Când apele au hotărât să îmbrățișeze pământul, acesta a răsuflat ușurat. Se simțea în sfârșit în siguranță. Fiecare val se oferea să-i mângâie rănile și apele încercau să-i preia din zbucium. Și uneori au reușit.

În veșnicia ei, marea face acest lucru cu sufletul meu. De fiecare dată când o privesc, mi-l ia și mi-l leagănă ca pe un prunc. Calc smerită pe malul ei, simțind nimicnicia pasului meu. Ea își trimite valul, care pe nesimțite îmi șterge urma, lăsându-mi doar posibilitatea de a merge înainte. Mă simt mică în fața ei. O respect. Nu vreau să o cuceresc. Vreau doar să-i cer voie să mă simt una cu ea. Să îmi iau un fir de nisip, din care să-mi fac propria insulă și să trăiesc simțind-o.

Mi-am ridicat privirea de pe aceste rânduri și am început să zâmbesc în relaxare. Cu două zile în urmă am ajuns, după mulți ani, din nou pe litoralul românesc. Dorul mi se așezase de ceva vreme în suflet. Am decis că merit să-mi ofer vacanța de mult râvnită. Am ales, fără nicio ezitare, ca destinație stațiunea Mamaia. Voiam o vacanță fără griji, în care să mă bucur de soare și de mine, pentru a putea să mă las îmbrățișată de mare.

M-am cazat la Hotel Aurora Mamaia, netrădându-mi firea romantică. De ce spun asta? Deoarece, căutând un hotel la mare, care să îmi îndeplinească așteptările și să-mi promită o investiție reușită, l-am remarcat și imaginația mea a început să zburde. De la hotel poți merge în pasul ștrengarului până la plajă, la Telegondolă, la parcul Aqua Magic sau până în Satul de Vacanță. Fiind aproape și de orașul Constanța și văzându-i înfățișarea impunătoare, prin cele zece etaje ale sale, am început să îmi imaginez că acesta ar fi fost locul perfect de întâlnire al Constantianei¹ cu Mamai², visând la o iubire imposibilă temporal, dar căreia marea i-ar fi fost eternul martor.

Am avut câteva zile la dispoziție să profit la maxim de alegerea făcută. Pentru moment, eram doar eu cu mine. În ultima jumătate a sejurului, urmând să mi se alăture niște prieteni. Zile de relaxare și de regăsire.

Profitând de faptul că Hotelul Aurora este un hotel cu piscină, mă așezam pe unul din cele peste 150 de șezlonguri puse la dispoziția oaspeților și începeam să-mi notez gândurile pe hârtie. (Îmi place uneori să înlocuiesc hârtia virtuală și să așez cuvintele de mână. Parcă prind contur și se materializează.)

Când mi-am ridicat ochii de pe rândurile amintite mai sus, am zâmbit involuntar. Cele două piscine (pentru adulți și copii) erau pline de fericire. Zeci de oameni se distrau în armonie.

Zilele mele de răsfăț au trecut pe nesimțite. Dimineața mă plimbam ascultând șoaptele mării, care îmi reaminteau clipele nechibzuite, încercând să-mi redirecționeze pașii. Mă întorceam la hotel, bucurându-mă de ospitalitate și profesionalism. Mi-am delectat papilele gustative cu diferite preparate românești, servite în cadrul restaurantului Aurora. Micul dejun îmi era inclus în prețul de cazare, iar pentru prânz și cină am optat pentru achiziționarea unui card valoric, deoarece puteam să-l folosesc și la Cafe-barul Aurora sau la Snack-barul de la Piscina Aurora. Știți cât e de bine să te bucuri de soare și voie bună, având o băutură răcoritoare sau o înghețată la distanța unui antebraț?

Când grupul mi s-a întregit, am hotărât să ne îndreptăm atenția și spre obiectivele turistice din Constanța. Nu se putea altfel. În Constanța marea își transformă briza în istorie, invitându-te la respect și admirație. Având în vedere decizia istorică (bineînțeles simbolică), luată în decembrie anul trecut, prin care Consiliul Local din Roma a revocat exilul lui Publius Ovidius Naso în cetatea Tomis, mi-am dorit mult să vizitez Piața Ovidiu și să văd statuia marelui poet. Ne-am plimbat cu admirație pe străzile frumosului port. Am salutat bustul lui Mihai Eminescu. I-am mulțumit, în numele miilor de marinari pe care i-a călauzit, Farului Genovez, o replică minunată a celui original, care încă din anii 1300 ajuta navele să ajungă în portul Constanța. Am încercat să ștergem praful de pe clădirea Cazinoului, o adevărată emblemă a orașului inaugurată în 1910, pentru a putea observa frumusețea stilului Art nouveau.

A fost o vacanță minunată. Copiii prietenilor mei au profitat de locul de joacă, dedicat lor, situat între hotel și restaurantul Aurora. De asemenea, cu toții ne-am delectat cu un superb spectacol la Delfinariu. Ne-am dorit să gustăm un pic și din viața de noapte a stațiunii, însă în timp ce savuram un pahar de vin roșu, la Cafe-barul din holul hotelului, râzând în discuții și voie bună, mă trezesc că am două mâini stângi și îl vărs pe singura rochiță elegantă ce o adusesem cu mine. Am avut noroc că am putut apela la serviciile de curățătorie, puse la dispoziție de hotel.

În ultima seară am decis să las în urmă oaza mea de relaxare. Am făcut o ultimă plimbare pe faleză. Mi-am cuibărit gândurile în calmul aparent al mării. Mi-am imaginat că-mi aprind o țigară Tomis, de dragul vremurilor apuse. Am respirat, am rugat vântul care adia blând să-mi împrăștie norii de pe drumul meu. Să lase soarele să-l scalde din nou. Am mulțumit apei și pământului. Mi-am luat firul meu de nisip, insula mea și m-am întors în realitate.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.

¹ Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. și redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare.

² denumirea orașului Mamaia se pare că provine de la un proprietar tătar al locului din vremea stăpânirii turcești, pe nume Mamai