Călătorind printre rânduri, alături de tine

Draga mea, Când am început să citesc mail-ul de la tine, nu mi-am putut imagina ce călătorie mă așteaptă. Mi-ai retrasat în mine cărările de mult uitate și mi-ai dat curaj să mă privesc din altă perspectivă. Acum două luni, când mi-ai zis că îți iei inima în dinți și faci în sfârșit ceva doar … Read more

Casa buclucașă

Situație: După multe discuții, aparente lămuriri și nenumărate rugăminți, în sfârșit primești aprobarea mult așteptată de la forul superior. Scumpa, adorata și încăpățânata ta mamă își dă acordul să vinzi o casă veche, nelocuită de nimeni de ani de zile! Las totul baltă, îmi fac bagajul și mă duc să o văd. Sunt conștientă că … Read more

O pânză în oglindă

Cândva, nu știu când, un gând prea mare pentru mărimea lui, s-a strecurat pe nesimțite pe sub ușa unei case, părăsită de multă vreme de ochii curioși ai trecătorilor. Dacă cineva ar fi avut, totuși, curiozitatea să se oprească din goană și să arunce o privire, prin geamul aburit de atâtea oftaturi, ar fi devenit … Read more

Toate din același loc, toate la-ndemână

Îmi tot auzeam telefonul vibrând, dar nici în ruptul capului, nu-mi aminteam unde l-am pus. După niște săpături și acrobații în încercarea să evit niște mașinuțe, așezate strategic de niște mânuțe dibace, îl găsesc în cele din urmă. Era soțul meu. Mă anunță că ajunge în 10 minute. Să nu plec nicăieri! Nu am înțeles … Read more