• Nescrisele mele

    Mic dicționar

    Pentru că azi e despre tine, minunea mea mică. Cu tine încă nu am avut parte de momente, așa ca și cu fratele tău, dar Doamne! Doamne, ce multe îmi oferi zi de zi! Inima mea e tipică. O inimă normală, pusă în piept să-și facă treaba. Nu am motive de îngrijorare, de aceea chiar nu cred că ar fi ceva în neregulă cu ea, din punct de vedere anatomic. Însă sunt convinsă, că datorită ție a devenit altfel. Se spune că maximul iubirii se atinge atunci când inima se umple de acest sentiment. Poți iubi atât cât e inima ta capabilă. Și eu am atins maximul! L-am atins când…

  • Nescrisele mele

    În fiecare zi mor mâine

      O zi ce ar fi trebuit să înceapă ca oricare alta, mi-a zdruncinat universul în doar cinci minute. A fost ziua în care a murit tatăl meu. Aveam 13 ani și moartea aparținea străinilor. Din acea zi, în schimb, s-a cuibărit în mine și mi s-a tatuat în suflet și în minte. În acea zi am hotărât că mor mâine. Un mâine atemporal. Dar am conștientizat ca va veni. Am început să trăiesc într-un etern “Carpe diem!”. Am fost și sunt o persoană extraordinar de încăpățânată în a-mi păstra individualitatea gândirii. Așa eram și atunci. Aveam încredere în judecata mea, în alegerile făcute și în niște repere ce mi…

  • Nescrisele mele

    Sunt o împiedicată!

      Da, așa sunt. Și la propriu și la figurat. Nu s-au făcut drumuri destul de netede pentru mine. Mă împiedic pe orice suprafață și de orice pietricică imaginară. Cei care merg alături de mine sunt mereu atenți. Mușchii le sunt, ca arcurile întinse la maxim, gata oricând să sară să mă prindă. Nu vor să ma aibă pe conștiință. Nu vă imaginați că mă împiedic ca o persoană normală, nu! Pe mine firul de praf de pe asfalt mă face să mă dezechilibrez și mă duc în față ca un berbec, cu capul înainte, băgat bine intre umeri, dau din mâini ca un gândac răsturnat pe spate și picioarele…

  • Nescrisele mele

    Mi-am pierdut copilăria

    Există o geacă, într-un dulap vechi și burdușit de lucruri pe care nu le voi mai folosi niciodată, o geacă ce încă păstrează mirosul tău. Miros de tutun amestecat cu un iz de aftershave. Cel puțin așa îmi amintesc. Nu am mai mirosit-o de mult. Simțeam nevoia uneori să te simt, să îmi mângâi dorul de tine. Și atunci mergeam țintit spre dulap. Nările mele au memorie mai bună ca mine. Era de ajuns să adulmec pentru o secundă și imagini îmi erau proiectate în minte. Fragmente, momente, clipe. Cioburi dintr-o imagine spartă. Realitatea s-a pierdut undeva în sufletul meu. Nici nu mai știu bine cum arătai. Știu pozele. Dar…