O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Inima inimii mele

Vezi tu? Eu nu am multe de oferit. Nici nu știu să mă alint în clipe și să le prefac în infinit. Sunt eu prinsă de cuvânt. Conjug a fi-ul în simțiri și mă pierd printre litere aliniate. Foaie albă îmi e inima inimii. Știi că și inima are propria ei inimă, nu? Păi altfel cum crezi tu că ar putea să bată mai departe, de fiecare dată? Își dă și ea durerile mai departe. Și bine face!

Iar inima inimii mele e mică, mică. E o foaie albă de hârtie, hârtie țesută din seva unui cireș înflorit din amintiri.

O văd în fiecare dimineață și noaptea când mă mai trezesc în vise. E albă, crudă, timidă și zemoasă. Ca o cireașă coaptă pe buzele unei lolite. Îmi vine să mușc din ea cu carnea, cu coapsele și călcâiele. Să mă dărui ei într-o împreunare virilă. Nebună. Totală. Fierbinte. Să ard, s-o ard și împreună să ne mistuim!

Îmi potolesc încet impulsul și îmi întorc ochii spre oameni, spre cei pentru care literele sunt doar gâze prinse în banda galbenă, plină de lipici otrăvitor, de pe singurul bec al minții lor. Spre cei pentru care verbul a scrie s-a înecat în călimara somităților moarte.

O mulțime de oameni care se revărsă pe străzi și par o glumă sinistră a universului. De parcă cineva s-a hotărât să pună mii de capete pe un trup hidos, imens, care abia reușește să-și târască burta după el.

Capetele rânjesc fiecare mai demonic sau mai shimonosit, în funcție de ce viață le pâlpâie în vintre. Fețe buhăite, de parcă sunt hârtii mototolite din care ies aburi de alcool. Zâmbete știrbe care se deschid ca niște morminte, duhnind a hoit și depravare, nasuri gârbovite sub greutatea frunților subțiri, ochi goi care parcă sunt doar niște bile de grăsime ce se preling din orbite. Și o claie de păr slinos, ca o grămadă de câlți, aruncat peste toată această masă diformă în încercarea eșuată de a o acoperi.

Dumnezeu e uneori o pisică care-și scuipă ghemul de blană peste lume. Se încâlcesc în el vieți, gânduri, ani. O regurgitare divină…viața.

Dar fiecare inimă, și cea mai acră dintre toate, mai are una mică, mică. O foaie de hârtie albă pe care se agață litere răzlețe, cuvinte rostite sau nu, pe care i se scrie destinul și orbii îl citesc în gând.

Da, și inima mea are o inimă! E țesută din seva unui cireș înflorit în amintire. Și bate, dimineața sau noaptea când mă trezesc în vise, îndemnul de a fi: scrie!-iubește!-scrie!-iubeste!-scrie!-iubește scriind!…

Inima inimii tale ce îndemn îți bate?


Pe Facebook am în desfășurare un concurs. Dă click pe poza de mai jos și participă și tu!

O carte nescrisa

Vă invit și pe pagina de Facebook pentru mai multe nescrise 🙂

Poze nescrise puteți vedea pe contul meu de Instagram 🙂

Și nu ezitați să faceți parte din poveste, lăsându-mi un comentariu.

Sursa foto: unsplash.com

Mona

2 thoughts on “Inima inimii mele

  1. Mona, Mona, inima inimii mele a bătut mai alert citind. I-ai picurat un ritm mai altfel. Şi i-ai dat de gândit şi numărat bătăi 🙂

    1. Să le numeri în liniște și să îi auzi îndemnul! 😊
      Te îmbrățișez și vă mulțumesc! Ție, și inimii inimii tale ❤

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top

O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție
Răsfoiește Cartea mea nescrisă și poveștile să îți fie bucurie!

Această informație nu va fi niciodată dată unei terțe părți!