• Nescrisele mele

    Solfegiu mut

    Tu. Tu, care ai desenat frumusețea pe un colț de caiet liniat. Mi-ai arătat opera zâmbind și m-ai întrebat: “Îți place?” și ai început să râzi. Eu. Eu nu-mi puteam lua ochii de la tine și am cunoscut frumusețea. Tu, care mi-ai luat mâna și ai șters o lacrimă, iertându-mă. Eu. Eu voiam să urlu “Iartă-mă!”, dar m-am oprit privindu-mi degetele umezite. Și am cunoscut iertarea. Tu. Tu mi-ai dat totul și când credeam că mai mult nu există, mi-ai dat cel mai de preț dar, pe mine! Ție! Ție nu pot să-ți spun cuvinte. Ție îți ofer simpla mea încercare de a pune silabe, pe niște note muzicale, murmurate…