O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Mouelle Roucher, “DEZLITERAREA” pe fuior de timp de Cosmisian

Dezliterarea este un neologism, neîncadrat în definiții de dicționar, tocmai pentru că el nu este restricționat la o compoziție de litere încadrate în stiluri literare. Dezliterarea este un moment în timp, un moment în care o poveste ascunsă în cuvinte prinde viață, dezlipind cuvintele de lumea materială pentru a le lăsa să creeze un univers al unei vieți. O poveste adevărată este o dezliterare atunci când sângele vărsat în scris curge fierbinte prin venele cititorului.

Mouelle Roucher, pagina 78

Am primit cartea Mouelle Roucher, “DEZLITERAREA” pe fuior de timp, Volumul I de Cosmisian chiar înainte să plec în vacanță. Am citit-o pe nerăsuflate și aveam de gând să scriu despre ea, imediat ce am terminat-o. Aveam un zâmbet mare pe față și toate cuvintele îmi erau încă vii în minte. Aveau viață, se cereau rostite. Însă, nu am reușit. Am făcut o schiță care nu cuprindea deloc adevărul senzațiilor pe care acest roman mi le-a sădit în suflet. Așadar, am hotărât să amân, să aștept.

Am făcut foarte bine!

Odată cu trecerea timpului de la terminarea lecturii, povestea mi s-a tors și mai clar în minte. L-am descoperit pe Cosmisian scriitorul, așa cum m-a rugat chiar el, printre paginile cărții, însă a rămas mereu acea enigmatică umbră colorată pe care am simțit-o în fiecare text al său citit până acum.

Mouelle Roucher

Mouelle Roucher este o scriitoare de succes, o femeie care este îndrăgostită de iubire, iar în ultimul ei roman Fiorul, scrie tocmai despre această slăbiciune a ei sau forță, depinde cum privești sau vrei să înțelegi, scrie despre ea. O dedică “iubirilor mele, în căutarea acelor bărbați ce împreună au format bărbatul perfect”.

La dineul organizat cu ocazia lansării acestui ultim roman îl întâlnește pe tânărul scriitor, un înfocat admirator, vizitele acestuia oferindu-i o bucurie nesperată. Pentru că, exact ca orice personaj care se respectă, Mouelle nu are sufletul lin. Este zbuciumată de iubire, iubirea față de iluzia unui bărbat ideal, Pierre.

Pierre se află în comă, prizioner între viață și moarte, între adevăr și minciună, păstrând în inimă o decizie pe care avea să o pună des la îndoială în viitorul care avea să vină.

Povestea de iubire a celor doi pare cu adevărat dezlipită de pe paginile unui roman. Fiorul ne pătrunde și pe noi, cititorii. Realitatea creată de Mouelle, iubirea ei descrisă idilic în cartea ei, pe care doar o putem intui cu ajutorul trăirilor tânărului scriitor, stilul în care acest roman este scris, toate ne ajută să pătrundem încet, dar sigur, în universul dezliterării al frumoasei eroine.

Acțiunea și iubirea se toarce blând. Cosmisian folosește cuvintele surprinzător, ne oferă, nouă cititorilor, șansa să simțim, să iubim la rândul nostru. Nu acțiunea cărții te face să întorci paginile, ci un fir invizibil care te atrage în poveste. Te fascinează și te face să te simți ca fiind unul dintre personaje.

Cum și când își revine Pierre? Va fi o reîntâlnire pe măsura iubirii descrise? Oare îi va ajuta “Fiorul” pe cei doi să se regăsească? Ori ca pe un fior de timp rămânem doar cu sentimentul că am citit ceva deosebit, restul nemaiavând importanță?

Puteți afla doar citind romanul!

Cosmisian aduce un plus de sensibilitate în lumea literară. Reinventează cititorii, incluzându-i în poveste. Ne face să ne citim emoțiile. Stilul său aparte merită toată atenția. Pentru mine, această carte a fost ceva neașteptat! Mi-a plăcut foarte mult și aștept cu nerăbdare volumul II!

Recomand Mouelle Roucher de Cosmisian tuturor celor îndrăgostiți de iubire. Celor pentru care cuvintele au viață, pentru care lectura e trăire și bucurie. Vouă!

Romanul Mouelle Roucher, Volumul I, “DEZLITERAREA” pe fuior de timp de Cosmisian o puteți comanda de AICI (Libris)


Vă invit și pe pagina de Facebook pentru mai multe nescrise 🙂

Poze nescrise puteți vedea pe contul meu de Instagram 🙂

Și nu ezitați să faceți parte din poveste, lăsându-mi un comentariu.

*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărților sau a produselor, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.

Mona

3 thoughts on “Mouelle Roucher, “DEZLITERAREA” pe fuior de timp de Cosmisian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top

O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție
Răsfoiește Cartea mea nescrisă și poveștile să îți fie bucurie!

Această informație nu va fi niciodată dată unei terțe părți!