Nescrisele mele

  • Nescrisele mele

    Iubirea. Pe scurt

    “Minune! Azi e Valentine’s Day! Sărbătorim?” “Hai, lasă-mă cu astea! Inimioare peste tot, toată lumea iubește, suspinând la filme roz, pline ochi de happy end! E o zi ca oricare alta!” “Păi, și? Dacă e ca oricare alta, asta înseamnă că nu putem sărbători? Sa te bucuri de iubire, nu îți trebuie scuze, dar ce bine e când le găsești! Fă și tu un pic de pauză și zâmbește! Uită-te la mine, amintește-ți că sunt, că suntem! Eu iau fericire de unde pot! Indiferent ce limbă vorbește! Pun eu subtitrare, mă pricep la asta. Iubesc să iubesc! Iubesc să mă scald în senzațiile ei! Și da, am să o sărbătoresc…

  • Nescrisele mele

    Mic dicționar

    Pentru că azi e despre tine, minunea mea mică. Cu tine încă nu am avut parte de momente, așa ca și cu fratele tău, dar Doamne! Doamne, ce multe îmi oferi zi de zi! Inima mea e tipică. O inimă normală, pusă în piept să-și facă treaba. Nu am motive de îngrijorare, de aceea chiar nu cred că ar fi ceva în neregulă cu ea, din punct de vedere anatomic. Însă sunt convinsă, că datorită ție a devenit altfel. Se spune că maximul iubirii se atinge atunci când inima se umple de acest sentiment. Poți iubi atât cât e inima ta capabilă. Și eu am atins maximul! L-am atins când…

  • Nescrisele mele

    În fiecare zi mor mâine

      O zi ce ar fi trebuit să înceapă ca oricare alta, mi-a zdruncinat universul în doar cinci minute. A fost ziua în care a murit tatăl meu. Aveam 13 ani și moartea aparținea străinilor. Din acea zi, în schimb, s-a cuibărit în mine și mi s-a tatuat în suflet și în minte. În acea zi am hotărât că mor mâine. Un mâine atemporal. Dar am conștientizat ca va veni. Am început să trăiesc într-un etern “Carpe diem!”. Am fost și sunt o persoană extraordinar de încăpățânată în a-mi păstra individualitatea gândirii. Așa eram și atunci. Aveam încredere în judecata mea, în alegerile făcute și în niște repere ce mi…

  • Nescrisele mele

    Sunt o împiedicată!

      Da, așa sunt. Și la propriu și la figurat. Nu s-au făcut drumuri destul de netede pentru mine. Mă împiedic pe orice suprafață și de orice pietricică imaginară. Cei care merg alături de mine sunt mereu atenți. Mușchii le sunt, ca arcurile întinse la maxim, gata oricând să sară să mă prindă. Nu vor să ma aibă pe conștiință. Nu vă imaginați că mă împiedic ca o persoană normală, nu! Pe mine firul de praf de pe asfalt mă face să mă dezechilibrez și mă duc în față ca un berbec, cu capul înainte, băgat bine intre umeri, dau din mâini ca un gândac răsturnat pe spate și picioarele…