Să te încumeți să scrii despre o carte imensă, despre care alții, mult mai pricepuți decât tine, au discutat îndelung, pare un soi de sinucidere tardivă, însă rândurile următoare nu au pretenția unei recenzii, cu atât mai puțin a unui studiu serios, ci sunt mai mult o invitație către citire (ori recitire) și, mai ales, către discutarea unor nuanțe ale scriiturii.   Pe Dostoievski l-am întâlnit în adolescență, când mintea necoaptă aduna informații din orice zare aproape, mânată de o curiozitate care rămăsese neștirbită din copilărie. Salvarea lui Rodion Raskolnikov, deși își trădează ideile coapte aproape delirant, mi s-a părut atunci năucitoare. Când am recitit, peste 10 ani, Crimă și pedeapsă,…