Astăzi mi-am dat seama că nu am mai adăugat de ceva vreme o pagină la jurnalul nescris. Nu am mai avut ce spune sau pur și simplu am simțit să tac. Nu știu nici eu foarte bine. Sau, poate m-am gândit doar că oricum pe cine ar interesa ce am eu de spus aici? Nu … Read more
Îmi vine uneori să-mi construiesc o prispă. Din lemn proaspăt, care miroase a verde amestecat cu urmele lăsate în noroi de viață. Ați mirosit vreodată lemnul? Atunci când pârâie sub mâini obosite, când se curbează după forma bătăturilor celor care-l mângâie. Are un iz aparte. Un iz de pământ și cer amestecate. Da, dintr-un astfel … Read more
De fiecare dată când se apropie sfârșitul de an sufletul îmi e colind. Îmi e rugăciune și (des)cântec, îmi e răsuflare și alb. Se cuibărește ușor în mine, murmurând mulțumiri că încă e, trasând pe luciul lacrimilor, care vor fi să vină, promisiuni de zâmbete viitoare și se lasă nins de amintiri. Amintiri înzăpezite cu … Read more
Astăzi… sunt parcă mai obosită ca niciodată. Poate e vremea care se joacă cu mine, când acoperindu-mă cu ploaie măruntă ca boabele de linte, când amăgindu-mă cu un colț de soare rătăcit. Sau poate e și statul în casă, oblojind doi copii cu varicelă și rugându-mă să aibă mami dreptate și să o fi făcut-o … Read more
