• Nescrisele mele

    Voi sta mereu cu brațele deschise

    Azi mi-a fost dor de niste piciorușe. Copiii erau la grădiniță, în casă era prea liniște. Știți sunetul făcut de piciorușele unui copil când aleargă? Simfonia de trăiri și fericire? Nu îmi puteam muta gândul de la tălpițele acelea perfecte, pe care le ciugulesc în fiecare seară. M-a luat așa o disperare de cuib gol, complet nejustificată, având în vedere că abia ce l-am “umplut”. Sunt încă mici copiii mei. Încă mă vor cu toată ființa lor. Au nevoie de mine la orice bătaie a inimii lor. Și iubesc asta! Ne contopim în lungi îmbrățisări. Le ascult sufletul și nu vreau să le dau drumul. Cumva încap amândoi în brațele…