• Nescrisele mele

    Împăcare

      “De ce ești bosumflată, minune? Te-ai supărat așa de tare?” “Da, măi! Chiar ai reușit să mă superi! Uneori am impresia că deși suntem doi, sunt singură. Eu vorbesc, eu aud. Te rog în mii de feluri să faci unele lucruri și tu, nimic. Lucruri simple, la îndemână dar așa de importante pentru mine, pentru noi. Hai, lasă-mă în pace, te rog!” “Iartă-mă, draga mea! Știi că te iubesc, nu-i așa?” “Ți-am mai spus-o și ți-o repet: iubirea nu e de ajuns! Mă iubești, te iubesc și ce? Crezi că asta e tot? Pentru a putea să ne iubim și mâine, împreună trebuie mai mult. Trebuie muncă, răbdare, compromis,…

  • Nescrisele mele

    Șșșșș…

    Șșșș…vreau liniște. Mă enervează și ticăitul ceasului, ce uită să se oprească. Ce viață lungă are timpul ăsta! Atât de grăbit și atât de sprinten. Fuge pe lângă mine și o dată cu el, fuge lumea întreagă. Șșșș…taci! Taci inimă! Taci timp! Taci gând! Dar culmea! Când liniștea începe să te cuprindă, atunci tu țipi. Sufletului tău nu-i place să îi răpești zumzetul vieții. El vrea gălăgie, trăire, agitație. Pentru că altfel e doar el cu el. Și e prea multă liniște. Șșșș…taci suflete! Taci gând! Ieri zăceam în agonie. Mă simțeam rău, se mai întâmplă. Am simțit la un moment dat cum două mânuțe ridică pătura și îmi așează…

  • Povestiri nescrise

    Mă mărit!

      Nimic nu poate egala momentul acela! Acel moment când anunți familia că, gata, te măriți. Lasă-le încolo de reușite pe plan profesional sau de ce nu, personal! Până nu spui “Mă mărit!”, nu ai reușit nimic. Așa și ea! Să o numim Zvetlana. Ei bine, Zvetlana a încercat în nenumărate rânduri să primească aprobarea alor ei. Să îi facă să fie mândri. Degeaba! “Mamă, am luat bacalaureatul cu 9,97!” “Felicitări! Nici nu mă gândeam că nu va fi așa!” “Mamă, am intrat la facultatea dorită, cu bursă!” “Ce bine! O să îți trimit mai puțini bani, mă bucur!” “Mamă am terminat șefă de promoție!” “Frumos discurs, dar cam lung!”…

  • Poveștile d-nei Mira

    Amintiri cu zăpadă

    Nu am intrat bine în salonul d-nei Mira, că nările mi-au fost gâdilate de un miros îmbietor de vin fiert. O cană aburindă mă aștepta pe măsuță. Mi-e dor de iarnă! Parcă nici iernile nu mai sunt ce au fost! Sau mă rog, or fi, dar nu le mai trăiesc eu așa ca altădat’. Îmi amintesc o iarnă…Doamne, ce iarnă! Zăpada ne îngropa, la propriu, spre bucuria noastră, a copiilor. Se adunase în curtea casei așa multă, la un moment dat, că bunicul făcuse un tunel de la scările casei până la ușa grajdului și la wc-ul din curte. Noi eram mici și când pășeam prin el vedeam doar albul.…