Nescrisele mele

  • Nescrisele mele

    Un a fi ordinar

    Își aprinse nervos o țigară. Trase un fum care i se opri în gât. Se afla pe malul mării. Când și de ce venise aici? Trebuia să fi făcut un ocol de cel puțin douăzeci de minute. Da, în timpul liber obișnuia să se plimbe pe plajă. Să admire frământarea pânzei albastre care îi învelea orice îndoială și rană. Dar azi? Azi ar fi trebuit să se odihnească. Se așeză absent pe nisipul aspru. Grăunțe de promisiuni uitate răsfirate pe fundul unui suflet colectiv. În final, ce îl deosebea de restul? Nimic. Amintiri au toți oamenii. Nu are importanță că vin împletite cu un zâmbet de pe care poți sorbi…

  • Nescrisele mele

    Jurnal nescris. Pagina patru.

    Astăzi… a plouat cu semne de întrebare. Oare merită să continui? Oare ceea ce fac are un rost? Oare nu ar trebui să șterg nescrisele și să-mi lipesc din nou privirea de ocularul unui microscop? Mii de semne de întrebare ambalate într-o himeră de nor al îndoielii și al fricii de necunoscut. Da, astăzi a plouat mult și plin dintr-un cer senin. Poate a fost doar un râs cu lacrimi al unui Dumnezeu pus pe șotii. Că se pare că azi e și ziua semnelor de punctuație, așadar ce ploaie mai potrivită decât una plină de semne de întrebare? Dacă au fost și virgule sau puncte printre ele, nu le-am…

  • Nescrisele mele

    Alegeri

    Mergea pe drumul lui de multă vreme. Nimeni nu îl observa și nici el nu își dorea a fi văzut. Îl urmăreau doar urmele singurătății, tălpile lui adâncite în glie. Se lua după soare, iar când acesta începea să fie tăiat de linia orizontului, își căuta un loc în care să-și rezeme sufletul în mâini și aștepta un nou răsărit. O clipă ușor dilatată de încetineala pașilor, îl făcu să realizeze că se află la o răscruce de drumuri. Zări pentru prima dată o stânga și o dreapta. Oare de câte ori trecuse pe lângă drumuri ce duc în stânga și drumuri ce duc în dreapta și el nici nu…

  • Nescrisele mele

    Clipa când

    Îmi amintesc clipa. Acea clipă lipită de niște ace de ceasornic. Mergea cu ele, fiind însuși cercul și, totuși, doar o clipă. Și un simplu clipit ar fi putut-o șterge pentru totdeauna, dar nu. Ea mi-a tatuat secunda-n suflet, întâlnirea, cunoștința. O zi, o noapte, mai contează? A fost dragoste la prima vedere. Ce stupid și cât de clișeic sună. Până și repulsia mea inițială nu poate fi descrisă, decât prin niște cuvinte prăfuite, zbârcite și înghesuite în ridurile hârtiei mototolite. Pentru că, după aceea, ca un amant perfect, m-a cucerit. M-a dezbrăcat de inhibiții, mi-a rescris numele îngroșând c-ul, u-ul, r-ul, v-ul, nici măcar a-ul nu l-a neglijat. M-a scris și definit. M-a…