O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Doi ochi însă

Era o lume ca oricare alta. Oameni de diferite forme și mărimi, colorați și pestriți. Fiecare își țineau de mână copiii și în spate nevasta, iar viața lor curgea lin, fără peripeții. Orașul și-l construiseră singuri.

Legenda spune că din apele care-l înconjurau, a apărut la un moment dat un cuplu. Un el și o ea născuți din spuma mării. Când și-au umplut prima oară plămânii, făcuți din resturi de coral, cu aer, țipătul lor unit a trezit pământul la viață. Și sute de vietăți s-au dezmorțit și au început să mișune, dând suflu și lacrimi țărânei.

Au trecut ani, milioane, mii, nimeni nu poate ști. Nimeni nu a ținut socoteala vreodată. A devenit o lume ca oricare alta, doar că ascunsă timpului și ochilor străini. Locuiau toți împreună. L-ai putea numi un mic oraș. De fapt, era o comunitate strânsă care nu avea secrete nici ascunzișuri.

Și-au trasat cu un băț în glie niște linii. Strict pentru a ști unde să se retragă peste noapte. Uneori câte un picior sau o mână depășea demarcația, însă acest lucru nu deranja. Erau toți la fel, erau simpli oameni.

Un incident a scuturat un pic liniștea prăfuită a grupului. Una dintre femei nu a putut să dea naștere fătului purtat în pântece. S-a zvârcolit în colbul neputinței, preț de două treceri ale Soarelui, dar în zadar. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată, iar oamenii erau stupefiați. Și copiii o priveau cu milă. Sentiment nou abia încolțit în inima lor. După o vreme, durerea îi sfâșie și ultima fărâmă de speranță. Târându-se pe coate, lăsând o dâră sângerie în glia ce-o trădase, se dărui apei.

Nimeni nu a plâns-o, nimeni nu știa să plângă.

Priveau marea cum o primește precum o mamă iubitoare. Brusc, apele s-au încruntat și val după val au început să penetreze carcasele de pe mal cu șuieratul ei.

Parcă un gemăt din adâncuri voia cu orice preț să se facă auzit.

Însă oamenii, tot oameni. Deranjați de bocetul marin, și-au întors spatele și au plecat în căutarea unui băț pentru a retrasa locurile de odihnă.

Doi ochi, însă, nu au reușit să se desprindă așa ușor. O privire de copil s-a agățat de giulgiul bleumarin, care îi acoperise mama. Și o dorință a început să-i taie măruntaiele.

Își dorea să fie una cu apa.

La început, stomacul i se chirci rugător, apoi tăișul dureros începu să-i împletească ciulini în gât. Și dorința i se îndeplini. Din ochii lipiți de adâncuri, s-au prelins două picături sărate.

Și durerea ieși din sufletul lui sub formă lichidă, udându-i fața, smulgând același bocet cu gust de pelin…

În acea noapte, cei doi ochi au împrumutat ceva din misterul învolburat. Ceva din privirea lui îl făcea altfel.

Când trupul i s-a înzdrăvenit, într-atât cât să poată să se unească cu o femeie, putea fi văzut plimbându-se pe malul apei, vizitând un cavou șters din memoria colectivă. Într-una din zile, după o asemenea plimbare, se întoarse în comunitate purtând pe brațele-i vânjoase niște cioburi de stânci. Le-a așezat cu grijă lângă linia lui din nisip și nu a scos nici un cuvânt. După ceva vreme, grămada deveni tot mai mare, nimeni nu avea curiozitatea de a întreba ce avea de gând să facă cu ele.

El era știut a fi altfel, el a fost cel care a rămas în urmă…

Când întunericul veni, apele începură să sufle într-un bucium spart. Dureros se loveau valurile de țărm, dar nu mai era nicio pereche de ochi să le audă. Cu Luna aprinsă deasupra lui, el punea piatră peste piatră, respectându-și linia colbuită.

Dimineața comunitatea se trezi și pentru prima dată, cineva ridică o sprânceană ca semn al mirării, al nemulțumirii. Spre marginea grupului lor, stătea alb și drept un perete. Perete făcut din pietre sparte, aduse la suprafață de apă. Nici ea nu se mai vedea. Era pitită după zid. O lume întreagă stătea cu fața la perete și nu încerca să înțeleagă ce se întâmplă. Într-un final, observară că El nu mai era printre ei.

Însă oamenii, tot oameni. Au dat din umeri și au întors spatele zidului, ce-i despărțea de suferințe și de marea neînțeleasă.

Doi ochi însă, nu au reușit să se întoarcă așa ușor. O privire de copil se lăsa zgâriată de colțurile peretelui, care despărțea două lumi. Lumea oamenilor și lumea sufletului, a sentimentelor. Și o dorință începu să doară.

Își dorea ca într-o zi, să își construiască si el peretele lui…


Recomandarea de azi:

Sursa foto: libris.ro

O puteți comanda aici:

Libris, Cărturești


Vă invit și pe pagina de Facebook pentru mai multe nescrise 🙂

Poze nescrise puteți vedea pe contul meu de Instagram 🙂

Și nu ezitați să faceți parte din poveste, lăsându-mi un comentariu.

*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărților sau a produselor, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.

Featured image: pixabay.com

Mona

4 thoughts on “Doi ochi însă

  1. O poveste trista, de o dureroasa si crunta realitate obiectiva, contemporana, care m-a determina sa ma întreb daca în tara în care locuiesc, mai sunt cu adevarat oameni autentici, originali, naturali si daca eu mai sunt într-adevar… *Om*… sau doar un copilas neajutorat si nebagat în seama de adulti !
    “Caut printre ei un om care sa înalte un zid si sa stea în mijlocul sparturii înaintea Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc, si nu gasesc niciunul ! ”
    https://biblia.resursecrestine.ro/ezechiel/22

  2. O povestire minunata, Mona! Scrisa sub forma de legenda, m-a cucerit intr-un mod aparte. Am simtit ca zidurile erau prezente si inainte, insa invizibile. Doar trasate de acele linii. Odata cu constientizarea durerii, zidul s-a materializat. Si fiecare neinteles si-a dorit spatiul lui protejat. Starea dinainte, sa fi fost cu adevarat inocenta? Sau doar o iluzie?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top

O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție
Răsfoiește Cartea mea nescrisă și poveștile să îți fie bucurie!

Această informație nu va fi niciodată dată unei terțe părți!