O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Sunt liberă!

Mă uitam la gheața din ochii lui și încercam să îi vorbesc cu aer cald, pentru a-l revedea. Cândva, îmi amintesc că în spatele negrului, acum înghețat, zărisem un suflet de om. Mi-a și zâmbit adeseori, pierdut în iubire și devotament.

Acum mă dezbrăcase de toate păcatele mele și dorințele trupești și avea de gând să mă înfățișeze lumii. Cu urmele neputinței scrijelite pe marginea coastelor. Un schelet ce respira și gândea, dar căruia îi era frică și de propria umbră. Pentru că să ai a o umbră trebuie să te lași privită de soare. Iar pe mine acest lucru mă înspăimânta. Eram nevrednică. M-ar fi ars ca pe lumânarea ce sufletul meu muribund se încăpățâna să o țină aprinsă.

Dar brusc, călăul meu închise ochii. Fără a mai spune nimic se duse la fereastra deschisă și se aruncă, fără nici un țipăt, fără niciun zgomot. Probabil se lovi de gol, golul nu se aude din afară.

Mi-am lipit ochii de cer și am început să umplu norii de lacrimi:
„Ai fost Tu, Doamne, cel care a ordonat amnistia mea? Sau am avut parte doar de un călău laș?”

Însă golul nu se aude din afară. El țipa în mine:

Ești liberă! Rănile pe care ți le-ai făcut se vor vindeca!

Orgoliul ți s-a aruncat pe fereastră….


Ofertă valabilă până la sfârșitul lunii. Profită și tu!

Mona

One thought on “Sunt liberă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top