De același autor

  • De același autor

    Nea Petre a văzut și crede

    -Măi, Văsălică ia vino tu încoa’ și dă-mi o mână de ajutor, că mi-am rupt crucile deja! -Dar ce faceți, nea Petre? V-ați angajat salahor? De unde aveți atâtea plăci de BCA? -S-a hotărât fii-mea să-și facă o casă. I-am dat o palmă de pământ, mai de la vale de casa mea și acum a început lucrul. Numa’ că nebunu’ de ginere-miu s-a apucat să umble pe la toate depozitele și tot aduce cu țârâita materiale de construcții. Dar nu îi de ajuns că nu prea îl duce capul, e și zgârcit pe deasupra. Nu angajează pe nimeni. Doamne feri! Și uite așa trebe să îmi betejesc spatele descărcând bolțari…

  • De același autor

    Mirosul dragostei

    Era o căsuță din lemn, umbrită de doi nuci mari și verzi, care aveau tulpinile lipite și crescură unul lângă altul, fără a se lua la întrecere. Când ieșeai în pridvor te simțeai parte dintr-o carte poștală. Dădeai cu ochii de un munte mândru, care mai mereu își lăsa vârful să se joace de-a v-ați ascunselea cu norii. Mie mi se părea că stă cam într-o rână și că singurul lucru care îl susținea era acest mic bordei, pe care eu îl numeam adeseori acasă. Nu puteam zăbovi mult în contemplare, fugeam repede să mă spăl cu apă de la cișmeaua din curte și mă întorceam parcă cu picuri de…

  • De același autor

    Un ziar și o ceașcă de cafea

    Mă uitam la el prin aburii de cafea. Citea presa concentrat și când ceva îi atrăgea atenția își desena o cută, fix la rădăcina nasului și își strângea buzele într-un “nțțțț” perfect. Ne împărțeam diminețile de ani de zile deja. O rutină dulce și caldă. El citind, eu încălzindu-mi mâinile pe o ceașcă plină de promisiuni de deșteptare, privindu-l. Dacă cineva s-ar fi uitat mai atent la mine, sunt convinsă că mi-ar fi zărit inima în ochi. Stând ca pe un pervaz de fereastră, cu un zâmbet larg, îngroșându-și roșeața la fiecare clipit al lui. Se apropia aniversarea noastră și se scurseră deja prea mulți ani, fără a o sărbători…

  • De același autor

    Garderoba mea și Săptămâna Modei

    “Sunt deja în avion. Ne vedem peste două ore!” Am citit mesajul chiuind de încântare. Era Mara, prietena mea de o viață! Nu ne mai văzusem de câțiva ani și în sfârșit s-a hotărât să mă viziteze. Cred că avea de-a face și faptul că sosea chiar când era Săptămâna Modei la Paris, dar știam că voia să mă vadă și pe mine. Însă așa era ea. Îi plăcea să fie organizată și să nu piardă timpul. Visa să participe la acest eveniment de când a realizat că e femeie, moda fiind pasiunea și viața ei, așadar m-a sunat dacă o primesc să stea la mine și serile să ni…