O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Alessandra Gemeș la Miercuri descoperim

Cu bucurie și entuziasm dau din nou startul proiectului Miercuri descoperim. Astăzi facem cunoștință cu Alessandra Gemeș care ne vorbește despre CUM INVESTIM INVOLUNTAR ÎN TRAUME ȘI STRES și ne invită pe blogul ei Psihologie urbană, unde “prin articolele postate intenționez să aduc în sufletele cititorilor mei câteva momente de respiro, în care să culeagă esența unor subiecte importante”.  A debutat și ca scriitor la  Editura Eikon, în urma  unui concurs de proză scurtă pentru adolescenți.

Să o citim cu bucurie!
Numele meu este Gemeș Alessandra Ana Enise, sunt stundentă în anul doi la facultatea de psihologie și la cea de drept, iar pasiunea mea este psihoterapia. Am debutat la editura Eikon în urma unui concurs de proză scurtă pentru adolescenți, iar în prezent, scriu povești terapeutice pentru copii, care vor ieși din tipar și vor vedea lumina soarelui în luna martie 2021. Întrucât pentru un scriitor și viitor psihoterapeut, lectura este cel mai bun prieten, mi-am facut un blog pe care prezint cărți pe care le consider trepte ale înfloririi.
Alessandra Gemeș

CUM INVESTIM INVOLUNTAR ÎN TRAUME ȘI STRES

Interesant este că una dintre însușirile principale ale traumelor este aceea că oamenii susțin că nu au niciuna.

Totuși, atunci când se familiarizează cu ceea ce înseamnă o traumă, unii decid să își confrunte viața pentru a se vindeca, iar prin perseverență, dorința lor se îndeplinește.

Psihoterapeutul Cristina Levițchi descrie trauma ca fiind un cluster de trăiri puternice, profunde, dureroase, greu de suportat, care depășește posibilitățile personale de a îi face față.

O traumă poate fi provocată de un accident, de moartea unei persoane dragi, de trăirea unei agresiuni sau de orice alt factor care perturbă cursul normal al vieții. În urma experimentării unei traume, intervine stresul acut, care dacă persistă mai mult de o lună, se transformă în stres post-traumatic (manifestat prin reexperimentarea evenimentului neplăcut prin imagini, sunete, senzații etc).

În studiile sale pe veterani de război, psihiatrul Bessel Van Der Kolk, a descoperitcea mai mare sursă de durere din viața unui om sunt minciunile pe care și le spune singur, precum aceea că „a trecut” peste un episod traumatic, când de fapt, stresul post-traumatic este prezent.

Iluzia trecerii peste o traumă fară un demers terapeutic este dată de faptul că evenimentul șocant poate bloca durerea, ceea ce oferă impresia vindecării.

Un aspect important este faptul că trauma afectează imaginația, fapt ce poate amplifica intensitatea amintirilor. Scopul psihoterapeutului este acela de a ancora pacientul în prezent (astfel corpul lui nu va mai trăi ca în momentul confruntării cu pericolul).

Psihologul Franz Rupert a dezvoltat o abordare numită TTPOI (perspectivele traumei psihice orientate către identitate) care este utilizată în cadrul ședințelor de terapie cu scopul vindecării efectelor traumei psihice.

Chiar dacă trauma a provocat dereglări la nivel fizic, vindecarea se poate realiza numai din interior către exterior.

De exemplu, tentativa de avort a mamei, consumul de alcool și droguri în timpul sarcinii îl determină pe bebeluș să nu își tolereze mama, refuzând laptele matern. Mai târziu, copilul devenit adult dezvoltă intoleranță la lactoză, însă atunci când ajunge în terapie și reușește să își vindece rănile din copilărie, intoleranța dispare miraculos. Acest fapt se datorează vindecării care pornește din interior.

Fenomenul prin care sentimentele negative se materializează în boli se numește somatizare.

De ce copiii au deja tot felul de boli care nu se vindecă? De ce adolescenții își otrăvesc corpurile cu droguri sau se înfometează până mor? Oare infarctul miocardic cauzat de prea mult stres constituie un risc profesional normal? Oare cancerul este inevitabil, la fel ca și demența apărută la bătrânețe? Trebuie să ne resemnăm pur și simplu cu faptul că dezvoltăm boli, precum diabetul, reumatismul sau ulcerul gastric și să ne mulțumim cu un tratament axat pe simptom, deci cu niște remedii locale?

Bazându-se pe experiența lor terapeutică, Franz Ruppert și colaboratorii săi arată că „bolile” nu sunt în niciun caz bazate doar pe predispozițiile organice, pe condiționarea vârstei sau pe expresia unor „gene rele”, ci sunt rezultatul experiențelor de viață pe care nu le-am putut procesa din punct de vedere psihic, sunt consecințele traumelor psihice care se exprimă prin intermediul corpului nostru.

Aceste afirmații sunt susținute de cazurile prezentate în cartea „Corpul meu, trauma mea” (Editura Trei) de diferiți terapeuți care au lucrat cu metoda constelării intenției în scopul tratării problemelor psihosomatice.

Este important să învățăm să ne trăim corect durerea, pentru a nu o purta în spate de-a lungul vieții și a nu o transmite la urmași (pe lângă bolile somatice există și afecțiuni transmise din generație în generație – ex. străbunicul a fost strâns de gât, strănepotul se sufocă în somn; acest tip de manifestări se vindecă prin conștientizare, însă este necesară aflarea istoricului de familie).

Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei din Romania, unde își desfășoară activitatea psihoterapeuți specializați în metoda constelării intenției, a fost fondat de psihologul clinician Diana Lucia Vasile.

La institut au loc numeroase conferințe de psihotraumatologie, care promovează abordarea psihologului Franz Rupert (care a venit de mai multe ori în Romania) cu privire la constelarea intenției (termenul de intenție se referă la ceea ce participanții aleg să schimbe la lumea lor interioară; procesul este compus din 7 pasi și se realizează în cadrul unui grup de terapie).

Cartea Corpul meu, trauma mea, eul meu. Constelarea intenției – eliberarea de biografia traumatică de Franz Ruppert, Harald Banzhaf o puteți comanda și de pe Libris, Elefant sau Cărturești.

Mulțumim, Alessandra!

#miercuridescoperim

Mona

2 thoughts on “Alessandra Gemeș la Miercuri descoperim

  1. Foarte interesant ce am citit, chiar ieri am văzut un film cu acest subiect, însă tratat rapid. Mi-ar plăcea să aprofundez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top