O Carte Nescrisă

Povești, povestiri, emoție

Acasă în casa mea

Sunt câteva cuvinte în limba română pe care le iubesc. Care parcă au o altă muzicalitate pentru mine, au o forță aparte și îmi sunt când vesele, când triste. Sunt litere care îmi desenează amintiri în suflet și îmi completează gândurile, unindu-mă cu sensul lor. Pe unele le scriu în șoaptă, pe altele le strig cu inima. Și am unul în care mă topesc și mă dezvolt. În care conjugările verbelor a fi și a simți nu au terminații, ci doar rădăcini. E simplu, e dulce, e bucurie, emoție și liniște

E acasă!

Pentru unii poate va părea că fac uzură de clișee dacă spun că acasă e unde mi-a fost, îmi este și îmi va fi inima. Însă exact așa simt. Am numit acasă  locul unde m-am născut, brațele care m-au purtat, pieptul lângă care m-am cuibărit. Am fost acasă pe umărul celui mai bun prieten, când mi-am plâns durerile și mi-am ridicat fruntea. Acasă…

M-am folosit de acest cuvânt și i-am întins sensul cu inocența cu care întindeam guma de mestecat și o învârteam pe deget. Acasă

Acasă în casa mea

Când eram mică visam la momentul când voi ajunge să am casa mea. Nu doar una de păpuși la care am tot visat, dar degeaba. Una adevărată, cu grădină și flori. Cu ferestre de mansardă mari și un pian în sufragerie. Și cel mai important lucru, mi-o doream gălăgioasă. Gălăgie de pași mici alergând, de râsete de la prima oră a dimineții, de voci de copii crescând. 

Mi-am înfășurat ani de-a rândul visul acesta pe un mosor de speranță și mi-am promis că într-o zi voi fi acasă în casa mea.

De la o vreme nu am mai așteptat, ci am început să lucrez pentru visele mele ca și când chiar mi-aș fi dorit să se îndeplinească. Deloc surprinzător, așa s-a și întâmplat! Mi-am cumpărat casa mea!

acasa

De prima dată când i-am trecut pargul au poposit în mine o grămadă de idei cum să o îmbunătățesc, să o personalizez, să îi dau gustul și culoarea inimii mele. Da, mă repet, eram evident nerăbdătoare să o transform în acasă.

În rândurile de mai jos voi așterne două lucruri pe care ar fi trebuit să le fac, pentru a scuti timp și bani. Le voi aranja în așa fel încât să vă genereze inspirație și să vă fie de folos.

acasa

Casa de comenzi Vindem-Ieftin.ro

Ar fi trebuit să profit de conceptul unic din România și să devin client Vindem-ieftin.ro. Aș fi scutit ore și zile întregi de umblat prin zeci de depozite, aș fi primit consultanță corectă și completă de la specialiști și toate materialele mi-ar fi fost livrate acasă.

Casa trebuie să îți ofere confort, dar și siguranță. Iar pentru asta este foarte important să alegi materiale de construcții de calitate. Posibilitatea să le poți achiziționa pe toate din același loc și să le comanzi online este un avantaj incredibil. 

Personal am umblat prin depozite, m-am pierdut în detalii, de multe ori nic nu știam exact ce caut. Și nici nu vreau să-mi amintesc cum le-am cărat pe unele cu mașina personală! La restul plătind în plus bineînțeles manipularea și transportul.

Întoarce-mă

Ce beneficii ai când comanzi materiale de construcții de pe Vindem-Ieftin.ro: Te poți ocupa de activitatea din care îți câștigi banii și nu-ți mai pierzi timpul căutând prin depozite materialele de construcții necesare. Cumperi totul dintr-un singur loc. Consultanță de specialitate telefonică și amabilitatea consultanților. Livrarea materialelor de construcții la adresa menționată, în doar 5-7 zile. Varietatea ofertei de materiale de construcții. Produse pe comandă, în funcție de dimensiuni și culoarea dorită. Ofertă negociabilă în funcție de cantitate. Materiale de construcții de calitate, de la producători renumiți din România.

Grup dedicat VIP

Odată făcută prima comandă și având în vedere că sigur aș fi intenționat să mai achiziționez produse din cinci categorii disponibile, aș fi putut să mă înscriu în grupul VIP. Aș fi avut astfel prioritate, oferte personalizate, status despre livrare și multe alte avantaje.

A renova casa e greu și dacă lucrezi în domeniu. Dacă ești ca mine, complet neștiutoare când vine vorba de tot ce ține de construcții, atunci poate deveni extenuant. Să ai ocazia să faci parte dintr-un grup VIP în care consultanții să îți răspundă instant la întrebări este de neprețuit!

Iar pentru siguranța mea și a familiei mele, dacă ar fi nevoie să pun un acoperiș nou aș ține cont de recomandările oferite de Casa de Comenzi Vindem-ieftin.ro

Ce înseamnă acasă până la urmă?

Este una dintre întrebările care se simt și se trăiesc și la care nu există răspuns universal. Când am plecat spre noul acasă,  care se scrie și pronunță altfel decât cel simțit dintotdeauna, cu un accent pe care inima mea abia ce a învățat să-l bată, stăteam în aeroport cu bucățile mele de suflet în brațe și râdeam ca să nu plângă. Ei și eu cu ei deodată. Nimănui nu-i plac copiii care plâng. Mai ales cu frunți de oameni mari pe umeri.

Am sunat să anunț că am ajuns cu bine și mama mi-a spus: Acasă plouă. La voi cum e? La noi e soare, acasă plouă… 

Când mi-am cumpărat locul pe care îl numesc acasă copiii mei, am sunat-o și i-am spus: Am acasă un cireș înflorit, la voi cum e? Au înflorit copacii? La noi e primăvară, acasă ninge…

Mă simt acasă în casa mea. Cea veșnic gălăgioasă, plină de zâmbete știrbe și râsete cu capul dat pe spate. Cu furtuni scurte și curcubee dulci ca vata de zahăr. Cu împăcări și săruturi furate. Și cu greșeli. Multe greșeli pe care împreună le corectăm și pe care nu le mai repetăm. Chiar și atunci când vine vorba de renovare!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2021.

Sursa imagini: vindem-ieftin.ro

Mona

3 thoughts on “Acasă în casa mea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top