, cerșesc iubire și e tare greu când nu o oferă nimeni.

-Da! Eu aș mai adăuga ceva. Dacă omul s-ar iubi pe sine doar un pic, ar fi atât de fericit!

Mai bine spus… ar redescoperi cu adevărat Fericirea.

Problema noastră în societatea de astăzi este că am uitat să ne iubim propria persoană. Am uitat să avem coloană vertebrală și ne dezorientează noțiunea de respect de sine.

Aș putea continua, dar prefer să spun că totul este răstălmăcit. Ceea ce a fost simplu, a devenit alambicat. Ceea ce a fost evident a devenit o taină.

Este ca și cum am trăi într-o lume upside down. Ai văzut filmul? O superbă pledoarie pentru ca două lumi antagoniste să-și dea mâinile și să-și unească inimile.

Cu mintea de acum cred că… în clipa în care omul se va iubi pe sine cu adevărat, va ști să-și unească toate părțile de sus și de jos, de la stânga și de la dreapta, din față și din spate, din exterior și din interior.

Atunci și doar atunci, va putea să îi iubească și pe ceilalți. La început puțin… deși iubirea cantitativă aș cataloga-o ca fiind un nonsens.

Iar când Iubirea va fi revelată, sufletele încorsetate în trupuri de carne își vor aminti ceea ce știau din eternitate.

Și, valul dintre lumi se va ridica.

Și valul s-a ridicat!

Iubirea începu să plângă. Își aminti cine o ascunse prima oară în haina Suferinței. Amintirile i se amestecau cu vântul și marea deveni, pentru prima oară, agitată. Începu să-și înece pe rând fiecare gând în bleumarinul ei…

Dacă oamenii s-ar iubi unii pe alții le-ar crește cireși sub epidermă. Ce livezi lăuntrice s-ar mai forma! Da, credeți-mă! Dacă oamenii s-ar iubi măcar un pic, ar fi mai buni și nu și-ar face rău. Un mic gest,un pic de bun simț, o mică apreciere poate schimba lumea în bine,iar oamenii ar fi mult mai apropiați unii de alții și s-ar ajuta dacă ar predomina iubirea. Iubirea aduce fericirea.

Apele înghițiră acest îndemn și totul părea a fi fost în zadar. Cerul nu mai dorea să se piardă în mare și chiar și vântul îi întoarse spatele. Poate o făcu prea brusc, cine ar putea ști, însă în acel moment un ultim val aruncă la mal o sticlă înăuntru căreia era un răvaș. Iubirea o ridică obosită și resemnată și cu un ultim imbold de a mai rămâne pe pământ, începu să citească. Erau rânduri scrise de inimile oamenilor, cuvinte șoptite de suflet, trimise în necunoscut pentru a alina pe cei care voiau să le înțeleagă.

Credem ca dragostea e complicată, dar este unul din cele mai simple și firești sentimente. Iar fericirea stă în lucrurile simple!

Iubirea e un soi de combustibil al nostru Fără ea am fi mai seci, mai mult neoameni decât oameni.

Iubirea – ce cuvânt frumos şi prea puțin înțeles.
Din toate câte sunt în lumea asta, ce-ar mai fi de adăugat când vorbim despre iubire? Bătăi de inimi mențin viața, iar zâmbetele fericirea. Însă iubirea le uneşte pe amândouă…Ei bine, ce-i iubirea? De fapt, ce-ar fi omul fără ea? Nimic n-ar mai fi la fel. Nici viața, nici moartea, nici toate câte sunt. Poate că nici n-am fi fost fără ea. Dar iată că suntem şi prea puțin înțelegem că “dacă oamenii s-ar iubi unii pe alții doar un pic, ar fi atât de fericiți.”

Legenda spune că în acel moment Suferința făcu un pas înapoi și se scunse în umbra Iubirii. Aceasta împături cu grijă răvașul și își începu drumul prin lume. Din acea zi ea nu mai părăsi pământul. Se lăsa cuprinsă de fiecare inimă deschisă și îi oferea bătăile fericirii. Doar uneori se mai învelea în haina Suferinței, dar pipăia hârtia brodată cu speranță și ieșea din nou în calea oamenilor, care aveau atât de mare nevoie de ea!

Și vântul s-a întors la iubita lui, marea și au început să-și trăiască amorul pentru totdeauna. Cu mângâieri abia simțite, cu patimă și cu promisiuni lipite de ape. Toate spunând povești de mult uitate, toate vorbind despre iubire…


Vă invit și pe pagina de Facebook pentru mai multe nescrise 🙂

Și nu ezitați să faceți parte din poveste, lăsându-mi un comentariu.

Sursa foto: pixabay.com și editate personal

Mona

45 thoughts on “Legenda unei altfel de iubiri – Astăzi scriem împreună

    1. O! Ce mult mă bucur că ți-a plăcut! Mulțumesc tare mult! ❤
      Da,facem! O să fie frumos 😊
      O zi minunată să ai!

  1. Superb! Pe calea iubirii, minunat ai legat cuvinte izvorate din atatea inimi. Mi-a placut jocul tau, Mona! Si, in egoismul meu, rostesc… “mai vreau!”

  2. Vai ce fain a ieșit. Îmi place foarte mult, chiar eram curioasă cum va ieși. Citisem articolul și comentariile și abia așteptam să văd cum se vor lega. Minunat. Din păcate eu am avut o zi foarte grea și plină și nu am mai avut puterea să comentez. Dacă mai repeți experimentul sigur vreau și eu să particip.

    1. Ce mult mă bucur!!! Am avut emoții, recunosc! 😊 Când am scris primul articol colectiv, pornisem de la o poză și mi-a fost mai la îndemână să le leg. Aici a trebuit să gândesc o poveste. Și sunt tare încântată că place ce am reușit să fac până la urmă 😊
      Oricând poți, te aștept cu drag! Sigur voi mai face. Că îmi place să mă joc așa cu cuvintele 😊
      O zi minunată să ai!

  3. A ieșit un poem din gânduri de(spre) iubire. Îmi amintesc ce frumos ai îmbinat comentariile noastre la fotografia cu acei copaci, dar acum te-ai întrecut pe tine!
    Să îndrăznesc să spun că mai vreau?

    1. Mulțumesc!!! Și îți mulțumesc și pentru faptul că ai făcut parte din poveste de fiecare dată 😊🤗
      Mai facem! Poate îmi fac rubrică lunară, mă mai gândesc 🙂

  4. E absolut superbă! Te felicit, Mona! Pentru idee şi pentru modul în care le-ai aşezat, le-ai combinat, le-ai dat şi mai mult sens punându-le în contextul potrivit. Îi felicit pe toţi cei care au contribuit la asta şi îţi mulţumesc că ai pus şi gândurile mele aici!

    1. Mulțumesc tare mult, Potecuță! Nu aș fi putut să o fac fără voi! Mă bucur enorm că te-ai implicat și îmi ești aici mereu!
      Te îmbrățișez! 🤗❤

    1. Mulțumesc din suflet! Te aștept cu cel mai mare drag data viitoare! Deoarece cu siguranță mă voi mai juca așa cu cuvintele voastre. Îmi place tare mult să o fac!
      O zi minunată îți doresc!

        1. De ce nu? Începe printr-un comentariu, iar dacă provoci și tu pe blogul tău, eu cu siguranță voi participa 😊 E un exercițiu interesant, destul de greu, dar frumos! Și tare mă bucur dacă rezultatul place, recunosc 😊
          Te îmbrățișez!

    1. Îți mulțumesc din suflet! Te aștept data viitoare să faci și tu parte din poveste!
      O seară minunată să ai!

  5. Frumos ai “încondeiat” colajul acesta de texte, punând fiecare fragment la locul său, reușind în final să realizezi o adevărată poveste!
    Poate, de va exista si o “altă dată”, voi încerca si eu să “intru în joc”.
    Felicitări tuturor participanților!

    1. Mulțumesc foarte mult, Mugur! Te aștept cu cel mai mare drag să participi și tu data viitoare când mai fac! 😊
      O zi minunată să ai!

  6. Te-ai jucat cu cuvintele și asocierile sunt inedite. Îmi da speranță ce ai scris, ne iubim un pic pe noi, ne lăsăm inima deschisa pentru ceilalți și uite asa facem “troc” cu iubire, lăsând mantia suferinței în umbra. Felicitări, la cât mai multe articole sensibile și frumoase ca acesta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top