• Povestiri nescrise

    Un Grozav și o Grozavă

    Undeva-cândva-nu știu cum, un Grozav și o Grozavă s-au întâlnit. El era Grozav pentru că așa se vedea, ea era Grozavă pentru că așa i s-a spus. S-au iubit prin plimbari lungi, povești repovestite și paturi străine sau nu. Și de grozavi ce erau, s-au căsătorit rapid având o nuntă puțin amintită și repede uitată. Anii au trecut rapid, fără prea multe grozăvii. Copii frumoși, nici proști, nici genii, nicidecum normali, cu părți din Grozav și Grozavă combinate, să spunem, într-un mod…mirabil. Certurile lor nu erau chiar așa grozave. Când unul era nervos, celălalt tăcea. Se foloseau cuvinte precum: scuze, ai dreptate, te iubesc. Grozavul nu se mai vedea tocmai…

  • Nescrisele mele

    Uneori îmi amintesc

    Mi-am amintit de o întâmplare povestită de un domn profesor la facultate. Eram în anul doi și încă visam cu ochii deschiși, crezând că orice este posibil. Începea să se dezvolte în noi complexul de Dumnezeu, iar această scurtă povestire a avut rolul de a ne deschide ochii și mintea. Bineînțeles, pentru cine a vrut să asculte și să înțeleagă. Era tânăr medic specialist. Entuziast și purtând un greu bagaj de cunoștințe. Într-o gardă se prezintă o fetiță de trei ani. Nu contează ce avea. Părinți disperați, frângându-și mâinile în neputință. Știința și hazardul face ca fetița să intre în stop cardio-respirator. Tinerețea, lipsa de experiență și privirea celor doi…

  • Nescrisele mele

    În fiecare zi mor mâine

      O zi ce ar fi trebuit să înceapă ca oricare alta, mi-a zdruncinat universul în doar cinci minute. A fost ziua în care a murit tatăl meu. Aveam 13 ani și moartea aparținea străinilor. Din acea zi, în schimb, s-a cuibărit în mine și mi s-a tatuat în suflet și în minte. În acea zi am hotărât că mor mâine. Un mâine atemporal. Dar am conștientizat ca va veni. Am început să trăiesc într-un etern “Carpe diem!”. Am fost și sunt o persoană extraordinar de încăpățânată în a-mi păstra individualitatea gândirii. Așa eram și atunci. Aveam încredere în judecata mea, în alegerile făcute și în niște repere ce mi…

  • Nescrisele mele

    Șșșșș…

    Șșșș…vreau liniște. Mă enervează și ticăitul ceasului, ce uită să se oprească. Ce viață lungă are timpul ăsta! Atât de grăbit și atât de sprinten. Fuge pe lângă mine și o dată cu el, fuge lumea întreagă. Șșșș…taci! Taci inimă! Taci timp! Taci gând! Dar culmea! Când liniștea începe să te cuprindă, atunci tu țipi. Sufletului tău nu-i place să îi răpești zumzetul vieții. El vrea gălăgie, trăire, agitație. Pentru că altfel e doar el cu el. Și e prea multă liniște. Șșșș…taci suflete! Taci gând! Ieri zăceam în agonie. Mă simțeam rău, se mai întâmplă. Am simțit la un moment dat cum două mânuțe ridică pătura și îmi așează…