• Nescrisele mele

    Iarna pe uliță

    Iarna asta am fost la săniuș cu băiețelul meu. A fost prima dată când s-a dat cu sania. Nu am avut pârtie, ne-am dat într-o parcare care era puțin în pantă. În schimb, în jurul nostru totul era alb și ningea așa de frumos!!! M-am bucurat eu mai mult ca el (evident, el având doar un an) și am devenit nostalgică… Mai țineți minte iernile și săniușul când eram copii? Cu câtă nerăbdare așteptam primii fulgi de nea! Era de ajuns să ningă puțin și chiar dacă nu se așeza zăpada, deja îmi scoteam săniuța și fugeam afară! Câtă fericire și încântare! Când mergeam la bunici, ieșeam cu sania pe…

  • Povestiri nescrise

    Oamenii de Zăpadă

    Un domn între două vârste se plimba, într-o seară, pe o stradă dintr-un oraș oarecare. Își căuta, vizibil iritat, mănușile. Nu își amintea ca paltonul lui să dețină atâtea buzunare. După cel de al patrulea, tot fără succes, se dădu bătut și începu să sufle peste pumnii strânși, în speranța de a se încălzi un pic. Aburul cald ce îi acoperea, pentru prea scurt timp mâinile, nu făcea altceva decât să îi crească senzația de frig în pauzele dintre respirații. Continuă în drumul lui privind în jos și încercând să și le bage cât mai adânc în buzunare. Scârțâitul zăpezii îi zgâria auzul. Mări pasul. Voia să ajungă acasă, regretând…

  • Nescrisele mele

    Când vom crește mari

    Era ziua mea acum câțiva ani. Am primit de la Dragul meu un cadou. Ceva simbolic. Eram tineri, încercam să ne clădim viitorul. Și astfel, a apărut o expresie pe care o foloseam destul de des: “Când vom creste mari”. Orice neajuns întâmpinam, știam că se va rezolva “când vom creste mari”. Așa și cu cadoul meu. Era ceva ce urma să se materializeze “când vom  creste mari”. E vorba de această mașinuță. Mi-a dăruit-o zâmbind, spunându-mi:” Azi îmi permit să iți fac cadou mașina ta preferată doar ca jucărie, dar când vom crește mari îți voi cumpăra una adevărată 🙂 ” Era un vis frumos. O mașină sport, mașina celor lipsiti de…

  • Povestiri nescrise

    Omul Știe-Tot

    Azi am avut o întâlnire, tare interesantă! Mergând la pas ștrengar, prin viață, am dat nas în nas cu Omul Știe-Tot. Bizar personaj! Purta o căciulă mult prea mare, pentru capul lui mic și și-o tot trăgea pe ochi, nu care cumva să vadă în stânga și-n dreapta. Îi era îndeajuns să zărească doar în fața lui. El știa deja ce se întâmplă în jurul lui. Știa tot, nu avea întrebări nici curiozități. Nici următorul lui pas nu-l surprindea. Am aflat mai târziu, că Omul Știe-Tot știa că el inventase mersul pe jos, așa că nu își pierdea timpul în expectația necunoscutului. Am încercat să intru în vorbă cu el.…