O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

De vorbă cu cititorii: Simona Poclid

Vă invit să o descoperiți pe Simona Poclid! Autoare a romanelor Teatru în stomac și Pescarul nimicului, o scriitoare și un om care mi-a atins sufletul, a acceptat invitația mea de a răspunde întrebărilor de la De vorbă cu cititorii, iar răspunsurile ei m-au bucurat nespus. Și îi mulțumesc întreg!

Să o descoperim pe Simona Poclid!

Simona Poclid

(Un fel de cuvânt înainte)


Eu sunt (ori mă visez și mă tulbur), pe lângă toate personajele mele, și Simona Poclid. Deși am reușit să public până acum unele dintre cele mai importante scrieri, nu mă pot numi un scriitor și cred că mă descurc mai bine în rolul de cititor. Dar cred că pot spune despre mine că sunt un visător iscusit care smulge oasele iluziilor, le face colibă, leagăn și clădește la infinit o lume care se dărâmă perpetuu. Caut să găsesc muzica și șevaletul potrivit pentru scris, nădăjduind că al meu firav talent va izbucni, poate spre sfârșitul existenței, în ceva însemnat pentru lumea aceasta, prin care mă perind șters și tăcut, în ciuda tuturor cuvintelor pe care le urlu între pereți de pânze, de sticlă, de munți și picioare zdrobindu-mi inima.

Simona Poclid

Îți amintești prima carte citită? & Ce anume te-a atras la lectură?

Aleg să răspund la primele două întrebări în același timp, deoarece momentele se suprapun și din împletitura lor curg și șuvoaiele poveștii vieții mele. Eu sunt o țărancă. În casa părinților mei nu erau cărți. Străbunicii mei au fost toți țărani; au trăit lucrând pământul în care și-au lăsat oasele, și-au înălțat fericirile și păcatele spre Dumnezeu, au călcat zdravăn cu tălpile desculțe și au mâncat mămăligă. În școala din satul meu, nimeni nu ne încuraja să citim. Iar dacă cineva ne dezvăluia lumea cărților, noi nu o puteam pricepe. Veneam de la școală, aruncam uniforma și îmi lipeam pielea prea crudă de hainele spălate cu săpun de casă. Alergam pe ulițe, țipam sub Soarele încăpător, mi se uscau bubele și mi se tămăduiau cu roua ierbii; scoteam bob cu bob lumea din lungul câmpului proaspăt arat și puteam pipăi cu nările tot ceea ce viața începea să devină. Când am ajuns la liceu, am aflat că sunt analfabetă funcțional. Nu pricepeam nimic din ceea ce doamna profesor de română ne povestea. Cu multe eforturi și muncă drăcească, într-o zi, am început să înțeleg. Omida murise. Venise fluturele.

Doamna profesor de română, din clasa a IX – a, este cel mai mare povestitor pe care l-am întâlnit până acum. Sub vorba ei, eu am simțit că toate cărțile lumii au păstrat sufletul omenirii. Și am vrut să înțeleg lumea prin ochii ei, prin mâinile ei, prin genunchii ei. Lista de lecturi obligatorii, pe doamna profesor C. ne-a transmis-o la sfârșitul vacanței, începea cu Dostoievski, Crimă și Pedeapsă. Să citesc această carte, din scoarță-n scoarță, a fost prima poveste de iubire a vieții mele și a rămas în oase, înflorind, iar și iar, ca o pedeapsă, ca o mântuire, ca o fericire.

Poate că a fost ceva predestinat. Fiece filă zbura în lungul și-n latul camerei, străpungea tavanul și se înălța spre Cerul mâlos al minții mele. Deși nu aveam experiența literaturii, iar Dostoievski nu are o scriitură ușor accesibilă, îmi doream să pot pătrunde cu înțelegere rândurile, să mă scufund în ele, să mă rătăcesc, așa cum fetele de vârsta mea rătăceau în brațe străine, faldurile inimii le zbura pe gâtul vreunui băiat, iar ele clipoceau de fericire. Eu îl iubeam pe Raskolnikov. Întâlnirile noastre erau tainice și pure; mi se sfârșea orice oboseală, orice tristețe și pricepeam altfel fiecare pas pe care-l făceam pe Pământ. La fel simt și astăzi, de fiecare dată când citesc. Mă îndrăgostesc mereu de poveștile cărților și nu mai știu de multă vreme dacă viața mea este reală ori firească… așa cum poate ar trebui să fie.

Ce gen preferi să citești?

Nu am o preferință pentru un anume gen, dar îmi place literatura clasică (nu mai rezonez cu genul romance de câțiva ani de zile; poate pentru că trec printr-o etapă a înstrăinării). Sunt un cititor de dramaturgie (încă mai cred că voi fi capabilă cândva să scriu o piesă de teatru) și, de curând, un cititor novice (ș tulburat) de filosofie, prin intermediul descoperirii lui Platon. Cred că aș putea citi orice tip de carte, atâta vreme cât o răsfoiesc și cred că pot rezona cu stilul autorului, cu ideile acestuia. Din fericire (ori nu), nu mă ghidez după popularitatea unei cărți, nici nu mă aplec asupra părerilor negative care se clădesc despre o carte/un autor.

Ai scriitori preferați? Numește-i.

Din literatura română, aleg mereu, fără tăgadă: Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Gellu Naum (poezie), Radu Tudoran, Marin Preda, Hortensia-Papadat Bengescu, Emil Cioran (proză&eseistică/filosofie). Am trecut prin majoritatea scrierilor importante ale scriitorilor autohtoni, dar pe aceștia îi simt mai aproape, poate și pentru că mi-au influențat scriitura. Inimile lor osoase, întemnițate-n rânduri, îmi sunt în piept, sub propria inimă.

Din literatura universală: Wiliam Shakespeare (el este vârful lancei, modelul, idealul), Franz Kafka, Feodor Dostoievski, Honoré de Balzac și Lev Tolstoi. Bineînțeles, dintre dramaturgi, îi mai amintesc pe Aristofan, Sofocle, Eschil, Molière.

Ai un loc preferat în care obișnuiești să citești?

Deși, în timp, mi-am dezvoltat abilitatea de a citi în aproape orice condiții, căci sunt nevoită să profit de fiece clipă, locul preferat pentru lectură rămâne malul mării. Poate și pentru că între inima mea și mare există o legătură demonică, iar, când nu voi mai fi, cenușa vreau să-mi fie îngropată în orice mare a acestui Pământ.

Ce înseamnă o carte bună pentru tine?

Întrebarea aceasta este foarte grea. Voi încerca să rezum. În ochii mei, o carte este bună atunci când clădește dincolo de temelii, ca și cum ar avea la îndemână nadirul și zenitul, o lume. O carte bună este ziditoare pentru spirit, în sensul că-l strunește, că-l salvează de ceva rău, că îl îndreaptă spre cunoaștere, că îi adapă curiozitatea și-i clătește ochii de propria viață. O carte bună-n ochii mei împlinește o datorie morală pe altarul frumuseții și devine o izbândă. Frumusețea, așa cum știm, înseamnă mult prea multe lucruri, pentru a o putea lămuri în vreun fel. Poate că, dacă am încerca să definim frumusețea, am reuși să o știrbim în final.

Totodată, într-o carte bună e nevoie de un stil original, de idei înalte și de putere de sondare a lumii, de finețe și pricepere în a susține realul sau absurdul poveștii pe care autorul o înfățișează. Nu mă pot numi un cititor pretențios; uneori sunt chiar superficială, căci am impresia că pot ști dacă o carte este bună ori nepotrivită pentru mine, citind doar câteva pagini. Poate că e o greșeală din partea mea. Dar trăiesc cu mania aceasta a începutului care poate spune ceva grăitor despre calitatea cărții de când am început să citesc.

Ce carte crezi că ar trebui citită de toată lumea?

Cred că sunt multe, multe cărți care ar trebui citite de oameni. Eu aș spune că Hamlet, o simplă piesă de teatru, trebuie citită de toată lumea. Și, după citire, să fie văzute cât mai multe reprezentații scenice ale acesteia. Cred că, prin Hamlet, Shakespeare poate schimba și omul, și lumea.

Obișnuiești să cumperi cărți din anticariate?

Anticariatele sunt cochilia sufletului meu. Iubesc cărțile vechi și mă bucur ori de câte ori țin o carte îngălbenită-n mâini care a trecut prin casele oamenilor, prin mâinile lor, prin inimile lor; care a dormit sub ochi străini, a călătorit asurzitor prin timp și s-a ciocnit de mine așa cum s-ar lipi Raiul și Iadul într-un sărut.

Ai vreo carte de care nu te-ai despărți vreodată?

Răspunsul la această întrebare va arăta și măsura egoismului glodos de care sufăr. Nu m-aș despărți niciodată de cărțile scrise de mine. Asta pentru că personajele cărților mele sunt vii, trăiesc cu mine în contratimp; cărțile proprii îmi par niște ființe. Și iubirea mea pentru ele este pentru totdeauna. Și dincolo de el.

Care este cartea ta preferată din literatura română?

Acum, cartea mea preferată din literatura română este Dunărea revărsată, de Radu Tudoran. (Și Flăcările, tot de Radu Tudoran. Niciodată nu mă pot decide asupra uneia dintre aceste două cărți.)

Mulțumesc mult, Simona! O încântare să te citesc, ca întotdeauna!

Sper că v-a plăcut interviul! Iar dacă doriți să răspundeți și voi, oricare dintre voi cei care citiți, intrați pe De vorbă cu cititorii. Vrei și tu? și vă aștept cu mare drag răspunsurile!


Recomandarea de azi:

Click pe poză pentru a o comanda
Click pe poză pentru a o comanda

Vă invit și pe pagina de Facebook pentru mai multe nescrise 🙂

Poze nescrise puteți vedea pe contul meu de Instagram 🙂

Și nu ezitați să faceți parte din poveste, lăsându-mi un comentariu.

Mona

14 thoughts on “De vorbă cu cititorii: Simona Poclid

    1. “Daca am incerca sa definim frumusetea am reusi sa o stirbim”: minunat spus! De aceea mie mi-e greu sa scriu. Ce simt nu pot prinde in cuvinte potrivite, emotia se intareste si se strica totul de nici nu mai stiu ce m-a inspirat initial. Felicitari ca poti! Foarte frumos!

  1. Mulțumesc întreg, draga mea. Iubirea oamenilor îmi mângâie fruntea, inima și la pieptul primitor al prietenilor dintre cuvinte, cei mai însemnați pe care îi pot avea, eu simt că lumea este frumoasă, dulce, că am un rost și că mă pot bucura și suferi alături de ea.
    Te îmbrățișez!

  2. E poveste şi e poezie acest interviu în fiecare literă a sa. Simona e un om special, am impresia că o ştiu de-o viaţă şi admir nespus modul în care a evoluat! Felicitări!

  3. Genul scrierilor Simonei are un specific inconfundabil, prin natura naratiunii încarcata de simbolistica, metafore si expresii paradoxale (ca sa nu zic paranormale) ! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top