Îmi amintesc, de parcă ar fi fost ieri, cum îi priveam pe bunicii mei, cu ochii mari, clipind doar a mirare.
M-am trezit în universul lor, când încă îmi lipsea și conștiința sinelui, dar un sentiment de bine mă inunda în clipa când le treceam pragul.
Detaliile de peste zi aveau să îmi devină importante în amintiri, abia peste câțiva ani. Azi îmi e sufletul împletit cu o lumină galben-tremurată, a unui bec ce mă fascina cum atârna direct din mijlocul tavanului. Casa mirosea a lemne arse, a mămăligă și a grajd. Un miros de trudă căruia îi trosneau fălcile de la căscat. Căuta odihna, iar lumina aceea părea să păstreze încă forfota de peste zi.
Și numai ce o vedeam pe bunica, mama-bună, că se urcă pe un scaun și nu apucam să deschid destul de larg gura, că o hârtie albastră înconjura galbenul și jumătatea de cameră, unde era patul bunicului, se pierdea în semiumbră.
Eu stăteam cocoțată în patul bunicii și refuzam să adorm. O priveam atentă cum începea să spele vasele într-un lighean, trecându-le cu grijă prin mai multe rânduri de apă curată. O făcea calm, în șoaptă.
Tata-bun deja era întors cu spatele, proteza grea de lemn îi era rezemată de marginea patului, așteptând să-i poarte pașii în zorii zilei spre rutina unei vieți simple. Muncă, animale, sudoare.
Când mama-bună vedea că nu vreau să dorm fără ea, începea să-mi spună povești. Murmura aventuri, frânturi de vitejie și desena frumusețe în mintea mea.
După ce ștergea ultima farfurie, se ducea și-l învelea pe bunicul sărutându-i ușor bătăturile de pe mână. Se întorcea zâmbind spre mine și se dezbrăca în liniște, îmbrățișându-mă cu iubire.
Dimineața îl auzeam pe bunicul cum căra lemne în casă, cum pregătea focul și punea o cană de lapte cald pe masă, încet să nu o trezească pe bunica. O lăsa mereu să doarmă o clipă mai mult. Și ca o adiere, îi atingea fruntea cu mâna. Urma sărutului ei o făcea să zâmbească în somn, iar el șchiopătând ieșea să vadă de animale. Și ziua începea.
Sursa foto: pinterest.ro
Mi-au dat lacrimile, pentru ca povestioara ta mi-a adus aminte de bunicii mei de la tara, ambii plecati de langa noi de cativa ani. Foarte frumos ai povestit!
Și ai mei sunt plecați de prea mulți ani deja. Dar prin amintiri mă întorc în căsuța lor de poveste și mă simt din nou copil.
Mulțumesc mult de tot, Eva!
Că-i vorba de bunici (pentru cei care au avut șansa să fie mai mult în preajma lor) sau de părinți (cum e cazul meu), nostalgia acelor ani, cu rutina devenită de poveste, este la fel de dulce. Mulțumiri pentru aducerile aminte, Mona!
Cu mare drag, Petru. Da, așa este. Cu părinții am altfel de amintiri, tot frumoase, tot neprețuite, doar că altfel ?❤
Copilăria cu bunicii este una dintre cele mai frumoase amintiri. Uneori aș vrea să mai fiu copil în casa lor mică și caldă.
Mulțumesc pentru aducerile aminte.
Și mie îmi sunt tare dragi, de aceea iubesc să le aștern în scris. Mă bucur că ți-am trezit și ție amintiri frumoase!?
Mi-ai adus aminte de bunicii mei. Din fericire încă mai am o bunică în viață.
Să te bucuri de ea sănătoasă și în putere cât mai mult timp de acum încolo! E o mare fericire să îi ai încă în preajmă.
O zi minunată să ai!
Mi-ai adus aminte de sufletele ce mi-au facut copilaria frumoasa! Multumesc!
Cu mare drag! Eu mulțumesc pentru vizită și semnul lăsat ??
Am un nod în gât, emoţia l-a pus acolo. Şi gândul la toate gesturile lor, atât de simple şi atât de fireşti care trasnmiteau mai multă dragoste şi căldură decât toate cuvintele la un loc.
Aveau ei un mod de a fi. Cel puțin asta au sădit în inima mea ❤?
Cat de frumos ai redat in cuvinte acele momente in care, mama-buna “desena frumusete in mintea” ta! Eu mi-am cunoscut doar bunicile. Si… as avea multe de scris. Imi e dor de acele vremuri. Multumesc… Mona!
Mulțumesc eu, Mirela! Au bunicii farmecul lor, magici pur și simplu! ❤
Naturaletea, simplitatea, caldura si limpezimea gândurilor exprimate în cuvinte si fraze, izvorâte din inima deschisa, iubitoare si sincera, scrise pe aceasta sticla a “geamului virtual”, mi-au deschis un portal atemporal spre vremurile trecute, din care imaginatia-mi bogata a realizat un mic filmulet al evenimentului trait de tine, la care m-am simtit spectatorul si admiratorul unic al superbelor personaje, pline de farmecul originalitatii vremurilor grele trecute, însa atât de marcante pentru Sufletele sensibile, naturale, empatice si iubitoare. Merci beaucoup ! 🙂
O saptamâna însorita, binecuvântata si fericita, alaturi de cei dragi, draga Mona !
Mă bucur că ți-a plăcut!
Mulțumesc, la fel Iosif!
Pfffaaii! Ce frumos! M-am emoționat așa de tare… mă emoționez ușor 🙂 Mi-i aduc aminte pe ai mei bunici, de care, Slavă Domnului că mă mai pot bucura. Am o relație foarte apropiată de ei, m-au crescut de pe la 10 ani și mereu am fost înconjurată de iubirea lor. Mulțumesc Mona!
Să te bucuri cât mai mult timp de ei! E extraordinar să îi ai în preajmă. Îmi e așa dor de ai mei mereu.
Te îmbrățișez și mulțumesc! ?
Ai reusit sa aduci emotie si lacrimi in sufletul si-n ochii mei ……sunt o fire mai sensibilă. Dacă aș putea si as mai avea unde, astăzi m-as întoarce la dragi mei bunici……suflete blânde si foarte dragi mie. Din pacate nu mai sunt alaturi de mult ,dar mereu ii port in gand si glas.
Iti mulțumesc pentru aducerile aminte Mona.
Cata emotie pui in scrierile tale. Mi-au dat lacrmile. Frumos mai scrii! Mi-am amintit si eu de bunicii si bunicile mele si de a mea copilarie.
Mulțumesc, tare mult Oana! Ce încântare că ai asemenea amintiri! O zi minunată să ai și La mulți ani!
Nu I am prins pe bunicii mei, doar pe bunica singura pana la 14 ani ai mei.am recunoscut însă atmosfera plăcută de la tara, aroma laptelui de tara, sănătos și gras, nu ca acum. Mulțumesc pentru amintire Mona
Doamne, câtă iubiire răzbate din rândurile tale! O iubire de o viață, luminoasă, care aduce lacrimii în ochi de atâta senin. Mulțumesc, Mona dragă pentru clipele frumoase! ❤
S-au iubit enorm, cu adevărat! Îmi sunt exemplul unei vieți împreună. Îți mulțumesc, Dana dragă și mă bucur că am presărat un pic de frumos într-o zi ca azi. ❤
Bunici am avut pânā nu demult! Dar nu am stat niciodatā la ei. Nāscutā într-un sat de munte, unde fiecare-si avea propria gospodārie, mā întâlneam doar ocazional cu ei. Asta nu înseamnā cā nu mā leagā de ei amintiri frumoase sau dureroase. Tata-bun, bunicul patern, îmi spunea povesti. Nu cu Zâne si zmei-paralei, ci cu ororile trāite în rāzboi. Citeau! Asa mi-i amintesc: citind! Tu îti poti imagina cā aveau o politā plinā cu cārti?! Māmuca, mama mamei mele- a trait 103 ani, din care 100 de ani a fost super lucidā- a fost un personaj de poveste! A fost stâncā, a fost floare, a fost drum…
Miros de grajd?! Fiul meu cel mic (copiii mei chiar au avut parte de bunici!) îmi spune si acum cā cel mai frumos parfum din lume este mirosul de grajd!
Îmi este atât de dor de ei uneori că mă dor și lacrimile! Doamne ce vârste frumoase și ce înduioșător ai spus: a fost stâncă, a fost floare, a fost drum… Ce norocoasă că i-ai avut! Îți mulțumesc pentru acest mesaj, abia acum l-am văzut, dar este exact ce aveam nevoie! Te îmbrățișez!