Nescrisele mele

  • Nescrisele mele

    Fără mască

      Azi dimineață nu știam cu ce să mă îmbrac. O situație obișnuită deja transformată într-un clișeu, mai ales în lumea sexului frumos. Așa că, m-am apucat să scotocesc printre haine. Într-un colț de raft, undeva jos de tot, am dat peste o mască. M-am așezat și am privit-o îndelung. Nu mai țineam minte când am dat-o jos. Mi-am pipăit, cu mâinile tremurânde, fața și panica s-a instalat în sufletul meu. Am fost văzută! Undeva, cândva, în firescul binelui simțit, am dat-o jos, uitând să mi-o mai pun când mă afișam celorlalți. Nu pot să precizez momentul și cred că nu are prea mare importanță. Dar, totuși! A fost demult?…

  • Nescrisele mele

    Cine ești tu?

      Cine ești tu, femeia de care se va îndrăgosti fiul meu? Cine ești tu, cea care îl va cunoaște mai bine decât mine? Cine ești tu, care îi vei ști visele, îndoielile, temerile, speranțele și bucuriile, atunci când eu doar le voi putea intui? Cine ești tu, cea care va fi iubită, respectată și răsfățată de el? Cine ești tu, cea care va vedea adevăratul bărbat din el? Acum, inima lui bate în fiecare zi lângă a mea…peste puțin timp îți va aparține, va bate lânga a ta…așa că spune-mi, cine ești tu? Brațele care azi mă cuprind cu atâta dragoste, mâine te vor cuprinde pe tine…cine ești tu?…

  • Nescrisele mele,  Povestiri nescrise

    Dragoste este? Este! Fericire este? Este! Râs este? Este! Harașo, harașo! Aici e de mine!

    Pe puntea dintre lumi, EA își număra pașii. Făcea șapte în față, se întorcea pe loc și încă șapte în spate. 14 pași ce o duceau dintr-un capăt în altul, pe puntea ei suspendată între lumi. Cadența ei motononă nu era observată de nimeni și nici nu părea a deranja pe cineva. EA era singură, puntea era doar a sa și în jur era înconjurată de bezna necunoscutului. Fadă, comună, fără contur continua să-și numere pașii. Însă această mișcare perpetuă nu părea a o fi deranjând. Nimic nu o obosea, nimic nu o oprea. Continua să numere și să pășească. Iar și iar…iar și iar… La un pas din nesfârșita…

  • Nescrisele mele

    Întâmplările mele perfecte

    Minunea mea mare cu părul bălai! Cu ochi albaștri, senini, ce cuprind Universul în cea mai caldă îmbrățișare. Copil cald și moale. Ești ca un pisc de munte ce stă maiestuos, veghind asupra tuturor. Fiecare rază de soare te atinge și îți mângâie fața, luminându-te. Calmul, înțelepciunea și răbdarea sunt lucruri sădite în tine de un hazard fericit. Te las să mi te așezi în brațe și mă pierd în lunga clipă a îmbrățișării. Te ascult, te privesc, te absorb. Fac toate astea cu o inimă ce mereu se întreabă:”de unde atâta noroc pe mine?” Zâmbești, definind Perfectul. Spui:”Te iubesc, mami!”, plămădind Fericirea pură! Și plec în minunate drumeții, mă…