O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Cu toate speranțele sus!

Mă întorc la tine, mare albastră

Mi-ar plăcea ca firul narativ al povestirii care urmează să aibă grația și profunzimea mării mele iubite. Să pot stropi cuvintele cu albastrul ei etern. Să-ți fac amintirile să revină ca valurile. Bucuria să-ți fie reperul de navigație spre litoralul românesc.

Cine a pus soare în mare?

Prima dată când m-am uitat cu atenție la soare cred că aveam șase ani. Mă așezasem pe spate și desenam cerul. Era una dintre activitățile mele preferate. Să modelez norii după bunul meu plac și puterea imaginației și apoi să pun vântul pe post de regizor. Formele prindeau viață și cât ai bate din palme eu mă uitam la cel mai mare ecran posibil pe care se derulau adevărate desene animate. Aș fi fost în stare să stau o zi întreagă și să tot dau viață unor noi povești.

Dar de fiecare dată reveneam la realitate când auzeam glasul bunicii. Mă striga așa de tare de se împrăștia toată materia mea primă și nu mai rămânea decât să mă ridic și să pornesc spre casă. Într-o zi însă, cred că aș fi reușit totuși să rămân până la sfârșit. Până ce s-ar fi tras cortina nopții peste spectacolul meu.

Bunica plecase la o vecină și cred că o uitase și Dumnezeu și bunicul acolo, că dintr-o dată fix sub picioarele unui iepure de nor se ivi o roată mare galbenă. Apariția a fost atât de neașteptată încât m-a pufnit râsul. Cred că iepurele s-a simțit ușor jignit, căci a sărit repede într-o parte și eu am rămas cu gura căscată.

Nu mai văzusem niciodată soarele atât de aproape și atât de domolit. Mă zgâiam la el ținându-mi respirația când dintr-o dată mi s-a făcut foame! Minunea aia de stea arăta exact ca un fagure rotund de miere. Vai, cum aș fi rupt bucăți din el și le-aș fi molfăit fără pic de rușine. Și, culmea, extraordinarele mele animale făcute din nori s-au evaporat instant și în locul lor pluteau zeci de caiere de vată de zahăr. Să-mi fi tors cineva măcar un fir dulce, Doamne ce bine ar fi fost!

Noroc că nu a fost dată uitării bunica și m-a chemat la masă!

De atunci nu mi-am mai putut scoate din minte acea imagine. Și am început să-mi doresc cu ardoare să ajung să gust din soare și din nori. Am încercat în mii de feluri. Am pornit de nenumărate ori la drum spre locul unde cerul se unea cu pământul, imediat ce începea apusul. Dar nu apucam să merg prea mult, că bunica mă striga înapoi și când întorceam capul din roata mea mare de miere rămânea doar cât să încapă într-o lingură. Așa că făceam cale întoarsă și ziceam că și mâine este o zi.

La un moment dat zilele s-au cam terminat. M-am întors acasă, iar din balconul apartamentului părinților mei soarele nu mai arăta la fel. Așadar, mi-am pus dorința în valiză pentru a o lua cu mine vacanța viitoare.

Dar, surpriză! Imediat ce a sunat ultimul clopoțel, mama m-a anunțat că mergem la Neptun. La mare! Am aruncat peste dorința mea toate hainele și nici nu am mai băgat-o în seamă! Am mers o jumătate de zi și o noapte cu trenul. Eram deja obosită și nu mai aveam răbdare. Când, parcă de nicăieri, mi-a apărut în fața ochilor o bucată de albastru cum nu mai văzusem niciodată. Nimic din ce mi-am imaginat până atunci nu semăna cu realitatea. Bucăți de cer se împleteau cu ochiuri de apă. Steluțe de lumină săreau dintr-o parte în alta. Ca prin vis am auzit-o pe mama spunând: E Marea Neagră, draga mea. Marea noastră!

După ce ne-am cazat am pornit spre plajă. Am început să chiui și dorința mea a apărut alături de mine. Alergam spre apă ținându-ne de mână și când am ajuns în dreptul ei am înțeles ce înseamnă fericirea.

Soarele meu drag, fagurele rotund de miere la care am râvnit atâta timp își trimisese copiii la joacă printre valuri. Erau ca mici albinuțe care adunau tot nectarul adâncurilor și mi-l așezau direct în suflet. Iar eu am mâncat pe nerăsuflate bucăți de soare și de nori. Mi-am potolit setea cu briza care mă făcea să zbor și am mulțumit în gând celui care a pus soare în marea mea!

M-am întors la ea de multe ori. Cu aceeași nerăbdare și cu aceeași emoție! Azi visez să le pot oferi și copiilor mei bucuria și încântarea de a gusta dintr-o dorință împlinită. Să mă întorc la marea mea albastră! Îmi doresc să putem pleca toți patru într-o vacanță pe litoralul românesc.

Și am speranța și credința că voi reuși foarte curând! Trebuie!

Cu toate speranțele sus aș apela la o o agenție de turism online, una specializată pe turismul de litoral, cu oferte de cazare pe intreg Litoralul Romanesc. Mi-ar fi chiar ușor. În câteva minute aș scrie cazare Neptun și aș face o rezervare direct de pe site.

Normal că Neptun! Pot căuta de zeci de ori cazare litoral și tot la această stațiune mă voi opri. Pentru mine doar acolo marea are bucăți de soare în ea.

Cu toate speranțele sus aș opta pentru oferta de înscrieri timpurii fllexibil. M-aș asigura că am timp să le repet povestea celor mici de multe ori până ajungem. Și aș vrea să am totul programat, măcar cu trei luni înainte. Nu doar pentru cei mici, dar și pentru faptul că perioada de concediu trebuie anunțată din timp. Aș plăti cu cardul și apoi aș începe să ling de pe degete zahărul dulce al amintirilor.

Da, știu! Vă aud! Însă, mă credeți că cineva chiar a pus Soare în mare? Priviți prin ochii unui copil și cu toate speranțele sus haideți să ne gândim cum va fi următoarea noastră vacanță la Marea Neagră!

A noastră ar fi plină de bucuria de a fi împreună. Am sta la un hotel care ar avea amenajat și un loc de joacă și un restaurant propriu. Am avea doar micul dejun inclus pentru că ne place să nu depindem de o oră de masă. Să ne plimbăm liniștiți, să mâncăm ce și unde ne dorim. Însă să avem oricând și posibilitatea de a coborî doar din cameră pentru a lua masa.

Dragul meu sunt convinsă că mi-ar îmbrățișa toate ideile și ar râde de veselia noastră. Pe plajă sau în apă. Dar pentru el am merge și la pas în Centrul vechi al Constanței și am zăbovi un pic și între cetăți și ape. Am avea vacanța perfectă. O vacanță dulce, parte dintr-o poveste de demult.

Da, marea mea a avut mereu gust de soare! Iar marea mea e acasă! E Marea Neagră!

Mă întorc la tine, mare albastră

Mi-ar plăcea ca firul narativ al povestirii pe care ai citit-o să fi avut grația și profunzimea mării mele iubite. Să fi stropit cuvintele cu albastrul ei etern. Să-ți fi făcut amintirile să revină ca valurile. Bucuria să-ți fie reperul de navigație spre litoralul românesc. Cu toate speranțele sus!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Sponsor

Sursa imaginilor: pixabay și siteul litoralulromanesc.ro

Mona

One thought on “Cu toate speranțele sus!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top