Nescrisele mele

  • Nescrisele mele

    Șapte gânduri nescrise

    E liniște și pace în casă. Doarme bucuria sub bradul împodobit și totul pare încremenit într-un tablou de poveste. Pe o farfurie au fost așezate cu grijă trei prăjituri, un pahar cu lapte și un morcov. Idee preluată din desene animate de către piticii din casă. Pentru Moș și pentru reni. Doar vine, sigur că vine! Moșul nu se lasă așteptat. Nu de copilărie! Un singur suflet colindă prin încăperi, pierdut în amintirea unor vremuri apuse, a unor oameni dragi. O fetiță dezlipită dintr-un trup de femeie, care a rămas sub plapumă și zâmbește visului pe care îl simte atât de real. Micuța făptură mușcă cu poftă dintr-o prăjitură și…

  • Nescrisele mele

    Primiți cu colindul?

    Nu aveam cum să las această seară să treacă și să nu vin acasă pentru a vă ura, din tot sufletul, Sărbători pline de liniște și de bucurie! Să vă lăsați îmbrățișați de această seară magică! Să vă bucurați de bucuria care vine și de căldura familiei! Vă mulțumesc că-mi sunteți și că mi-ați fost! Nimic nu se compară cu fericirea de a avea în această seară parte de îmbrățișări venite din inimă, de veselie și de nelipsitele colinde! Mâine să verificați și sub acest brad virtual, vă așteaptă un cadou. Unul scris cu tot dragul pentru voi toți! Vă îmbrățișez și Sărbători frumoase să aveți! Primiți cu colindul? Image…

  • Nescrisele mele

    Jurnal nescris. O pagină oarecare

    Astăzi mi-am dat seama că nu am mai adăugat de ceva vreme o pagină la jurnalul nescris. Nu am mai avut ce spune sau pur și simplu am simțit să tac. Nu știu nici eu foarte bine. Sau, poate m-am gândit doar că oricum pe cine ar interesa ce am eu de spus aici? Nu s-a întâmplat mare lucru de când am lipsit. A fost doar viață strecurată printre gânduri. Uneori chiar asta am impresia. Că singurul lucru pe care îl facem e să ne pierdem în visare. Să ne lăsăm pradă gândurilor și viața e doar ceva care apare și dispare pe nesimțite. Nimic spectaculos, doar dacă o facem…

  • Nescrisele mele

    Mi-aș construi o prispă

    Îmi vine uneori să-mi construiesc o prispă. Din lemn proaspăt, care miroase a verde amestecat cu urmele lăsate în noroi de viață. Ați mirosit vreodată lemnul? Atunci când pârâie sub mâini obosite, când se curbează după forma bătăturilor celor care-l mângâie. Are un iz aparte. Un iz de pământ și cer amestecate. Da, dintr-un astfel de lemn mi-aș face prispa mea! Aș lipi-o de casa copilăriei. Un bordei mic și spart pe alocuri, dar care e plin de amintiri. De viață. Aș sta acolo privind răsăritul și acoperind apusul cu frunzele rupte din lemnul meu. Ar fi un simplu loc de popas menit să lege două lumi. Gândurile și realitatea.…