O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Vrăjitorul din Today

Decizia

Totul începe de la un gând. Inițial nici nu-i dai atenție. Însă, el va reveni. Până ce se va transforma în dorință! Iar de la dorință la faptă este doar un pas. Eu am făcut acest pas. Mi-am deschis propria afacere. Și am decis să pășesc cu încredere pe drumul succesului. 

"Oamenii iau decizii în funcție de emoțiile pe care le simt."

Am încălțat pantofii de argint, mi-am pus visele în buzunare și alături de prietenul meu Toto am pornit pe poteca pietruită cu cărămizi galbene! Mă îndrept spre marele Today, vestitul vrăjitor. El îmi va dărui efectul WOW de care am nevoie. Știu asta! 

Cum l-am salvat pe Sperie-Ciori

După o vreme, am simțit nevoia să mă odihnesc. Trebuia să îmi pun gândurile în ordine. Ce anume îi voi cere Marelui Today? Oare mă va putea ajuta? M-am așezat lângă un gard. Dincolo de el era un câmp mare, unde, așezată în vârful unui par stătea o sperietoare de ciori! 

Arăta super haios. Pe capul mic, făcut dintr-un săculeț umplut cu paie, avea așezată o pălărie. Îi căzuse ușor pe ochi și astfel am putut observa broderia de pe boruri. Scria: do not disturb

De parcă aș fi avut de gând! Dar nu mică mi-a fost mirarea când am auzit-o vorbind! Era să o iau la sănătoasa, dar recunosc că eram prea curioasă. Un om de paie vorbitor, cine a mai pomenit?

-Bună ziua! Unde mergi?

-Bună ziua! Mă duc la Marele Today, pentru a-i cere ajutorul. Am nevoie de o idee care să-mi îmbrace conceptul! De un pic de magie!

-Cine e Marele Today? Și cum te va putea ajuta? 

-Cum, nu știi?

-Eu nu știu nimic! Eu nu am creier…Ce crezi, oare Marele Today mă poate ajuta și pe mine?

-Da, sunt sigură că da! El reușește să ofere cele mai WOW soluții! Sigur va găsi una și pentru tine! Haide, vino cu mine! Și să nu îți fie frică!

-Nu îmi e frică de nimic! Doar de un singur lucru. De bricheta primită anul trecut de la angajatorul meu…

Eliberarea Omului de Tinichea

Compania lui Sperie-Ciori s-a dovedit a fi una extrem de plăcută! Vorbea foarte mult și era foarte vesel. La un moment dat, atenția ne-a fost atrasă de un geamăt. Am alergat repede înspre locul din care părea să fi venit și nu mi-a venit să cred ce am descoperit!

Un om făcut complet din tinichea stătea nemișcat cu un braț deasupra capului. Doar ochii îi rotea încetișor și ne privea cu mare atenție.

-Te putem ajuta cu ceva? Ce s-a întâmplat?

-Da, vă rog! Ungeți-mi încheieturile cu ulei, îl găsiți în geanta mea, acolo. M-a prins ploaia și am rămas înțepenit!

-Dar nu știai că așa se va întâmpla? De ce nu ți-ai ținut uleiul la îndemână? 

-Ba da! Am fost trimis să fac acest traseu și mi-am luat cu mine geanta primită cadou de Crăciun de la firmă. Doar că ai văzut cum are închizătoarea? Este foarte dificil să o desfaci, mai ales cu degete de tinichea așa ca ale mele. Așadar, în timp ce mă chinuiam să scot uleiul, m-am udat tot și așa am rămas!

-Am înțeles. Gata! Acum ești ca nou! 

-Aproape! Tot nu am o inimă…

-O inimă? Asta îți lipsește? Păi haide cu noi la Marele Today!

-Credeți că el mă poate ajuta?

-Sunt sigură! Să pornim! Iată și un motiv pentru care sunt așa de încrezătoare:

"Today este despre magia lucrurilor aparent simple, dar care au un twist ce le face extraordinare."

Leul cel laș

Mai aveam foarte puțin și ajungeam în ținutul lui Today, când deodată se auzi un răget îngrozitor și în fața noastră apăru un leu mare și fioros.

-Vai, ar trebui să-ți fie rușine! De ce ne sperii așa? Nu te-am deranjat cu nimic.

-Îmi cer scuze, sunt doar un leu mare și laș… Când se apropie un om de mine, îmi vine să fug mâncând pământul. De aceea m-am obișnuit să urlu tare și astfel toți mă ocolesc.

-Așa te-ai născut?

-Probabil! Dar aici în pădure îmi e tare greu. Toți mă cred Regele lor. Când m-au promovat oficial am primit din partea lor un tricou pe care scria: “cel mai curajos leu”. Mi-a fost așa rușine, că de atunci m-am retras și doar prin răgete comunic cu ei.

-Haide cu noi la Marele Today! El îți va da curaj. Eu mă duc să îi cer soluții cu efect WOW pentru afacerea mea, Sperie-Ciori își dorește creier, iar Omul de Tinichea inimă. Mai avem doar un pic și ne vom afla chiar în fața lui!

Ținutul Marelui Today

După câteva povești și un mic popas, iată-ne ajunși în fața sediului marelui vrăjitor Today. Purta numele de Today Advertising.

Când am intrat toți am spus un WOW în cor! Îmi e mai ușor să vă arăt fotografia făcută decât să vă explic. Iat-o:

Am fost întâmpinați cu zâmbete și căldură și în câteva clipe așteptam să vorbim cu marele Today. Ardeam de nerăbdare și ne tot foiam pe scaune când o doamnă drăguță ne-a făcut semn că putem să intrăm.

Ne-am îndreptat spre ușă și am rămas ușor blocați. Ușa nu se deschidea! Atunci Sperie-Ciori a observat un dispozitiv care semăna cu un telefon, dar niciunul dintre noi nu mai văzusem așa ceva!

Noroc tot cu prietenul meu din paie, care și-a dat seama repede că trebuia să introducem un cod. Și-a scuturat, dragul de el, capul de câteva ori, de era să-i cadă plăria și dintr-o dată s-a luminat la față!

-Am găsit! Trebuie să tastăm 86329-Advertising. Today Advertising, normal!

Am răsuflat ușurați când am văzut că ușa se deschide și plini de emoție am intrat să primim ajutorul pentru a ne îndeplini visele!

Dorințele ni se împlinesc!

Marele Today ne-a primit cu brațele deschise. Ne-a ascultat pe fiecare și apoi ne-a arătat niște sacoșe pline cu…magie!

Prima i-a dat-o lui Sperie-Ciori.

-Îți dorești foarte mult un creier, nu-i așa? Ei bine, am soluția perfectă pentru tine! În plasă vei găsi două produse promoționale perfecte. Primul e o Push lamp. De fiecare dată când o să ai nevoie de o idee, e suficient să o atingi și ea se va aprinde! Ce spui, hai încearcă! Întinde mâna!

Așa! Perfect! Ai văzut? Deja ți-a și venit o nouă idee, se vede după cum îți lucesc ochii de încântare. Însă asta nu e tot. Uite, ai și acest stick de memorie pe care îți poți salva toate soluțiile ingenioase la care te gândești. Încearcă-l! Pune-l în laptop!

Sperie-Ciori era atât de fericit încât nu-și mai găsea cuvintele de mulțumire! Se așeză și îl mângâie cu privirea pe Omul de Tinichea, care era bucuros că încă nu avea inimă, că altfel i-ar fi spart pieptul la cât de emoționat era!

Omul de tinichea primește ce și-a dorit!

-Vino, te rog! Pentru tine am ales din numeroasele umbrele pe care le am la dispoziție. Este un model aparte! Hai, deschide-o!

-Da, exact! Este o umbrelă în formă de inimă! Să o porți mereu cu tine, astfel dacă te va mai prinde ploaia nu vei mai rămâne înțepenit! Și asta nu e tot! Îți dăruiesc și un carnețel pe care să îți poți nota toate aceste sentimente noi care te încearcă! Poftim!

Omul de tinichea îi strânse cu grijă mâna Marelui Today și îi făcu loc Leului cel Laș. Acesta se îndreptă temător spre plasa lui, însă înainte aruncă un ochi în carnețelul prietenului lui. Acesta deja terminase un desen și era clar că primise exact ce și-a dorit și de ce avea nevoie!

Leul cel Laș prinde curaj

Leul se opri cu plasa în mână și se tot codea să o deschidă. Ce putea fi înăuntru? Cum arată curajul? Se întreba și el și noi, de altfel. Marele Today îi făcu încurajator cu ochiul și Leul desfăcu ușor marginile sacoșei. Un zâmbet mare i se așternu pe față! Ne arătă și nouă și toți am început să aplaudăm. Marele Today chiar avea soluții WOW! Iată ce a descoperit Leul când s-a uitat în interior:

-Mă bucur că descoperi curajul de a fi tu! Iar pentru că nu vreau să uiți niciodată asta, ți-am făcut și câteva portrete. Fii curajos! Fii regele de care au nevoie prietenii tăi! Ce spui? Îți place?

Leul mulțumi cu o plecăciune și veni lângă noi. Sosise rândul meu! Cu încredere m-am ridicat și mi-am luat plasa magică.

Spre marea mea surpriză, aceasta era goală!

L-am privit nedumerită pe Marele Today, dar el părea că nici nu mă bagă în seamă! În schimb, se adresă prietenilor mei:

-Mă bucur foarte mult că v-am fost de folos! Să folosiți toate cadourile cu plăcere. Acum, puteți merge la colegii mei și să alegeți o metodă ideală de personalizare pentru fiecare obiect. Puteți să vă treceți inițialele sau o imagine. Ori ce doriți voi! O zi bună să aveți și vă mai aștept dacă mai aveți nevoie de ceva!

Ne-am îmbrățișat, luându-ne rămas bun. Mi-au șoptit că voi fi mereu eroul lor, însă de aici drumul nostru se despărțea. Ei au plecat veseli și eu am rămas în continuare în fața Marelui Today. Până la urmă, mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat:

-Mie de ce nu mi-ați dăruit nimic? Știți…

-Da, eu știu! Ție văd că îți ia un pic mai mult timp să te prinzi, spuse râzând. Ai venit la mine, sperând să îți ofer cheia succesului. Ei bine, nu o am. Pentru că deja e la tine!

Gândește-te la prietenii tăi. Ai minte, pui suflet și ai curaj! Ce crezi că îți mai lipsește? Da, știu că știi!

-O campanie WOW?

-Exact! Iar pentru asta ai nevoie de Promoționale WOW! Acele produse pe care le oferi gratuit clienților sau angajaților tăi. Și aici în ținutul Today Advertising vei găsi tot ce îți dorești! Doar trebuie să îndrăznești! Soluția a fost și este la tine!

L-am privit cu recunoștință, l-am pus pe Toto în sacoșa magică și am pocnit din călcâie de trei ori, rostind:

Vreau să salvez lumea de cadourile nașpa! Vreau să fiu...
#SuperErouToday

Din nou în realitate

Da, totul începe de la un gând! Și toți ne dorim să reușim. Când ai o afacere vei munci pentru succes, vei investi și vei încerca să ieși în evidență. Cadourile promoționale inedite, originale și alese cu inspirație pot face diferența!

Toți ne putem întâlni cu Sperie-Ciori, Omul de Tinichea sau Leul cel Laș. Fie printre clienții noștri ori printre angajați. Ați văzut ce diferență au făcut produsele primite? Nu vi s-a părut mult mai potrivită lampa sub formă de bec (idee), decât o brichetă în mâna unui om de paie, ca exemplu?

Fiți inovatori, îndrăzniți, fiți originali!

"Marketingul este ce faci, brandingul este cine ești"

Dacă încă nu sunteți convinși, vă mai spun un secret. Există o regulă, numită Regula celor 7. Se spune că oamenii trebuie să vadă un logo de minim 7 ori pentru a-l reține.

Ei bine, pe parcursul acestui articol eu v-am arătat de șapte ori un logo. Haideți să vedem dacă se aplică regula.

Așadar, dacă vă doriți  campanii de marketing cu efect WOW și să vă recăpătați bucuria de a dărui, la cine puteți apela cu încredere? Cine are soluția? Să vă aud!

Da, exact! La Today Advertising!

#SuperErouToday

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Sursa imaginilor: todayadvertising.ro

Sponsor

Mona

7 thoughts on “Vrăjitorul din Today

  1. Mona, tu scrii poveşti superbe, la tine reclama e ceva absolut minunat, chiar se simte că vine din suflet şi din pasiune totul!

    1. Mă bucur tare mult că ți-a plăcut! Am scris cu mare drag, recunosc și sunt încântată că se simte 😊
      Te îmbrățișez!🤗

    1. Vă mulțumesc foarte mult! M-am bucurat și mă bucur enorm că v-a plăcut și l-ați simțit exact cum l-am scris!
      Spor în toate și continuați să oferiți magie! ❤
      O zi minunată!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top