Conversație La Cabine

Recunosc sunt o persoană pe care o cucerește efectul. Efectul pe care îl are o povestire, o carte, un film sau orice altceva există pe lumea asta. Inclusiv oamenii. Mă gândesc uneori la tot ce m-a adus azi, aici. La momente din copilărie, la anumite decizii pe care le-am luat. La unele alegeri pe care le-am făcut. Și ce efect au avut asupra mea. 

Înainte de a porni în această aventură, încă nu-mi vine să cred că vă am în față, familia regală a Spaniei să mă asculte pe mine! De fapt, îmi permit să reformulez. Îmi vine să cred. E un efect direct al unei alegeri pe care am făcut-o. Ca de fiecare dată. Și a fost foarte bună!

Am ales una dintre Fiolele La Cabine România. Pentru un efect imediat

Dar să nu mă grăbesc. Revin. Deci înainte de a porni în această aventură, mi-am pus o întrebare: Oare aș putea descoperi o modalitate prin care să documentez efectele pe care le-am simțit și resimțit? Iar dacă da, cum aș prefera să o fac? Aș alege să le adun de-a lungul anilor, un altfel de Boyhood sau aș face un video scurt în care se succed imagini rapid, cu toate schimbările care apar în timp în fizionomia cuiva. Din copilărie până la vârsta de aur. Dar în loc de riduri și depigmentări, să se observe, cumva, exact ce a lăsat în urmă efectul unui lucru din trecut.

Ar putea fi ca niște mici steluțe luminoase care pe măsură ce se schimbă imaginea să se transforme într-un zâmbet ori într-o lacrimă. În putere și bucurie. În poezie și devenire. În cântec și poveste. În tot ce am simțit, gândit și trăit. Iar la final, în locul unei poze din care să zâmbească toți anii trecuți, să lumineze viața.

Și știți acele gesturi automate pe care le facem, indiferent cât de departe ne zboară gândurile?

Ei bine, în timp ce visam la toate acestea, mă priveam în oglindă. Și cu firescul cel mai natural din lume, mi-am aplicat pe față conținutul fiolei La Cabine Flash Effect. Este un ritual pe care îl am de multă vreme. După cum am spus, sunt omul efectelor. Iar ele se văd foarte bine pe fața mea. De aceea acord o deosebită atenție îngrijirii tenului. 

În fiecare dimineață și seară mă folosesc de fiolele La Cabine Pure Hyaluronic, însă atunci când am nevoie de un efect imediat de fermitate, să elimin semnele de stres și oboseală și să îi ofer rapid tenului meu un aspect catifelat și luminos, recurg la aliata mea de nădejde. Vedeta, my Lady in red, cum îmi place mie să îi spun datorită algelor roșii pe care le are în compoziție: fiolele Flash Effect.

E o doză de nebunie să afirm că un sentiment, de exemplu, poate provoca un efect care să rămână pe fața ta. Un semn. Orice semn. Dar eu simt că exact asta se întâmplă. Fiecare rid de expresie are povestea lui. Fiecare por deschis în mirare a fost martor la un eveniment din viață. O pată poate apărea și ca semn al unei bătăi în plus a inimii. Da, cred că tenul e ca o hartă a simțămintelor. Și a semnelor lăsate de ele. Simple efecte.

Întoarce-mă

Gama La Cabine contine fiole ambalate individual sau in pachet de 10, ce actioneaza pentru probleme specifice ale tenului. Fiecare fiola contine doza exacta de care are nevoie pielea ta. Datorita concentratiei ridicate de ingrediente active si a texturii cu absorbtie rapida, rezultatele vor fi vizibile si de durata. Efect imediat de fermitate. Confera tenului luminozitate si vitalitate. Catifeleaza pielea. Formula cu alge rosii ajuta la estomparea semnelor de stres si oboseala a pielii, oferind, in acelasi timp, un efect tensor imediat. Fiolele cu dubla actiune lasa pielea mai ferma, mai stralucitoare si mai fina. Protejeaza pielea, prevenind aparitia ridurilor. Datorita formulei non-grase, se recomanda pentru toate tipurile de piele. (Sursa: farmacialapretmic.ro)

Și iată-mă imaginându-mi cum aș putea revoluționa tot ce știm până acum despre modalitățile de a fi prezentată o viață de om, însă continuând să fac un gest pentru mine. Pentru frumusețea și întreținerea mea. Și atunci am avut revelația! Trebuia să încep cu un pas mic. Da, poate nu aveam încă metoda perfectă de a surprinde și a arăta efectul pe care îl lasă în mintea și sufletul cuiva un cântec, un vers sau o vorbă bună.

Dar cu siguranță puteam arăta efectul tensor imediat și de vitalitate al Fiolelor La Cabine Flash Effect.

Cum? Filmându-mă în timp ce le aplicam și demonstrând efectul… Am făcut abuz de acest cuvânt, acum îmi dau seama. Să mă iertați că mă repet, dar sunt destul de emoționată. Hai să reformulez și să zic că demonstrând rezultatul obținut folosindu-mă de un  zâmbet. Unul discret, însă plin de sinceritate și astfel, suficient.

Și asta am făcut! Faptul că dumneavoastră, Regina Letizia, ați fost încântată de prestația mea și mi-ați oferit șansa să vin să vorbesc în fața tuturor și să îmi petrec un weekend chiar la palat, este ceva de neimaginat!

Să ajung chiar în țara unde a fost creată gama La Cabine, mai ales în această companie aleasă, este un vis pe care nici nu îndrăzneam să recunosc că l-aș fi avut!

Dar pentru împlinirea căruia vă mulțumesc! A fost cu adevărat primul pas și  cel mai important. Pentru că am înțeles ceva. Amintindu-mi de cuvintele Anei Obregón, ambasadorul brandului La Cabine, pe care am onoarea să o recunosc în public,  am găsit soluția. Totul a pornit de la cuvintele ei: Îmi plac lucrurile rapide și care sunt flash. Fulgerătoare am tradus eu. Doze unice de frumusețe. 

Ca efectele pe care le simțim. Sunt intense, ca lumina unui bliț. Și rămân alături de noi cuprinse într-un album al amintirilor. De aceea nu mai pare deloc imposibilă ideea mea. Există deja o metodă prin care să documentez efectele pe care le-am simțit și resimțit. Eu și toți oamenii. De fapt, mi-am dat seama că sunt chiar foarte multe.

Începi prin a privi. Te uiți cu atenție la tine și la cei din jur. Și, rând pe rând, vei începe să recunoști efectele. Pivește un om citind. Surprinde-i zâmbetul sau arcuirea, abia vizibilă, a sprâncenelor. Uită-te la o mamă când nu-și pierde din ochi copilul și recunoaște în fiecare dilatare și contracție a pupilei iubirea și grija ce i-o poartă.

Ai la îndemână un minunat caleidoscop care te poate ajuta să vezi. Și adevărate arme care pot domoli efectele mai puțin plăcute ale vieții, și să le ofere publicului dintr-o altă perspectivă. Pentru că unele sunt prea intime pentru a fi purtate pe față.

Și cum putem face asta? Cum poți tu?

Oferă-ți cinci minute să te admiri în oglindă, înainte de a începe ritualul zilnic de îngrijire, și recunoaște-ți armonia trăsăturilor. Pe urmă desăvârșește-le cu o doză extra de frumusețe din fiolă. Și bucură-te de efect!

La Cabine

-Ai terminat, Mario Vargas Llosa al serilor mele? Gata Conversația La Cabine dinainte de culcare? Ai plecat din Spania? Pot spera ca în următoarele cinci minute vii în pat?

-Da, da! Gata. Familia regală a fost cucerită de viziunea mea!

-Ce ai visat în seara asta, zână? O capsulă în care să pui râsul cu lacrimi și să îl oferi oamenilor triști? Ori poate un creion care scrie scrisori oamenilor singuri?

-Mă gândeam la o metodă prin care să documentez efectele pe care le-a avut viața asupra mea până acum. Așa pe scurt.

-Păi nu de aceea folosești toate trucurile de înfrumusețare, pentru a le estompa? 

-Hai, serios! Știi la ce mă refer, doar m-ai ascultat de atâtea ori până acum!

-Știu, măi zână, știu! Și mai știu și ce efect ai avut tu asupra mea. Fericire, minune grozavă ce-mi ești! Fericire! Și nu-mi trebuie niciun aparat sau mai știu eu ce metodă pentru a putea vedea asta. Și ia zi, mâine seară în timp ce îți pui Fiola cu Acid Hialuronic pe față ce o să le mai spui lui Filip și Letiziei, pardon, majestăților sale? 

-Vei afla! Iar dacă nu mă pupi în momentul ăsta, s-ar putea să fie vorba de o telecomandă care să te pună pe mute când vreau eu!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021

Sursa imagini: Pagina de Facebook La Cabine România

15 thoughts on “Conversație La Cabine

  1. Draga mea, e a doua oară când citesc articolul tău. Asta pentru că îmi place mult, ai un stil aparte de a scrie și mă bucur că ți-l păstrezi indiferent de probă 🤗

  2. Imi place cum ai folosit ideea de efect. La butonul asta rezonez si eu! Mi-a placut mult articolul si am suprapus textul pe imaginea ta din videu de pe YouTube. A fost ca si cand imi citeai tu povestea, in felul tau unic!

    1. Ce bucurie mi-ai făcut, Mari! Mulțumesc! Și pentru articolul tău. Chiar am învățat ceva, iar asta conteză mult. Mai ales la trucul cu apa micelară după folosirea unui demachiant uleios. Dar revin la tine 🙂 Te îmbrățișez!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Un interviu cu mine. Întrebări. Un altfel de Q&A.

Pe grupul Dianei avem parte de tot felul de provocări. Una recurentă e aceea de a-i pune întrebări, da, Dianei, și ea ne răspunde într-un articol pe blog. Cum a făcut de exemplu aici. Ei bine, de data aceasta efectul a fost unul de bulgăre de zăpadă. Ne-a prins această febră, această dorință de a fi intervievați, pe mai mulți și să nu vă mirați dacă în perioada următoare veți vedea tot mai multe astfel de articole în blogosferă.