Am recitit cu mare drag Pânza de Păianjen de Cella Serghi. Îmi rămăsese în amintire ca o carte plină de emoție care îmi dăduse o stare de bine în adolescență. Dar multe cărți pe care le-am citit până la 20 de ani, astăzi le simt altfel, le înțeleg diferit sau pur și simplu reușesc să dscopăr mai multe sensuri în povestire. De aceea am început să le recitesc pe toate acele romane despre care îmi amintesc că mi-au plăcut.
Pânza de păianjen de Cella Serghi nu a făcut excepție!
Am luat-o cu mine la plajă. Ce loc mai bun de a lectura această carte, dacă nu lângă mare? De la primele rânduri am avut senzația familiară a sentimentului simțit și la prima lectură. Cella Serghi este o scritoare care atrage prin stilul ei. Scrierea este caldă, naturală și pășești în poveste pe nesimțite.
Am citit-o zâmbind. Da, și acum spun că este o carte foarte bună care merită citită măcar o dată. Doar că evoluția personajelor am privit-o diferit acum.
Țin minte că mă identificasem cu Diana Slavu, eroina romanului, în adolescență.Visam să am puterea ei de seducție, frumusețea aparte și inteligența. Să fiu și eu acea femeie care atunci când intră într-o încăpere să atragă privirile. Să fie adorată de bărbați și pizmuită de cele de-o seamă cu ea și nu numai. Și nu în ultimul rând, să pot iubi așa total, să fiu iubită cum a fost Diana!
Dar ce știam eu atunci? 🙂
De data aceasta nu am mai empatizat deloc cu Diana. Am apreciat și am iubit modul în care Cella Serghi a construit-o ca personaj. Mi-a plăcut mult stilul autoarei. Însă, am perceput o altă față a Dianei acum.
Văzând, în viața reală, cum poate distruge vieți complexul sărăciei și egoismul, nu i-am mai putut plânge de milă eroinei, nici să o înțeleg pe deplin. E adevărat că la 16 ani când citeam că Diana are 21 mi se părea matură,o femeie în toată firea. Azi, am văzut-o o copilă nesigură, care nu se poate desprinde de mediul din care provine.
Și am înțeles mult mai bine aceste aspecte. Aceste fine nuanțe de circumstanță, destin dacă doriți, pe care Cella Serghi le-a surprins magistral. Dar nu am putut să trec peste egoismul ei. Deși îl înțeleg, văd toate resorturile și piesele mecanismului care au format-o și din cauza căreia este așa cum este, cu toate acestea nu pot să o mai plac.
Diana Slavu s-a transformat în personajul “așa nu”
Așa nu aș vrea să fiu niciodată! Așa nu ar trebui să fie nimeni!
Pânza de păianjen de Cella Serghi este o carte pentru maturitate. E un manual psihologic care ar putea avea impactul unei punți de salvare. Pentru acele Diane rătăcite în visare, ancorate în trecut și care nu vor să renunțe la egoism. Un egoism, după cum am spus, justificat și de înțeles, dar care nu ar trebui perpetuat, nefiind deloc benefic.
Vreau să cred că o Diana la peste 30 de ani ar gândi ca mine. Că toate experiențele au dus-o în punctul în care pânza de păianjen, imaginată de ea, nu îi mai e propriul dușman. Aceasta e doza mea de naivitate.
O carte valoroasă ca scriitură, demnă de a rămâne în istoria literaturii. Un roman feminin, cald și foarte bine gândit. Am recitit-o cu mare drag și v-o recomand și vouă cu tot sufletul!
O puteți comanda aici:
Ofertă valabilă azi, 27 iunie 2019
*linkurile din articol, folosite ca îndemn de achiziționare a cărților sau a produselor, sunt linkuri de afiliere. Asta însemnând că eu primesc un comision dacă alegeți să cumpărați o carte folosind aceste linkuri. Prețul este neschimbat pentru voi, doar că pe mine mă ajutați printr-o simplă alegere să obțin mici comisioane la vânzare.
Am citit+o în urmă cu vreo 2ani. Foarte mult mi-a plăcut.
Si eu am citit-o tot acum o groaza de ani si m-a tot tentat sa o recitesc. Daca se intampla sa o fac, va povestesc ce si cum! 🙂
Minunata oglindire a cartii… in mare, in ganduri, in suflet! 🙂
Mulțumesc mult, Marius!