Povestiri nescrise
-
Grozavă promoroacă!
Grozavii mei își vedeau liniștiți de viață. Zi cu zi. Nimic spectaculos. Nimic special. Îmbrățișări lungi în clipe scurte, sărutări tandre date pe fugă. Și vine ziua. Ziua când problemele cotidiene s-au așternut peste ei ca o promoroacă. Grozava se scutura destul de ușor de ea, încercând să-și recapete sprinteneala pașilor. Însă Grozavul…. Pentru Grozav era o adevărată corvoadă. Se simțea încovoiat de greutatea ce trebuia purtată parcă mereu. Privea din ce în ce mai des în jos, descoperindu-și bombeul papucilor. Fapt ce-l făcea să o privească, tot mai rar, în ochi pe Grozavă. Și s-au oprit Grozavii mei, în acel loc, nu prea grozav. Zăboveau în sfială, ciudă,…
You May Also Like
Mă mărit!
Legenda unei altfel de iubiri – Astăzi scriem împreună
Momentul Grozavei
-
D-na Alandala și D-nul Ordine Tot
Întâlnirea cu ei m-a înveselit. Pe cuvânt! Mă cam săturasem ca întâlnirile mele neașteptate să fie doar cu personaje prea serioase și care mă cam luau la rost. Sau cel puțin, asta simțeam în momentul următor despărțirii. Rămâneam, din nou singură pe drumul meu cu gândurile mele, mai înțeleaptă pe alocuri, cu vederea mai clară, dar tot mioapă și tot așa. Însă ce ar fi viața fără aceste întâlniri? Să revin însă la clipa cu pricina. Mergeam spre țintă fără să urmez o direcție anume, când la o cotitură observ cu coada ochiului o poieniță. Zici că era pavată cu magneți, așa tare m-a atras spre ea. Am uitat…
-
Plângăcioasa
Ieri m-am întâlnit cu o plângăcioasă. Mama ei! Mi-a stricat toată ziua! Avea o moacă crispată și îți venea să-i dai palme, măcar să aibă de ce plânge. Nimic nu o mulțumea și trăia ditamai tragedia. Grecii păleau în fața măiestriei dumneaei de a-și creiona viața. Totul era nedrept. Se născuse prea devreme și trăia într-un prea târziu. Nimic nu era din vina ei. Inclusiv alegerile făcute, gândite și întoarse pe toate părțile, nu îi aparțineau. Dacă printr-un miracol era prinsă cu mâța-n sac, Doamne ferește să-și asume vreo responsabilitate! Mereu nefericită, mereu pesimistă. Stinge becul în orice încăpere intră, trebuie să stea în întuneric și să meargă mână-n…
-
Fata despletită
Avea părul lung și dezordonat. Îl purta mereu căzut pe umeri, într-o nepăsare lascivă. Am întâlnit-o în una din evadările mele. Fugisem, izolându-mă în complexe și îndoieli. Locuiam într-o clădire cu multe camere, pline de femei ca mine. Femei șterse, comune, rușinate. În fiecare seară, auzeam scârțâitul porții de la intrare și știam că numărul nostru crește. Nu trebuia să privim nou-venita, pentru a o cunoaște. Toate arătam la fel. Eram multe, îngrămădite în acel loc, conceput pentru mult mai puține. Însă, nici una nu voia să plece. Ne plăcea această evadare, această izolare în mulțime. Într-o seară, odată cu zgomotul făcut de deschiderea porții, am auzit clar un sunet…
