O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Da, îți promit!

Am zărit-o cu coada ochiului. O fâșneață care își tot învârtea un colț de fustiță pe deget, de parcă voia cu orice preț să o transforme într-un inel fermecat. Pantofii de lac străluceau și păreau niște ochi de soare rătăciți în colbul străzii.

M-am apropiat de ea, cu graba omului mare. Era ceva irezistibil în toată înfățișarea ei care mă atrăgea ca un magnet. Ea părea să nu mă bage în seamă. Continua să tragă de fustiță și fredona, abia perceptibil, un elefant se legăna…

-Mereu m-am întrebat cum puteau sta atâția elefanți pe o pânză de păianjen. Mai mult ca sigur era un fir magic, făcut de ceva arahnidă modificată genetic. Poate chiar de cel care l-a pișcat pe Spiderman, nu? i-am spus pe nerăsuflate. Nu am știut niciodată să vorbesc cu copiii, dar această găselniță mi s-a părut perfectă pentru un început de conversație.

Serios? Când te-ai întrebat? Când cântai cu inima până la urechi? Sau când exersai balansul pe patul din camera de la deal? Hai, spune-mi, când?

Am privit-o stupefiată. Îmi era cât se poate de clar că nu mă pricep deloc la copii.

-Cum te cheamă? Te-ai pierdut? Unde sunt părinții tăi?

Doi ochi mari albaștri mă traseră de colțul sufletului până în adâncurile inimii ei de copil. Senzația electrizantă, care îmi traversă corpul, mă făcu să fac un pas în spate.

Da, m-ai pierdut demult… șopti cu tristețe și îmi întoarse spatele. Călca apăsat și sigur, îndreptându-se spre o destinație doar de ea știută.

Cumpără o carte pentru copilul tău de AICI

Am urmat-o fără să stau pe gânduri, dar deși părea că merge încet, distanța dintre noi creștea tot mai mult. Am început să alerg, nu voiam să dispară. Prezența ei îmi era inexplicabilă, însă o atracție viscerală mă îndemna să fac tot posibilul să nu o pierd.

Pe nesimțite am ajuns într-o poieniță. Pe covorul verde era întinsă o pătură în apropierea unui pârâu limpede de munte, care susura bucurie. M-am simțit dintr-o dată ca făcând parte dintr-o carte de povești. Una pe care viața mi-a scris-o și desenat-o special.

M-am așezat alături de micuță și am privit-o atent.

-Te știu de undeva, nu-i așa?

Nu răspunse. Zâmbind începu să scoată dintr-un coșuleț zeci de boluri colorate. Un curcubeu de bunătăți. Am început să râd și ea mă acompanie.

Bine te-am găsit, copilărie!

Ai spus că te-am pierdut, dar te-ai înșelat, copilă dragă! Simt și acum iarba sub tălpi pe care o călcam cu nepăsare, în timp ce alergam nestingherită după aripi pătate de culoare!

Am gura plină de orez cu lapte, de pepene roșu zemos și știu încă să scuip ca o mitralieră sâmburii negri. De cireșe culese din curtea de lângă casa bunicii, de zmeura zemoasă furată din zmeurișul vecinilor.

Abia am terminat de îmi tras sufletul după zece ture de șotron, douăzeci de elastic și cine a mai numărat cele de nouă sticle, baba-oarba, sticluța cu cerneală, prinsa și alte nebunii.

Cum să te uit copilărie?

Se opri din râs și mă privi serioasă. Apoi îmi puse o întrebare care îmi zgârie auzul.

-Îți amintești când ne jucam cu mami și cu tati? Când eram doar noi și nimic nu era mai important decât fericirea noastră? Râsetele, joaca, bucuria?

Am băut ploaia de lacrimi care mi-a inundat gândul, dorindu-mi să-mi înec nu-ul pe care era să îl scap ca răspuns. Ea mi-a făcut semn să tac. M-a privit adânc în suflet și mi-a scris pe el următoarea promisiune:

Promite-mi că bucățile noastre de suflet, copiii noștri, vor avea astfel de amintiri!

La mulți ani, copii de pretutindeni!


Vă invit și pe pagina de Facebook pentru mai multe nescrise 🙂

Și nu ezitați să faceți parte din poveste, lăsându-mi un comentariu.

Sursa foto: internet, drepturile aparțin în totalitate autorului

Mona

4 thoughts on “Da, îți promit!

  1. Of, m-ai facut sa imi aduc aminte de copilarie. Jucam elastic, sotron, mergeam pe borduri crezand ca sunt Nadia Comaneci si fugeam dupa masina de inghetata sa prind loc la rand cat mai in fata.

  2. Magia calatoriilor în timp, prin dimensiunile amintirilor copilariei, este apanajul sufletelor nobile si al casutelor inimilor curate, pure, cu ferestrele mereu deschise spre Lumina Divina, de unde zboara naveta spatiala a iubirii absolute, spre lumea inocentei infantile, si spre alte dimensiuni ale bucuriei, pacii si fericirii eterne… 😉
    O duminica si o saptamâna sublima, alaturi de minunatele personaje de basm, draga Mona !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top

O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție
Răsfoiește Cartea mea nescrisă și poveștile să îți fie bucurie!

Această informație nu va fi niciodată dată unei terțe părți!