• Nescrisele mele

    Dacă ar exista o viață perfectă

    Dacă ar exista viață perfectă eu aș face ca în această poză Aș lăsa totul și aș porni în galop pe un câmp plin de iluzii. Aș culege margarete cu gust de cireșe. Aș mușca din soare și aș bea valurile din nori. Vântul ar râde, ar dansa printre picioarele mele și eu aș continua să las urme de pași peste vise. Și, Doamne, ce aș râde! Râde și trăi! Însă, perfectul nu există. În caruselul zilelor continui să mă învârt. Sunt sprijin pentru bucurie sau pentru gânduri care vor să tacă. Alerg stând pe loc alături de cei ca mine și visez la margarete cu gust de cireșe, la…

  • Nescrisele mele

    Mi-aș construi o prispă

    Îmi vine uneori să-mi construiesc o prispă. Din lemn proaspăt, care miroase a verde amestecat cu urmele lăsate în noroi de viață. Ați mirosit vreodată lemnul? Atunci când pârâie sub mâini obosite, când se curbează după forma bătăturilor celor care-l mângâie. Are un iz aparte. Un iz de pământ și cer amestecate. Da, dintr-un astfel de lemn mi-aș face prispa mea! Aș lipi-o de casa copilăriei. Un bordei mic și spart pe alocuri, dar care e plin de amintiri. De viață. Aș sta acolo privind răsăritul și acoperind apusul cu frunzele rupte din lemnul meu. Ar fi un simplu loc de popas menit să lege două lumi. Gândurile și realitatea.…

  • Nescrisele mele

    Tic-Tac

    -Te privesc de multă vreme. Ești neobosit. De ce nu îți iei și tu o pauză? Ceasornicul mă privea, clipind regulat și netulburat, din acele lui drepte și negre. -Nu te-ai săturat să te învârți în cercul tău perfect rotund și nesfârșit? Mai fă și tu o spirală. Poate chiar un triunghi. Așa aș avea un colț în care să mă ascund când vreau să mă pitesc de tine. Sau dă umbră secundelor. Poate așa graba lor tot ar mai lăsa o urmă. Mi-aș putea răcori sufletul acolo, în umbra lor. Secundarul zvâcni, parcă râzând de-o neghiobie și își continuă Tic-Tac-ul. -Cred că am să te înlocuiesc cu o clepsidră.…

  • Nescrisele mele

    Ultima suflare

    Primul țipăt, prima suflare. Își sprijini capul în mâini și după multă vreme simți o lacrimă curgându-i pe obraz. Palmele îi pulsau ritmic. Apăsarea deveni dureroasă. Încerca să oprească bătaia tâmplelor, a palmelor. Dorea liniște și pace. Lacrima îi atinse buza și instinctiv voi să resimtă gustul sărat. Gustul eliberării și al durerii. Nu mai atinsese de mult timp o lacrimă. Uitase de existența lor. Gura i se strepezi. Era acră neputința. În gât, un țipăt dădea din coate, încercând să își facă loc să iasă la lumină. Voia să se spargă de pereții goi a camerei, să scape din trupul îngenuncheat. Dar nu era un țipăt ca oricare altul.…