• Nescrisele mele

    De vorbă cu fericirea #5

      Am ascultat, am vorbit, am simțit. Azi încep să mă bucur. De tine, de prietenia noastră! Azi pot spune: sunt fericită! “Mă bucur! Însă, nu pot să nu mă întreb. Starea asta a ta, are de a face cu ce am vorbit noi până acum? Sau e doar momentul, clipa ce îți oferă deschiderea sufletească, pentru a mă putea simți?” Cred că un pic din fiecare. Iubesc această perioadă a anului și am pus fiecare cuvânt rostit de tine în sufletul meu, astfel, încet, încet, înțeleg! Și simt! Dar iubirea ce mă înconjoară, în aceste zile, mă face, mai mult ca oricând, să spun cu toată inima, sunt fericită!…

  • Nescrisele mele

    De vorbă cu fericirea #3

    “Azi nu vreau să te mai întreb nimic anume. Vreau să te ascult. Tu ai ceva de spus? Un sfat pentru noi?” “Renunțați la frică! Vă este mereu frică de ceva. De viitor, de necazuri, de rușine, de umilință, de singurătate. Dar, cel mai frică, vă este de mine!” “Aiurea! Ce spui tu acolo? Da, se poate sa ai dreptate, cu celelalte enumerate. Dar, de tine? Este absurd! Cui îi e frică de fericire? Toți te căutăm și te dorim. Nimeni nu fuge voit din calea ta!” “Ești sigură? Voi căutați și vă doriți un `eu` supradotat. O stare de bine permanentă. Un praf magic, ce să se așeze peste…

  • Nescrisele mele

    De vorbă cu fericirea #2

    “Azi vreau să te întreb ceva, așa mai…delicat. De ce îi alegi doar pe unii? Pe ce criterii te faci prezentă în viața cuiva?” “Asta e impresia ta? Că alegerea îmi aparține? Te înșeli amarnic, prieten drag! Eu exist, sunt o posibilitate a fiecăruia. Trebuie doar să fiu văzută și pe urmă simțită!” “Așadar e doar vina noastră? A oamenilor?” “Nu este deloc vorba despre o vină, vina cuiva. Tare vă place să căutați un vinovat! În starea mea nu există așa ceva. După umila mea părere, voi oamenii vă așteptați să fiți fericiți. Faceți un pas mic și învățați să vă doriți asta. Eu nu vin niciodată la pachet…

  • Nescrisele mele

    De vorbă cu fericirea #1

      Când vreau să-mi “amintesc” că sunt fericită, că am întâlnit-o și ne-am împrietenit, închid ochii și îmi acopăr urechile. Mă las în voia gândurilor ce trec și ascult starea ce vine. Și simt! Și începem… să vorbim. “Să știi că ești cam scumpă la vedere!” “Așa o fi! Dar ce să fac dacă toți vor să mă vadă cu ochii deschiși!” “Și văd că nici prea mare chef de vorbă n-ai!” “Azi m-ai înnebunit! Nu am auzit altceva de la tine, decât: viața e grea, nedreaptă și  nu e corectă, îmi e greu, am responsabilități, nu mai pot! Mă și gândeam că nu are niciun rost să povestim azi. Că…