Nescrisele mele

  • Nescrisele mele

    Amintiri înzăpezite cu parfum de poveste și de iubire

    De fiecare dată când se apropie sfârșitul de an sufletul îmi e colind. Îmi e rugăciune și (des)cântec, îmi e răsuflare și alb. Se cuibărește ușor în mine, murmurând mulțumiri că încă e, trasând pe luciul lacrimilor, care vor fi să vină, promisiuni de zâmbete viitoare și se lasă nins de amintiri. Amintiri înzăpezite cu parfum de poveste și de iubire… Gândurile răscolesc zăpezile de altădată și ochii mi se umezesc de la atâția fulgi. Aud colindătorii în depărtare și scap un oftat când văd vântul cum se lovește de poarta acum închisă. Nu mai e nimeni să îi invite înăuntru, nici pe ei, nici pe mine. Dar asta nu…

  • Nescrisele mele

    Jurnal nescris. Pagina cinci

    Astăzi… sunt parcă mai obosită ca niciodată. Poate e vremea care se joacă cu mine, când acoperindu-mă cu ploaie măruntă ca boabele de linte, când amăgindu-mă cu un colț de soare rătăcit. Sau poate e și statul în casă, oblojind doi copii cu varicelă și rugându-mă să aibă mami dreptate și să o fi făcut-o cândva și eu. Că mai asta mi-ar mai lipsi! Nu vă mai plictisesc cu detalii. Cam atât despre azi. Oboseală, ploaie, miros de pudră mentolată și de povești nespuse. Afară… e frig și ceață și ploaie și toamnă ruginită. Și școală, dar nu pentru piticii mei. Mă gândesc… că zilele trecute a fost Ziua profesorului.…

  • Nescrisele mele

    Jurnal nescris. Sar câteva pagini.

    Afară e mai toamnă ca niciodată. O toamnă magnifică. A plouat toată noaptea și acum soarele zâmbește și se oglindește în fiecare ochi de apă. Ai spune că vrea cu tot dinadinsul să facă un caleidoscop al bucuriei. Dansează și frunzele, cântă și vântul. Peste tot e o mireasmă de început. Un paradox, știu. Dar, pe cuvânt dacă nu e așa. Uitați-vă prin ochii sufletului și vedeți dacă nu e chiar așa! Mai toamnă ca niciodată. O toamnă magnifică! Astăzi blogul meu împlinește doi ani. Da, vă vine să credeți? Că mie nu! Să fi fost tot așa o toamnă atunci când m-am hotărât să aștern nescrisele și negânditele într-un…

  • Nescrisele mele

    Amintiri cusute cu parfum de mere verzi

    Azi a plouat toată ziua. Parcă s-a hotărât cerul să plângă. Picăturile de ploaie băteau în geam sacadat. Creau o melodie greu de descris. Acorduri alandala, dar totuși atât de bine orânduite. Sticla acestuia devenise claviatura unui pian ușor dezacordat, dar auzul meu iubea acele sunete. Dirijorul acestei minunate orchestre a naturii era chiar vântul, iar când am deschis fereastra, invitând ploaia să cânte la fel de frumos și pe fața mea, o rafală mi-a umplut  nările cu mirosul ierbii, a frunzelor ude și parcă de nicăieri, cu parfum de mere verzi… M-am lăsat îmbrățișată și mângâiată de atingerea lui și m-am făcut mică, iar gândul m-a legănat spre o odaie…