O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

O stradă ca oricare alta

Există o stradă în visul meu. O stradă ca oricare alta. Urmele pașilor trecutului sunt conturate perfect de casele aliniate de o parte și de alta. Fiecare ocrotește câte o amintire sau un gând firav.

Ca simplu trecător nu știi că ele ar exista. Cine aruncă o privire unei uși închise? Îți vezi de drum, dorindu-ți doar să ajungi la destinație.

Însă, strada mea nu e vizitată foarte des. Mai trec eu, din când în când, uitând de fiecare dată să îmi domolesc graba. Până la urmă, e doar o stradă obișnuită dintr-un vis la fel de banal.

Cum ar fi, oare, dacă mi-aș imagina totuși că îmi dau răgaz să privesc ce e în jurul meu? Cum ar fi, dacă așa alege o casă la întâmplare și aș încerca să mă uit înăuntru?

Să spunem, pe cea de lângă cireșul cu florile pătate de înghețul uitării. Da! Cred că ar fi alegerea potrivită. De ce nu ar fi?

O fi ea mică și dărăpănată, dar atâta timp cât licărește o mică lumină în ea, e la fel ca toate celelalte. Ceva, cineva o consideră acasă și asta ar trebui să-mi fie un îndemn suficient pentru a o vedea.

Astăzi m-am hotărât! M-am apropiat de ea tiptil, ghidată de bătăile inimii și iată-mă atât de aproape de ea, încât îmi era frică și să respir, ca nu cumva să îi produc vreo suferință.

Ușa îi era zăvorâtă pe dinafară. Era acoperită de un verde îngălbenit de timp. Geamurile mă priveau ca niște ochi albiți de neputința bătrâneții. Pline de praf, cu ramele roase de îndoieli. Dar nu m-am dat bătută!

Mi-am umezit o bucată de speranță cu lacrimi oarbe și am șters fereastra care părea că pâlpâie ușor. Puțin de tot. Un simplu colț prin care să mi se poată strecura un gând. Și sufletul meu a început să vadă.

La început o ușoară dezamăgire puse stăpânire pe mine. Singurele lucuri pe care le puteam zări era o masă de lemn și un scaun cu picioarele rupte. Rezemate de un nimic strălucitor, păreau a fi singurele obiecte din acea casă.

Un zgomot mi-a atras atenția. Cineva își târa picioarele pe podeaua invizibilă și un bătrân, care cred că se născuse deodată cu pământul, se apropie de masă. Făra a părea să-l deranjeze lipsa picioarelor scaunului se așeză pe el și îmi dădu impresia că stă în cea mai confortabilă poziție. Încet, cu un zâmbet larg pe față, începu să mângâie suprafața mesei. Picta imagini nevăzute, amestecând culori imaginare. Sau cel puțin, așa îmi dădea mie senzația.

Și atunci și-a ridicat ochii și m-a privit până în ultimul rid al sufletului. Am înlemnit. De mult nu mai văzusem așa ochi frumoși! Două gheme de veselie și bunătate îi luminau fața brăzdată de veșnicie. Cu același zâmbet larg, îmi făcu semn să mă uit la masa mică de lemn.

Pictase o stradă ca oricare alta. O stradă din visul meu. Cu case obișnuite, care ocrotesc o amintire sau un gând firav. O hartă a unui drum bătătorit de pașii trecutului si ai prezentului.

Mi-am continuat drumul cu acel tablou în minte. Mă opream fără nicio ezitare la fiecare casă întâlnită. Cine spune să o ușă închisă nu poate fi privită?


Vă invit și pe pagina de Facebook pentru mai multe nescrise 🙂

Și nu ezitați să faceți parte din poveste, lăsându-mi un comentariu.

Imagine de Kim Bruhn de la Pixabay

Mona

32 thoughts on “O stradă ca oricare alta

  1. În spatele unor uşi închise putem găsi minuni. Din nou mi s-a încrețit pielea, dragă Mona. Din nou am citit intrând în lumea ta unde mi s-a tăiat respirația doar privind tabloul pe care l-ai conturat. (mai ales scaunul fără picioare). Te îmbrățişez!

    1. Ești prea bună cu mine, dragă Dana. Cu cititori ca tine, tot îmi vine să scriu! Și îți mulțumesc din suflet că ai observat acel detaliu! M-ai bucurat nespus. Te îmbrățișez!

      1. Ce frumos! Tot timpul citesc cu drag articolele tale. Îmi l
        Provoci o stare de visare, dacă pot să îi spun așa .

  2. Întâi am zâmbit. O stradă ca oricare alta, cu case aliniate de o parte și de alta? Case la fel? Imaginea asta o am acum, aici în Scoția. Unde nu e casa mea. Și tare greu mă abțin să nu privesc prin ferestre lumea din interior. Nu se cade și nimeni nu o face, deși cum sunt așa…parcă ești îmbiat să îți arunci ochii.
    Casa mea e cocoțată într-un bloc cu patru etaje, tocmai la ultimul nivel. Poftim de te uită! Eu însă puteam zări de la balcon până departe, spre munți. la linia unde împung cerul și dezumflă norii supărăcoși.
    Îmi place să privesc cu ochii închiși. Nu am teamă de a fi indiscret. Și observ mult mai mult. Acum văd pe ai mei și…
    Scuze, mă întrerup puțin, să văd ce mai fac.

    1. Vizionare plăcută! 🙂
      În Scoția stai, ce frumos! Știam că ești în străinătate, dar nu știam unde, dacă ai menționat am ratat. Îmi doresc de multă vreme să vizitez această țară.
      Da, și pe mine mă atrage lumina din spatele ferestrelor și ușilor închise, și la propriu vorbind, nu doar metaforic 🙂
      Un weekend minunat să ai!

  3. Fiecare o ușă spune o poveste. În călătoriile mele, deseori mă opresc îndelung în fața ușilor. Le fotografiez și încerc să le deslușesc poveștile.

  4. M-ai provocat atât de frumos să-ți calc pe urme, încât nu m-am putut abține să mă uit la căsuța în care te văd pe tine, pictând o stradă cu case pline de mister.

    1. Îți foarte mulțumesc, Petru! Sper să mă urmezi și aici 😊
      Îți spun încă o dată “La mulți ani!”, ți-am urat și pe grup 🙂 Un weekend minunat, să ai!

  5. Mona, te rog mult… Nu îmi plac norii supărăcioși, dar ăia „supărăcoși” mă îngrozesc de-a dreptul. Te rog, fă ceva cu ei și îndreaptă-i. 🙂 Știu că poți! Tu mereu te joci cu norii…. Mulțumesc frumos.

    1. Norii din Scoția? Eu îi am pe ai mei în Normandia, Franța. Dar am învățat să mă bucur de ei. Lasă, că ne jucăm cu ei împreună și le venim de hac! 😊

  6. Ai o imaginație bogată, așterni frumos și realizezi descrieri atât de ample! Și cum am putea rămâne indiferenți, când din ce în ce mai multe case cu uși închise ne atrag pe străduțe atât de frumoase? Sunt pline, pline, cu povești și istorii pentru care aproape te invidiez, fiindcă că le abordezi într-un mod atât de minunat!

    1. Îți mulțumesc din suflet! Dacă reușesc să ating și o singură persoană prin gândurile mele, sunt extrem de fericită! Iar acum îmi dansează sufletul!
      Un weekend minunat îți doresc!

    1. 😊 Mie îmi poți da deja lecții 🙂 Tare mă chinuie franceza, dar am să o stăpânesc eu până la urmă!

      1. Măcar cei care te înconjoară vorbesc franceza, nu? Ce te faci cu mine care am o engleză, să-i zic așa… „americanizată” și am dat de una îngrozitoare de-a dreptul pentru urechile mele. Îmi pare că scoțienii nu se înțeleg nici ei între ei, că de multe ori îi aud că își repetă vorbele. Toate bancurile cu scoțieni, pe care le știam de acasă, își află rostul și înțelesul, mai abitir acum. 🙂

        1. Da, din fericire (sau din păcate) doar franceză aud în jurul meu. Încă nu am cunoscut niciun singur român. Iar uneori îmi e dor 😊 Apoi îmi trece. Îmi e bine, asta e important!

  7. Mi se intampla cand mai merg la interviuri sa ajung pe strazi uitate. Strazi ce au mult vechi si putin foarte nou. Mereu am admirat casele de epoca ce parca stau suspendate pe pamant. Mereu ma gandesc ce baluri minunate au prins si cate rochii bufante au numarat. Ti minte ca odata m-am oprin in dreptul unei usi gata sa intru in casa. Cred ca un zomot puternit m-a scos din vraja si am plecat cu pasi grabiti.

    1. Mă bucur că ai parte de astfel de momente. Cred că uneori starea de contemplare și visatul cu ochii deschiși ne oferă o oază perfectă de evadare, de care avem atâta nevoie uneori!

  8. Povestea ta are farmec pentru mine, îmi plac căsuțele vechi și mici. Îmi place să privesc prin gemulețele lor și să-mi închipui personaje din epoci trecute după cum este interiorul.
    O zi frumoasă cu soare să ai !

    1. Bine ai venit în ea! Îți mulțumesc mult, Monica.. Ești foarte drăguță cu mine, ca de obicei! Te îmbrățișez!

  9. Pe străduţa ta sunt case luminate şi ferestre împodobite de flori. Şi nu există uşi închise. Noi, cei care trecem pe ea, am găsit de fiecare dată zâmbet şi cald la fiecare uşă pe care am încercat-o.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top